Goodbye to Gravity, Mantras of War (Universal Music, 2015)

by Gabriel Szünder

Demult n-am mai scris de rău despre o formaţie românească, îmi şi lipseşte chestia, ameţeala plăcută a aroganţei gratuite, dar se pare că nici de data asta n-o să-mi iasă. Mantras of War impresionează deja prin aspect. Coperta discului, realizată de Radu Damian (muzician şi el, membru Axial Lead) arată fantastic, te face să-ţi doreşti să ai CD-ul în colecţie, în format fizic şi împotriva oricărei raţiuni. Cele nouă plus unu piese sună şi ele minunat, ceea ce nu e de mirare, considerând că au fost mixate de Kostas Kalimeris (conspirator într-ale sound-ului cu vedete ca Bring Me the Horizon şi Joe Bonamassa) şi masterizate de Svante Forsbäck (care a mai prestat servicii asemănătoare şi pentru Rammstein, Volbeat sau Amorphis).

4539Mantras of War ar trebui teoretic să ruineze definitiv ideea absolut idioată (dar inexplicabil de persistentă) după care lipsa de priză la public a rock-metalului românesc ar fi vina trupelor, a lipsei lor de seriozitate / dedicaţie / creativitate etc. Nu că scena rock-metal din România n-ar avea probleme, dar asta nu e una dintre ele. Metalcore-ul autohton este, în particular, perfect sincronizat la cel internaţional, cum o dovedesc, printre altele, EP-ul de debut For the Wicked şi acest al doilea LP Goodbye to Gravity. După câte am înţeles, G2G are pe post de vocalist un fost câştigător al concursului Megastar şi ce poate fi mai actual şi mai cool decât să cânţi metalcore şi să ai în formaţie un megastar? Mă rog, în ce mă priveşte n-o să înţeleg niciodată appeal-ul metalcore-ului în rândul tinerilor, dar România a prins măcar partea bună a mişcării. E clar că se putea şi mai rău. Mantras of War este în orice caz un material sută la sută profesionist, şi asta nu doar la standarde româneşti, ci la orice standarde.

E o teorie mai veche de-a mea, care se confirmă, iată, şi în acest caz, că cover-urile dau măsura talentului unei trupe. Nu e desigur o mare filozofie să cânţi un cântec compus de alţii, dar un cover bun, care nu e pur şi simplu o repetare a originalului, reprezintă un act creativ, de care nu e capabilă decât o formaţie cu adevărat imaginativă. Piesa „plus unu” de pe MoW e Spaceman a nu-prea-regretatei trupe nouăzeciste Babylon Zoo. Membrii Goodbye to Gravity au adaptat-o atât de bine personalităţii lor încât iniţial nici nu m-am prins că e o prelucrare (dracu-şi mai aduce aminte de Babylon Zoo). Spaceman-ul românesc sună ca un flirt al băieţilor G2G cu pop-punkul menit să mai îmbogăţească puţin stilistic albumul. Celelalte zece minus unu compoziţii se înscriu mai degrabă în linia Parkway Drive, promovează adică varianta digerabilă a metalcore-ului. Piesele sunt când mai hardcore, când mai heavy, dar se bazează de fiecare dată pe refrene puternice şi pe o instrumentaţie sofisticată. Dacă ar fi s-o aleg cea mai bună dintre ele, cum se face uneori în astfel de recenzii, aş opta pentru Four Minutes of Rage.

Merită amintit că Goodbye to Gravity a semnat de curând un contract cu Universal Music România, ceea ce poate fi considerat un semn bun atât pentru formaţie cât şi pentru casa de discuri. Ba chiar pentru întreaga scenă rock românească.

(text apărut pe metalfan.ro)