Syn Ze Şase Tri, Stăpîn peste stăpîni (code666, 2015)

by Gabriel Szünder

Aflu și eu cu ocazia lansării albumului Stăpîn peste stăpîni că acesta face parte dintr-o trilogie, că este, mai precis, ultima piesă a ciclului început în 2011 cu Între două lumi. Este vorba – cum altfel? – despre o trilogie daco-transilvanică. Dacă n-aș ști mai bine, aș zice că Syn Ze Şase Tri încearcă să concureze o altă trupă românească, una ceva mai cunoscută prin străinătățuri, care tocmai a pus bazele unei trilogii daco-transilvanice proprii. Nu-i nimic, trecutul ăsta al nostru e suficient de mare pentru toate formațiile de black metal păgân care doresc să se inspire din dânsul.

sz63O chestie ce mi-a plăcut întotdeauna la Syn Ze Şase Tri e povestea numelui formației. Cum a explicat Corb în diferite interviuri, expresia înseamnă „sunt cu trei de șase” și apare într-o veche inscripție mortuară. Frumos concept, frumos nume, atâta doar că respectiva relicvă funerară este un fals, o „invenție”, „nimic real” (tot Corb dixit.). Syn Ze Şase Tri este astfel numele perfect pentru o trupă de pagan black metal, căci întregul „spiritualism”, întregul arhaism al curentului este un fals, o invenție, o contrafacere. Mă rog, ce altceva ar putea să fie? N-ar fi oricum exclus ca muzicienii timișoreni să aibă un simț sănătos pentru parodie. Vreau să spun, un Corb, un Lycan și un Urmuz pe același line-up? Chestia are un oarecare efect carnavalesc. (Și pentru cine nu a fost atent la orele de română: Urmuz își zicea și un celebru scriitor avangardist din mileniul trecut).

Să-mi fie cu iertare. N-am vrut să sugerez că Syn Ze Şase Tri ar fi o trupă neserioasă. Sau că ar fi o copie Negură Bunget. Nu știu de ce își zice unul dintre chitariști Urmuz, dar sigur nu din dorința de a face din SZȘT un soi de Spinal Tap ardelenesc. Apoi, nici Corb nu de aia a plecat din Negură, că vroia să producă variații pe tema „Vârstele Pământului”. Asta nu înseamnă totuși că nu există paralele. Străjerul timpului sună atât de death metal, încât ai impresia că Tibor K. în Syn Ze a fost cooptat și nu în cealaltă formație timișoreană de black metal transilvanic. Răscrucea timpului are și ea o atmosferă neguroasă, dar, vorba ceea, nu de aia o iubim. Ci deoarece este o compoziție excelentă, una dintre cele mai bune de pe album. Tot așa este și Scrijelit în piatră, care beneficiază de contribuția unei cântărețe de operă (Iulia Szabó pre numele ei, membră a Operei din Timișoara). Multe trupe au recurs în ultima vreme la astfel de soluții, dar puține au făcut-o cu atâta simț pentru proporții ca SZȘT.

Mi-ar fi greu să spun dacă diferențele stilistice dintre Stăpîn peste stăpîni și precedentele două discuri reflectă sau nu concepția trilogiei, fapt e însă că Syn Ze Şase Tri evoluează. Stăpîn este fără discuție cel mai bogat album al formației. Black metalul „simfonic” reprezintă în continuare fundamentul (Trecerea mistică de pildă ar fi putut figura și pe Între două lumi), dar trupa își permite tot mai multe libertăți stilistice. Sunt de exemplu momente în care – datorită fără îndoială sinergiei dintre cei doi vocaliști – SZȘT reușește să sune ca un King Diamond trecut prin black (v. de ex. Ăl din ochi de apă). Interesant, to say the least. Albumul conține în plus și cea mai folk compoziție din cariera SZ63. Cântecul se numește A vremii rânduială și a fost înregistrat – admirabilă idee – cu ajutorul lui Bogdan Luparu și Manuel Giugula din Bucovina. Lista de invitați îi mai include de altfel pe Gabi Almași, maestru al thereminului, pe Andrei Oltean (din Prohod și Warchant), care cântă la cimpoi în Stăpîn peste stăpîni, pe Coiotu, the one and only, respectiv pe fostul coleg al lui Corb, Ageru Pământului.

După cum se vede și din enumerarea de mai sus Stăpîn peste stăpîni este un album ambițios, care confirmă șansele formației la un breakthrough internațional.

(text apărut pe metalfan.ro)