Terminus City

the vast vacuous beauty of this crap culture we're fryin' in

Bucium, Miorița (Audiosama Records, 2017)

4985S-ar putea să mă înșel, dar am cumva impresia că al doilea LP de studio Bucium, nu a a avut parte de întreaga atenție pe care ar fi meritat-o. E de exemplu destul de greu să găsești pe net o recenzie în limba română la Miorița. E în general greu să găsești pe net recenzii în limba română la albume metal, dar Miorița nu e metal. Într-un interviu apărut chiar pe Metalfan, Andi Dumitrescu afirma că Bucium nu s-a considerat niciodată o trupă de metal. Îl cred, evident, deși în cazul acesta nu prea înțeleg care e faza cu Voievozii, LP-ul de debut din 2008. Ăla a fost parcă destul de metal. Dacă ar fi fost urmat după doi-trei ani de un altul asemănător, Bucium ar fi acum un nume bine cotat pe scena folk metal autohtonă. Dacă Voievozii ar fi atins în ultimii douăzeci de ani statutul de LP-cult, lumea ar fi așteptat Miorița cu sufletul la gură. Or, nici unul dintre aceste două lucruri nu s-a întâmplat. Read the rest of this entry »

Advertisements

Suicidal Tendencies, Get Your Fight On! EP (Suicidal Records, 2018)

4983Suicidal Tendencies e formația care a compus și a înregistrat The Art of Rebellion, unul dintre cele mai bune albume ale anilor nouăzeci. The Art of Rebellion e de fapt unul dintre cele mai bune albume metal din toate timpurile. Că așa erau anii nouăzeci. Au început cu Painkiller. Din punct de vedere artistic, The Art of Rebellion a reprezentat apexul carierei Suicidal Tendencies. Trupa nu a încercat niciodată să repete acea performanță și eu nu am reușit niciodată să înțeleg de ce. Sigur, formația a pierdut în scurt timp doi membri de bază, dar pe Suicidal for Life, LP-ul din 1994, Rocky George și Robert Trujillo erau încă prezenți. Or, Suicidal for Life a însemnat revenirea la crossover-thrashul practicat de Suicidal Tendencies în anii de început, un crossover-thrash de mare calitate, dar mai puțin experimental decât metalul avangardist ce putea fi auzit pe The Art of Rebellion. Read the rest of this entry »

Dalriada, Nyárutó (Hammer Music / Nail Records, 2018)

4972Am făcut prin 2011 un interviu cu Ficzek András, vocalistul și chitaristul Dalriada, cu puține luni după ce formația semnase un contract cu AFM Records. Dl. Ficzek era fericit și avea de ce. În 2009 apăruse Arany-album, marele proiect muzical-literar al trupei, un disc bazat pe textele poetului Arany János. Tot atunci începuse formația să colaboreze cu ansamblul folcloric Fajkusz banda, ceea cea a ridicat evident muzica ei la un nou nivel. În 2011 trupa era pe val, părea să fie în pragul unui breakthrough internațional. Read the rest of this entry »

Despre cum am devenit fan Orphaned Land la un concert Dirty Shirt (Orphaned Land, Lunarsea, Subterranian Masquerade, Dirty Shirt @ Dürer Kert, Budapesta, 11.03.2018)

22859810_10154742099900448_6722485626276529808_oN-am reușit să înțeleg niciodată ce nu îmi place la Orphaned Land, mai ales că motive de plăcere ar fi existat destule. Cam prea multe de fapt. Am avut cu toate astea întotdeauna impresia că în spatele orientalismelor se ascunde o trupă power-prog destul de mediocră, că angajamentele politice ale formației o transformă în kitsch, că prea miroase toată treaba a new age, că creditul de care se bucură Orphaned Land printre monștrii sacrii ai rockului progresiv (Steven Wilson, Steve Hackett) ține de „mesajul” trupei și nu de valoarea ei muzicală etc. Vreau să spun că nu m-aș fi dus la concertul Orphaned Land de la Budapesta dacă n-ar fi cântat Dirty Shirt în deschidere. (Și asta în pofida faptului că biletul a fost irațional de ieftin.) Read the rest of this entry »

Machine Head, Catharsis (Nuclear Blast, 2018)

4774I feel like metal could really infiltrate the mainstream with this album. Declarația asta epocală îi aparține lui Robb Flynn și se referă la Catharsis. Citind-o acum, la o lună după apariția LP-ului, te apucă mila pentru Robb. Te-ar apuca, mai precis, mila dacă Robb n-ar fi vorbit atâtea tâmpenii în ultima vreme. Dacă o ține așa, Flynn se va transforma în scurt timp într-un Donald Trump al heavy metalului. Și pentru ce? Da, multe dintre reacțiile la noul album au fost absurde, excesiv de negative. Era însă de așteptat. Așa s-a întâmplat cu Load, cu St. Anger, cu multe dintre discurile Korn și așa s-a întâmplat și cu Supercharger. Apoi, nemulțumirile legate de Catharsis sunt totuși de înțeles. The Blackening, Unto the Locust și Bloodstone & Diamonds fac parte dintre cele mai bune LP-uri metal apărute după 2000. Odată cu The Blackening a început o epocă nouă în cariera Machine Head, cea mai creativă de până acum, așa că da, poți avea impresia că Robb a ruinat dintr-o mișcare tot ce a construit în ultimii ani. Read the rest of this entry »

Dark Phantom, Nation Of Dogs (United by Chaos, 2016)

4948Global Metal, documentarul lui Sam Dunn din 2008 e probabil cel mai frumos film făcut vreodată despre heavy metal (nu sunt oricum foarte multe) și asta deoarece prezintă metalul ca un fenomen capabil să treacă peste granițe culturale, lingvistice, religioase etc., ca un mijloc de exprimare artistică aflat la îndemâna tuturor tinerilor revoltați ai căror ambiții muzicale nu se reduc la două platane și un microfon. Tocmai despre această accesibilitate universală a metalului vorbește și Murad Khalid, chitaristul Dark Phantom, într-un text apărut pe Noisey, unde explică printre altele cum i-a schimbat Metallica viața. „Cântau despre război – spune Murad acolo – și asta era și situația noastră.” „Prin intermediul metalului – adăugă el – pot explica situația noastră. Nu pot s-o fac prin intermediul muzicii folk, deoarece în folk e vorba despre dragoste. Dar aici nu există dragoste, există doar război.” Read the rest of this entry »

Killer Victim, Terror State (2018)

4945Am crezut în anii nouăzeci că va apărea în România, cumva peste noapte, un val uriaș, un talaz de formații hardcore-grindcore-crustcore care își vor urla furia și frustrarea în lume, căci motive de frustrare (și furie) aveam har Domnului pe vremea aia destule. Și mai avem și acum. În plus, sunt cam aceleași. Marea explozie hardcore(-grindcore-crustcore) nu s-a produs cu toate acestea. Nici în anii nouăzeci, nici la începutul anilor 2000, nici după aceea. În locul ei a apărut E.M.I.L. Care-i o trupă faină, în treacăt fie zis, deși nu prea importantă în acest context. Ce contează e că undergroundul românesc postdecembrist a fost (și încă este) dominat de metal, în particular de diferite forme ale death și black metalului. Nu e nici o problemă cu asta (ar fi și culmea să fie), atâta doar că dă, așa, o impresie de escapism. Read the rest of this entry »

Living Colour, Shade (Megaforce Records, 2017)

4782E greu de spus ce s-ar fi întâmplat dacă Kurt Cobain nu s-ar fi sinucis, dacă Layne Stayley nu s-ar fi supradozat cu heroină și cocaină și Pearl Jam n-ar fi intrat spre sfârșitul anilor nouăzeci în ilegalitate. Poate că grunge-ul ar fi prins rădăcini, poate că s-ar fi transformat cu timpul dintr-un pseudo-fenomen muzical (inventat de o presă, care pe vremea aia mai avea încă puterea de a induce iluzii colective) într-un fenomen muzical autentic. Existau șanse pentru așa ceva, deoarece grunge-ul nu a apărut în vid, ci în contextul unor experimente muzicale foarte variate. A existat în anii nouăzeci un număr mare de trupe care încercau, fiecare în felul ei, să producă o mică revoluție în heavy metal. Unele dintre ele, puține, au supraviețuit, altele au dispărut până și din memoria publicului. (Cine-și mai aduce azi aminte de Tribe After Tribe sau I Mother Earth?) Până la urmă nu a mai avut loc bineînțeles nici o revoluție. Efectul real al grunge-ului a fost să împingă heavy metalul în underground. În situația astfel creată nici măcar grunge-ul nu și-a mai găsit apoi locul. Read the rest of this entry »

Operation: Mindcrime, The New Reality (Frontiers Music, 2017)

4836Queensryche nu e singura formaţie din istoria heavy metalului care s-a înmulţit prin diviziune, Queensryche e însă formaţia care a făcut-o poate la modul cel mai penibil. Lăsând la o parte condiţiile concrete ale despărţirii lui Geoff Tate de foştii săi colegi – care nu au fost nici alea prea elegante – sensul evoluţiei post-divorţ a celor două ramuri ale trupei e cel puţin problematic. Pe mine de exemplu abia dacă mă interesează care e în momentul de faţă „adevăratul” Queensryche, pe Geoff şi Michael Wilton pare însă să-i intereseze foarte mult. Asta e pesemne marea lor preocupare din ultimii ani, să out-queensryche each other. (Am încercat să traduc, dar sună prea bine aşa.) Read the rest of this entry »

InSammer şi Grimegod live la Arad şi Budapesta, plus ceva metal maghiar şi aztec, toate la grămadă (Krepuskul, Grimegod, InSammer @ Club Flex Arad, 8.12.2017)

6072Concertul InSammer / Grimegod de la Budapesta a avut loc la aşa-numitul S8 Underground Club, locaţie ce are marele merit de a te face să apreciezi Flexul din Arad. (Nu că nu l-am aprecia oricum.) Ca să mă exprim politicos, acest S8 e un club foarte, foarte underground. Mă rog, nu prea are importanţă. A fost însă o experientă interesantă să văd InSammer şi Grimegod de două ori la aproximativ o lună distanţă. Mai ales InSammer, căci Grimegod e o trupă cu (multă) experienţa, aşa că era de aşteptat ca cele două showuri să fie la fel de profi. Au şi fost. La Arad surpriza a constat în faptul că formaţia s-a concentrat pe albumul Dreamside of Me, iar la Budapesta în aceea că o parte a publicului chiar părea să aibă habar de activitatea Grimegod. Nu ştiu câtă lume de pe aici în temă cu Grimegod, dar mă tem că mai puţină decât s-ar cuveni. La concerte oamenii se miră în orice caz la modul serios când Tibor începe să vorbească în maghiară. Read the rest of this entry »