Sepultura, Machine Messiah (Nuclear Blast, 2017)

by Gabriel Szünder

sepulturamachinemessiahcdMai există oare în 2017 păstrători ai credinţei în singura Sepultura adevărată, persoane care se roagă în secret pentru a doua venire a lui Max Cavalera? Mă tem că da şi mă tem că Max e una dintre ele. Cam dubioase acţiunile şi declaraţiile lui Cavalera (Max) din ultima vreme. Tare dau impresia că vrea să se insinueze înapoi în trupa pe care a părăsit-o în 96. Cu sau fără Igor. Dumnezeu să ne ferească.

Acum, sincer, o fi Max mai carismatic decât Derrick Green (şi asta în pofida faptului că arată mai nou ca un fost hippie aflat într-o stare avansată de degradare materială), dar cu ce ar putea el face în momentul de faţă Sepultura mai bună? Departe de mine gândul de a pune în discuţie integritatea metalistică a lui Max, dar până la urmă el şi nu Andreas Kisser a fost acela care s-a lăsat vrăjit în anii 90 de cântecul de sirenă al nu metalului. Bine, au fost ani grei, ani sălbatici. Cu toate astea, când se pune problema să alegi între Soulfly şi Against, doar maxiştii cu adevărat fanatici ezită. Dacă luăm apoi în considerare faptul că activitatea din ultimii ani a lui Max se reduce în esenţă la reciclarea ad infinitum a unui album din secolul trecut, intitulat Chaos AD1, putem răspunde relativ uşor la întrebarea de mai sus: în momentul de faţă, Max Cavalera (cu sau fără Igor) nu ar putea face Sepultura cu nimic mai bună. Şi totuşi, în pofida raţiunii şi în ciuda tuturor contraargumentelor, dacă ai o anumită vârstă nu poţi să scapi de impresia că Sepultura cu Derrick Green reprezintă o formaţie aflată într-o stare de permanent provizorat. Dar am învăţat să trăim cu asta. Unii dintre noi.

Revenind pentru o clipă la Against, mai ales că asta face şi Machine Messiah, marele merit al discului rămâne acela de a fi pus bazele unui stil pe care trupa nu l-a mai abandonat de atunci niciodată. Iar marele merit al lui Andreas Kisser rămâne consecvenţa şi refuzul de a se agăţa de trecut. Viziunea lui Kisser asupra formaţiei a fost confirmată definitiv de şirul de patru LP-uri început cu Dante XXI şi încheiat cu The Mediator. Oricare dintre ele ar putea figura pe lista celor mai bune albume metal ale anilor 2000. N-a fost cu toate acestea o ideea rea ca trupa să suspende pentru o vreme linia aceasta, să-i zicem „progresivă”. Deşi asta nu e decât pe jumătate adevărat, căci compoziţia instrumentală Iceberg Dances de pe noul LP e probabil cea mai progresivă chestie pe care a înregistrat-o Sepultura vreodată. Piese ca I Am the Enemy şi Vandals Nest ar fi putut însă figura şi pe Against. În alte vremuri Phantom Self ar fi devenit un clasic. Acuma n-o să mai devină, dar tot sună foarte bine.

La mine Machine Messiah oscilează între 8 şi 9, dar din precauţie:

8

(text apărut pe metalfan.ro)

1 Killer Be Killed reprezintă desigur o excepţie.

Advertisements