Vanth, Future Overdrive (Shunu Records, 2014)

by Gabriel Szünder

Nu e probabil o coincidență că Future Overdrive a apărut la Shunu Records. Sau, dacă e totuși o coincidență, e una fericită. Căci Shunu e în permanentă căutare de trupe cu o viziune novatoare asupra muzicii. Iar Vanth e o formație deosebit de futuristică. Au băieții și un fel de slogan care zice că „viitorul începe azi”. Ar putea vinde și telefoane mobile cu el. Sper să nu fie obligați s-o facă. Nu știu câți bani a băgat casa de discuri în ei (probabil nu mulți), dar concepția trupei este rodul imaginației muzicienilor. În 2010, când Shunu nu exista decât cel mult la nivel de proiect, Vanth a avut deja un EP (Parallel Overdrive), care era încă de pe vremea aceea conceput ca un „preludiu” la Future Overdrive. Nici ideea cu „synth-metalul” nu poate fi așadar trecută pe contul labelului.

În anii optzeci era un lucru foarte mare dacă o formație folosea sintetizatoare. Era o problemă de identitate. Instrumentul făcea diferența între trupele rock / metal serioase și cele neserioase. Dacă foloseai sintetizatoare însemna că ești comercial, că „te-ai vândut”. Mă rog, principiul nu era întru totul greșit, dar epoca aceea de intransigență ideologică a trecut. Există în ziua de azi tot mai puține formații puriste, iar cele cu adevărat avangardiste combină metalul extrem cu cele mai penale muzici techno-dance-trance. Cu asta se ocupă de exemplu Blood Stain Child în Japonia (unde altundeva?) și prin comparație cu ei Vanth sunt culmea conservatorismului. Nici nu înțeleg de ce ar trebui considerată futuristă fuziunea diferitelor genuri muzicale ale anilor optzeci, dar Future Overdrive are într-adevăr o atmosferă ușor SF. Apoi, noul se naște nu o dată din recontextualizarea vechiului.

Poate cel mai interesant lucru legat de muzica Vanth e că nu încearcă să sune nici progresiv nici avangardist. Cântecele de pe Future Overdrive sunt mai degrabă ciudățele, așa, la modul inofensiv. Let Me Live, cel care deschide albumul, e ca un fel de cover Depeche Mode, unul inexplicabil de timid însă. E plină lumea de coveruri Depeche Mode făcute cu mai multă pasiune. Let Me Live e totuși o compoziție atipică. Future Overdrive nu seamănă adică cu Host, scandalosul album Paradise Lost. Atipice sunt și momentele „moderne” ale discului (As a Star Dies, cu melancolia ei postgrunge) sau cele în care Vanth sună ca un Rammstein care și-a descoperit partea feminină a sufletului. Direcția generală a albumului e dată de piese ca Move, Duality, Left of Memories sau Next to You, compuse în spiritul synth-popului anilor optzeci. Problema cu ele e că sunt cam prea metal. Ar merita poate să fie reînregistrate fără chitări, Deși nu e sigur că Vanth dorește să rivalizeze cu Chvrches.

E desigur posibil ca în anii ce urmează synth-metalul inventat de ansamblul italiano-suedez să se transforme în ceva mai substanțial. Future Overdrive nu e în ultimă instanță decât un album de debut.

(text apărut pe metalfan.ro)