Lykaion, Heavy Lullabies (Inverse, 2015)

by Gabriel Szünder

Careva site german a numit Heavy Lullabies „albumul gotic al anului”. Al anului 2015, adică. Și nu suntem decât în februarie. Așa sunt nemții, pesimiști. Altfel nu-mi explic situația, căci Heavy Lullabies nu este în nici un caz o revelație atât de mare. Nici măcar pentru vremurile astea sărace în gothic metal. Apoi, e totuși prea devreme pentru astfel de aprecieri. Aș zice și eu că „Heavy Lullabies” e cel mai infantil titlu de album pe 2015, dar cine știe ce ne mai așteaptă.

lykaionPot să înțeleg pe de altă parte entuziasmul fanilor Sentenced pentru Lykaion. Sau nu. Oricum, faptul că Sentenced nu mai există nu poate decât să avantajeze formația italiană. Nu toți iubitorii de Amok se vor bucura însă de influențele hard rock de pe Heavy Lullabies. Pe pagina de Facebook Lykaion scrie de altfel că trupa sună cam cum ar suna Bon Jovi dacă, după o noapte de beție, s-ar pune să cânte ca Megadeth (“It’s like listening to Bon Jovi who have been drunk and suddenly start playling [sic] like Megadeth”.) Iată o comparație nu doar forțată, ci complet lipsită de sens. Și bine că e așa, căci dacă ea ar descrie într-adevăr muzica Lykaion, aceasta ar fi, cred, inascultabilă.

Situația nu e însă nici pe departe atât de gravă. Lykaion nu a încercat să scrie un Chameleon (v. Helloween) pentru secolul XXI. Există cu toate acestea pe Heavy Lullabies câteva piese care se situează la granița dintre metalul gotic și hard rockul optzecist, două stiluri care în mod normal nu ar trebui să se învecineze. Așa e Smile de exemplu. Sau Anthem. Sigur, au încercat și HIM și The 69 Eyes chestii de genul acesta, dar lor le-a ieșit parcă mai bine. I Don’t Love You Anymore e măcar o baladă în toată puterea cuvântului, una destul de reușită chiar. La cealaltă extremă se găsește Waitin’, care operează cu elemente groove metal (sau thrash metal, dacă vrea trupa neapărat). În For Love se simte în schimb influența rockului, cum să-i zic, „clasic”. Din punctul meu de vedere, For Love e și cea mai bună compoziție a albumului. O deplasare spre rockul șaptezecist mi s-ar părea o direcție promițătoare pentru evoluția viitoare a formației.

Heavy Lullabies confirmă în cele din urmă principiul că în underground nimic nu se pierde, totul se transformă.

(text apărut pe metalfan.ro)