Danko Jones, Wild Cat (AFM Records, 2016)

by Gabriel Szünder

dankojoneswildcatcdDanko Jones scrie pentru Huffington Post (varianta canadiană.) Şi pentru Close-Up Magazine şi Rock Zone Magazine. Poate şi pentru altele, dar Wikipedia le aminteşte doar pe astea două. Din ce am citit, Danko scrie bine. E băiat deştept. E o arhivă ambulantă de anecdote rock. Pe care le povesteşte uneori în cadrul unor prelegeri publice. Sau pe albumul spoken word intitulat The Magical World Of Rock. (Bănuiesc că o fi despre lumea magică a rockului, nu l-am ascultat.) De ce sunt toate acestea importante? Păi, deoarece sugerează că Danko e mai degrabă un scholar decât un proletar al rockului. Că imaginea de rocker instinctual pe care şi-a creat-o, e tocmai asta, o imagine concepută şi construită cu grijă. Simplu spus, că Danko nu e Lemmy.

Nu-i nimic, Lemmy te naşti, nu devii. Şi nici nu vreau să afirm că Mr. Jones n-ar fi autentic. E autentic. Există însă un mic element de artificialitate în celebrarea constantă, sistematică, aproape ideologică a rock n rollului (a „stilului de viaţă” rock n roll) pe care Danko o practică de aproape 20 de ani. Acest al optulea LP se deschide de exemplu cu o piesă numită I Gotta Rock – acum, sincer, nici Gene Simmons n-ar mai recurge în 2017 la un asemenea titlu – şi continuă apoi cu un My Little RnR. Nici tema unui Success in Bed nu e greu de ghicit.

Există puţină artificialitate şi în simplismul muzical programatic al trupei, care pe Wild Cat poate fi surprins în deja amintita I Gotta Rock sau în Going Out Tonight. Albumul nu e totuşi unidimensional. (Danko Jones nu e Airbourne.) Diamond Lady a fost prevăzută de pildă cu un refren imens, ce se încadrează în cea mai frumoasă tradiţie a rockului hard. You Are My Woman a fost compusă în stilul Thin Lizzy şi e o plăcere s-o asculţi. Entuziasmante sunt şi Wild Cat, She Likes It sau Let’s Start Dancing. Ultima e ceva mai punk (cel puţin în sensul că e cam sărită de pe fix), dar celelalte trimit mai curând spre rockul „clasic” al anilor şaptezeci. Wild Cat e cel mai şaptezecist LP DJ. În Revolution (But Then We Make Love) se aude chiar şi ceva Hendrix.

În pofida rezervelor formulate mai sus, Danko Jones e genul de formaţie care dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată. Nu acum, ci cândva prin 1998, când a şi ieşit primul EP al trupei. Ideea lui Danko era atunci să cânte hard rock pe înţelesul generaţiei grunge şi ea a funcţionat perfect. (Şi perfect funcţionează încă şi acum, la mulţi ani după moartea grunge-ului.) Din punct de vedere comercial conaţionalii lui din Nickelback au avut ceva mai mult noroc, dar Danko Jones nu a ajuns măcar ţinta poantelor idioate debitate de hipsterii de pretutindeni.

(text apărut pe metalfan.ro)

Advertisements