Coheed And Cambria, The Color Before the Sun (300 Entertainment, 2015)

by Gabriel Szünder

Hai să încep cu sfârşitul: The Color Before the Sun e un album impecabil.

ccToate piesele de pe The Color Before the Sun sunt impecabile. Drept consecinţă, deşi TCBTS nu e un LP conceptual, nu are sens să-l desfaci pe bucăţi. Eraser merită cu toate astea amintită, în primul rând datorită versurilor, care dovedesc că Claudio Sanchez e capabil să scrie lyrics extraordinare şi când e vorba de teme personale, psihologice. (Creativitatea lui în domeniul SF-lui o cunoaştem cu toţii.) Merită apoi amintită şi You Got Spirit, Kid, pentru simplul motiv că este una dintre cele mai frumoase compoziţii ale anului 2015.

The Color Before the Sun e deci primul album Coheed and Cambria care nu se înscrie în ciclul The Amory Wars. TCBTS constituie adică un moment important în evoluţia formaţiei. Muzica C & C e greu de descris – sună ca şi cum Mars Volta ar cânta coveruri Iron Maiden pentru publicul Rush – greu de prins în forme fixe, dar ea nu e totuşi complet lipsită de un element de previzibilitate. Primele şapte LP-uri Coheed nu au făcut altceva decât să o exploreze lumea (muzicală) inventată de Sanchez – o lume fără îndoială deosebit de complexă – să o cartografieze, să tot descopere în ea noi teritorii şi noi peisaje. Cândva, pe viitor, Claudio şi colegii lui se vor întoarce în mod sigur acolo, dar The Color Before the Sun reprezintă deocamdată altceva. Reprezintă îndepărtarea trupei atât de rockul progresiv cât şi de metal şi apropierea ei de un soi de college rock, adică de rockul alternativ tipic american. La standarde Cambria, TCBTS este aşadar un album experimental.

În urmă cu ceva timp se zvonea că firma de producţie a lui Mark Wahlberg va face un film din Amory Wars, ciclul de romane grafice ale lui Claudio Sanchez. Din punctul de vedere al lui Claudio, cu ambiţiile lui de a crea un Gesamtkunstwerk wagnerian (muzică, imagine, mitologie etc.), asta ar fi o chestie minunată. La fel şi din punctul nostru de vedere. Un astfel de proiect ar putea teoretic să împingă formaţia lui Sanchez în centrul mainstreamului. Şi eu de exemplu m-aş bucura s-o văd acolo. M-aş bucura să văd din nou acolo o trupă de metal autentică – una cu stil, cu anvergură, cu viziune – înainte ca produsele marketate în ziua de azi sub eticheta „metal” să distrugă complet mintea (inima, sufletul) tineretului. Mai ales că C&C este genul de formaţie care ştie să se ţină departe de orice formă de cinism, nihilism, decadentism. Şi nu au existat multe din astea în istoria muzicii rock. Indiferent însă ce planuri are Hollywoodul cu ea, Coheed and Cambria este cu siguranţă o trupă-cult în devenire.

(text apărut pe metalfan.ro)