Anvil, Anvil Is Anvil (Steamhammer, 2016)

by Gabriel Szünder

anvil_is_anvilAnvil! The Story of Anvil, filmul lui Sacha Gervasi din 2008, e probabil (sigur) cel mai bun documentar rock din toate timpurile. Nu că ar fi perfect din punct de vedere formal, ieşit din comun de original sau împovărat cu nu-ştiu-ce „mesaj”. Nu, ci datorită conţinutului. The Story of Anvil nu este un film despre superstaruri rock, iconi, idoli sau genii uitate, ci despre doi muzicieni din Canada afectaţi de sindromul Peter Pan, despre doi rebeli cu o cauză, care la vârsta de cincizeci de ani nu au renunţat încă la visul lor de tinereţe (de a deveni  superstaruri rock, iconi, idoli şi nu genii uitate). Adică despre Lips şi Robb Reiner. Adică despre heavy metal. Filmul nu este hagiografic, Gervasi nu încearcă să-şi eroizeze protagoniştii. Îi prezintă, dimpotrivă, la nişte dimensiuni umane-mult-prea-umane. Lips & Robb se chinuie cu fel de fel de joburi precare ca să-şi  cheltuie apoi banii pe organizarea unui turneu. Lips & Robb se ceartă cu un organizator escroc din estul Europei pentru câţiva euro. Lips & Robb umblă după împrumuturi pentru a-l putea angaja pe Chris Tsangarides ca producător al albumului lor de comeback. Şamd. Şi Lips & Robb fac toate astea din dragoste. Din dragostea pentru muzică. Pentru heavy metal.

De atunci au trecut opt ani şi formaţia Anvil a intrat, iată, în faza ei tautologică. Anvil Is Anvil anunţă titlul noului LP şi multe n-ar mai fi de adăugat. La aproape patru decenii de la înfiinţare Anvil e încă Anvil şi ăsta e un lucru bun, căci un Anvil care nu ar mai fi Anvil n-ar interesa probabil pe nimeni. Muzica trupei canadiene e şi în 2016 la fel de adolescentină cum era în 1981 şi la fel de depăşită cum era deja în 1992. Sigur, „depăşit” e un cuvânt urât (şi problematic) dar adevărul  e că toate formaţiile care au fost cândva influenţate de Anvil au compus începând cu anii nouăzeci chestii mai interesante şi mai imaginative decât Lips & Robb. (Din punctul ăsta de vedere Anvil se află cam în aceeaşi situaţie ca Venom.) Pe de altă parte, cum ziceam, la nivel de entuziasm puţine trupe se pot măsura cu Anvil.

Al şaisprezecelea album Anvil e deci foarte Anvil, adică oarecum eclectic şi destul de old school. Duce cu gândul la vremurile când metalul nu era decât heavy. Anvil Is Anvil nu conţine fireşte nici un Metal on Metal, dar asta e în logica lucrurilor. Nici Metallica n-o să mai compună vreodată un Battery. Şi acest fapt nu cu calitatea, ci cu relevanţa pieselor are legătură. Bine, spre deosebire de Hardwired, AIA e un LP fără nici o miză. Plăcut de ascultat, uşor de uitat. Dacă stau bine să mă gândesc, în afară de Daggers and Rum n-aş putea să reproduc nici o piesă din memorie. Da aia-i cu piraţi. Yo ho ho. Oricum, fără Anvil is Anvil Anvil n-ar fi făcut în 2016 un turneu european alături de Udo Dirkschneider. Dar nu l-ar fi făcut nici fără contribuţia lui Gervasi. Aşa că, mersi Sacha!

(text apărut pe metalfan.ro)

Advertisements