Rise of Avernus, Dramatis Personae EP (Aural Music / Code666, 2015)

by Gabriel Szünder

Avernus? Who the f**k is Avernus? Păi, dacă bine am înțeles, e un personaj din Warden’s Keep, care, la rândul lui, e un joc de Xbox sau ceva asemănător. Mă rog, Avernus mai e și numele unui crater despre care romanii credeau că reprezintă poarta de acces spre lumile infernale. Oricum ar fi – de oriunde ar proveni adică – Rise of Avernus e un nume fain pentru o trupă de heavy metal. Mult mai sănătos decât An Autumn for Crippled Children, de pildă.

avernusFormația cu numele ăsta fain provine din Sydney, Australia și Dramatis Personae este al treilea lor material discografic. EP-ul (eponim) de debut a apărut în 2012, iar primul LP, intitulat L’appel du vide, în 2013. Să ne oprim acum pentru un moment. Faptul că unul dintre cele trei discuri RoA are titlu francez, iar un altul are titlu latin nu este probabil lipsit de semnificație. Putem presupune, chiar fără a fi ascultat o notă din muzica Avernus, că trupa nu e un nou Tankard sau Municipal Waste. Nu am avut la dispoziție textele, dar o piesă ca Path to Shekinah în mod sigur nu are legătură cu plăcerile chefuitului și ale băutului de bere. Nu că ar fi ceva în neregulă cu chefuitul și bătutul de bere.

Muzical vorbind, Avernus se ocupă cu doom metalul „orchestral -progresiv”, ceea ce sună deja aproape ca un nou subgen. Stilul formației nu e totuși deloc inovator, e în schimb cât se poate de eclectic. Pentru a exagera puțin, L’appel du vide se află la confluența tuturor curentelor metalului underground. Albumul se inspiră din tot ce are o legătură oricât de vagă cu death sau doom metalul. În ce privește apoi doomul, soundul Avernus împrumută atât din cel epic de tip November’s Doom, cât și din cel bombastic-melodios asociat de obicei cu Paradise Lost-ul epocii Icon. Piesele ce fructifică talentele vocale ale Catherinei Guirguis amintesc de Draconian, iar cele cu adevărat „dure” sună ca și cum ar fi fost scrise de un Behemoth ceva mai sentimental. Asta, de bună seamă, e cam mult pentru un singur disc, dar, datorită în primul rând simțului pentru proporții și dragostei pentru melodii, trupa nu cade în autoparodie.

Rise of Avernus nu face asta nici pe Dramatis Personae, chiar dacă noile fotografii promoționale, în care muzicienii apar mascați, sugerează că gustul lor pentru teatralitate nu s-a diminuat. Prin comparație cu L’appel du vide, DP e un material destul de coerent. In the Absence of Will e mai blackened death decât tot ce a înregistrat RoA vreodată, dar celelalte patru compoziții nu prea încearcă să depășească granițele doom metalului („simfonic-progresiv”). Asta e valabil mai ales pentru An Alarum of Fate, care mi se pare a fi și cel mai bun cântec al EP-ului. Pe Acta Est Fabula apare și Grutle Kjellson, dar piesa nu are cu toate acestea mult de-a face cu Enslaved. Interesant e că rolul vocii feminine este acum mult mai redus decât pe LP-ul din 2013. Mares Refalaeda, care a luat locul sus-amintitei Catherine, nu e personaj principal decât în In Hope We Drown.

Dramatis Personae a fost, se pare, gândit ca un vehicul al lansării internaționale a trupei australiene. Sper ca primirea EP-ului să nu înșele așteptările muzicienilor și ale casei de discuri. Rise of Avernus merită fără îndoială să fie cunoscută de un public cât mai larg.

(text apărut pe metalfan.ro)