Argus Megere, VEII (Loud Rage Music, 2017)

by Gabriel Szünder

4713Ziceam nu demult despre Sincarnate că la ei şapte ani trec ca la alţii şapte luni, că nivelul calitativ al albumelor lor nu este în nici un fel afectat de curgerea timpului. Ei bine, cum ar zice Patapievici, Argus Megere este exact genul opus de formaţie. Ani-lumină despart acest al patrulea (al treilea?) LP de cel de debut. Asta din perspectivă calitativă, iarăşi, căci dintr-una cronologică nu a trecut nici măcar un deceniu între Solitar în straniu şi VEII. Sigur, între timp s-a schimbat şi componenţa AM, cea actuală conţinând trei muzicieni care au făcut la un moment dat parte din Negură Bunget. (Nu spun cine, ştie oricum toată lumea, iar în caz că nu, pentru asta s-a inventat internetul.) Cei trei şi-au lăsat în orice caz în mod serios amprenta asupra soundului NB II, ceea ce face ca analogiile dintre VEII şi Vârstele pământului să fie perfect explicabile şi justificate.

N-aş vrea neapărat să insist pe comparaţia cu Negură Bunget – care apare de altfel în absolut toate recenziile străine la VEII ce le-am citit până acum – dar noul Argus Megere perpetuează într-adevăr spiritul Vârstelor pământului. Fapt îmbucurător, căci după EP-ul Poarta de dincolo, linia aceasta stilistică a fost, după cum se ştie, abandonată de Negură Bunget. Marea diferenţă e că din compoziţiile de pe VEII lipseşte elementul, să-i zicem htonian. Muzica de pe noul album Argus Mergere e orientată mai degrabă cosmic. E „atmosferică” şi progresivă. E drept că în domeniul black metalului „prog” înseamnă de obicei „post”, dar pe VEII chiar se simte influenţa sănătoasă a rockului progresiv (sănătos). Mai ales în Tabla, care încheie LP-ul într-un mod apoteotic. În treacăt fie zis, am avut încă de la prima ascultare impresia că cele patru piese care alcătuiesc VEII au fost aranjate astfel încât progresia lor să realizeze o potenţare a intensităţii emoţionale a albumului (mai simplu formulat: fiecare e mai bună decât precedenta), dar s-ar putea desigur să mă înşel.

Revenind la ideea de la început, VEII reprezintă în mod clar un salt calitativ în evoluţia trupei. Nici discul precedent (intitulat A treia cale şi dedicat probabil lui Tony Blair) n-a fost rău, dar VEII îl depăşeşte din toate punctele de vedere. Acesta e, se pare, LP-ul pe care Argus Megere şi-a găsit cu adevărat identitatea. Chiar dacă nu excelează prin „originalitate” (de ce ar face-o, până la urmă?), VEII e un album bine, chiar foarte bine făcut.

(metalfan.ro)

Advertisements