Pantommind, Searching for Eternity (Spectastral Records, 2015)

by Gabriel Szünder

E fain să vezi că tot mai multe formații est-europene reușesc în ultima vreme să pătrundă pe scena rock / metal internațională. Numărul lor nu e, deocamdată, mare, dar e, cu siguranță, mai mare decât zero. Șansele acestor trupe de a se remarca sunt, pe de altă parte, direct proporționale cu exotismul lor. Asta e, în orice caz, regula. Excepțiile sunt puține. Puține și poloneze. Riverside și Behemoth au reușit să-și învingă colegii occidentali la propriul lor joc, cum ar veni, sau să dovedească măcar că știu să-l joace la fel de bine ca orice formație din Londra, Stockholm sau în Florida.

pmindLa fel ca Riverside, Pantommind trebuie judecată după standarde occidentale. Spre deosebire de Riverside, Pantommind trebuie judecată nu la standardele excelenței, ci la cele ale mediocrității occidentale. Pantommind e o trupă de genul „ce dracu, știm și noi aici în Bulgaria să cântăm ca Redemption, Symphony X sau, la nevoie, Dream Theater.” Dacă Pete Christ nu și-a propus mai mult decât atât, poate fi liniștit. Din acest punct de vedere, Pantommind e o formație convingătoare. Există în Europa și America zeci – poate sute – de trupe cu nimic mai bune. Asta nu schimbă însă faptul că bulgarii operează cu stereotipuri. Absolut tot ce ține de Searching for Eternity e șablonard – muzica, titlul, textele, coperta.

Cum Pantommind nu e probabil foarte cunoscută în afara Bulgariei, iată câteva informații oficiale: formația a luat ființă în 1993, în Gabrovo. La început, Pete Christ și prietenii lui iubitori de Queensryche cântau sub numele de Lavender Haze. În 1995, după schimbările de line-up de rigoare, Lavender Haze s-a transformat în Pantommind. În același an a fost înregistrată și prima piesă (Every Dream is a Game). În 1996, Pantommind a fabricat un demo-EP (Unreality), iar în 1999 un demo-album (Farewell). În 2005 a apărut în sfârșit primul LP „adevărat” (Shade Of Fate), iar în 2009 al doilea (Lunasense).

Trupa există deci de vreo 22 de ani și asta se aude. Membrii Pantommind sunt maeștrii ai instrumentelor, Tony Ivan e un cântăreț de mare clasă, piesele sunt bine scrise. Nici una dintre ele nu depășește nouă minute, ceea ce dovedește o preocupare lăudabilă pentru accesibilitate. Asta se vede nu numai în cazul unui cântec ca Lost Lullaby, care sună ca o baladă optzecistă ceva mai sofisticată, dar și în cel al compozițiilor ceva mai lungi și complexe. S-ar putea ca Down to the End și Searching for Eternity să fie de fapt cele mai atașante piese ale albumului.

În pofida numeroaselor și incontestabilelor sale merite, Searching for Eternity are totuși un mare defect. Cum ziceam mai sus, e perfect previzibil.

(text apărut pe metalfan.ro)