Ghost, Meliora (Loma Vista Recordings, 2015)

by Gabriel Szünder

Simpla existenţă a formaţiei suedeze Ghost poate fi privită ca o dovadă strălucitoare a faptului că imaginaţia muzicianului rock încă nu s-a epuizat. Ar fi desigur nedrept să-i acuzăm pe membrii Ghost că fac ceva „original”, dar ideea lor de a sparge monopolul black metalului asupra satanismului poate fi cu toate acestea privită ca una înviorător de deşteaptă. Trupa arată şi sună ca un răspuns întârziat la paranoia anti-hippie a Americii anilor şaizeci, altfel spus, ca şi cum ar fi fost inventată de Thomas Pynchon. În treacăt fie zis, pe vremea când Charles Manson îşi comitea celebrele crime chiar au existat în America (respectiv Anglia) câteva formaţii psihedelico-oculte, dintre care cel puţin una ar fi meritat să rămână în memoria posterităţii. Coven, căci la ea mă refer, poate fi într-adevăr considerată nu doar precursoarea curentului occult rock actual, dar, datorită cântăreţei Jinx Dawson (iniţiată cică în tot felul de arte magice), şi a tuturor acelor female fronted metal bands care ne fac viaţa mai frumoasă. În rest, faptul că Black Sabbath şi nu Black Widow au ajuns legende îţi poate reda încrederea în raţionalitatea istoriei. Iar răspunsul la întrebarea dacă acest trend merita reînviat nu poate fi decât negativ.

meliora_-_limited_cdon_exclusive_version_bronze_vinyl-33862069-frntl_1438615425Trupa Ghost e ca o glumă bună. Cu cât o auzi mai des cu atât devine mai plictisitoare. E bineînţeles multă clovnereală în conceptul Ghost, dar din păcate nu suficientă. Muzicienii suedezi au suficientă minte încât să nu se ia în serios, dar Ghost nu e totuşi Kiss. Dacă Papa Emeritus & ai lui Profanatori de Morminte ar pastişa un anumit stil, aşa cum o face Steel Panther de exemplu, atunci modestia lor în domeniul inventivităţii muzicale ar fi de înţeles. Ghost nu au însă nici o scuză. Sigur, un sound şi un image atât de specifice (citeşte: stridente) nu au cum să nu funcţioneze ca o capcană, dar eu am impresia că mascaţii din Linköping se simt cam prea bine în ea. Cât timp trăiesc însă pe lume oameni care abia aşteaptă să audă câte o nouă piesă Ghost – şi asta pare să fie situaţia – totul e OK. Un lucru e oricum incontestabil: nimeni nu scrie piese Ghost aşa de faine ca Ghost.

Ce ar mai fi de adăugat? Influenţele Mercyful Fate, abundente pe primul album, au dispărut aproape complet. Cele doom au devenit şi ele cât se poate de discrete. Formaţia s-a mişcat spre rockul şaptezecist de tip Deep PurpleUriah Heep, chestie ce are fără îndoială darul să nu surprindă pe nimeni. O astfel de evoluţie poate fi considerată logică. Cea mai ciudată treabă legată de al treilea LP Ghost e că, luate separat, noile cântece nu sunt neapărat rele. Unele sunt chiar bune (ex: He Is). Meliora dă cu toate acestea impresia unui album sărac în substanţă şi lipsit de vigoare. Ce oferă aici Ghost e muzică pop (mă rog, hippie-pop satanic), în sensul explicit peiorativ al termenului. Meliora are cam tot atâta legătură cu rockul câtă are Babymetal cu metalul. Chiar dacă aparenţele stilistice par să sugereze altceva.

(text apărut pe metalfan.ro)