Escapethecult, All You Need To (2014)

by Gabriel Szünder

Ziceam mai deunăzi că supergrupurile rar dau rezultate. Mai precis, rezultatele se ridică destul de rar la nivelul talentului investit. Escapethecult ar putea în principiu să facă parte dintre excepțiile care întăresc regula. Căci numele ascunde o trupă formată din „membri Mercyful Fate, Primus, A Perfect Circle și Uneven Structure”. Chiar așa scrie în materialul promoțional al formației și noi, rockerii de bun simț și cât de cât educați, nu putem să nu ne aruncăm pe spate când citim ceva atât de senzațional. Auzi măi, Les Claypool și-a făcut trupă cu Hank Shermann! Și l-au băgat la microfon pe Maynard James Keenan! Să te caci pe tine, nu alta!

Bineînțeles nici Les, nici Hank și nici Maynard nu cântă în Escapethecult. O fac în schimb Mike Wead și Tim Alexander. Respectiv vocalistul Matthieu Romarin din formația franceză Uneven Structure. Poanta e că deși Matthieu n-are nimic de-a face cu A Perfect Circle, vocea lui amintește oarecum de cea a lui Keenan. Pe de altă parte Mike și Tim sunt muzicieni de mare clasă, departe de mine de a contesta această evidență. Atâta doar că nu înțeleg ce sens are să legi numele unui proiect nou înființat de cel al lui King Diamond sau Primus. Mai ales că din punct de vedere stilistic Escapethecult nu are absolut nici o legătură cu ele.

ETC este copilul de suflet al basistului siberian Peter G. Shallmin și uite ce zice Petre când este întrebat despre rolul lui în trupă: I’m almost everything. Toate părțile instrumentale ale albumului (de debut) All You Need To au fost create de Shallmin, Wead și Alexander nu au făcut altceva decât să le prelucreze, rearanjeze și „îmbogățească”. Când i-a răsărit în cap ideea formației, Peter i-a contactat cică pe cei doi pur și simplu prin mail (trăiască globalizarea, trăiască internetul!), le-a comunicat că le admiră opera și le-a propus o colaborare. Mike și Tim au fost fericiți să accepte. Dacă am înțeles bine, muzicienii nu s-au întâlnit niciodată în timpul înregistrărilor. Păcat că nu știu să cânt la nici un instrument. Poate aș fi reușit să fac și eu un album cu Tim Alexander.

Pe Peter G. Shallmin lumea metalică îl cunoaște ca membru fondator al singurei formații siberiene pe care o cunoaște, și anume Kamlath. (În treacăt fie spus, Mike Wead cântă și în Kamlath). Scopul proiectului Escapethecult e pesemne să arate că sufletul lui Peter are și o latură mai sensibilă, mai luminoasă, mai îndrăgostită de formele clasice. All You Need To conține în orice caz șapte compoziții solare, senine și puțin introvertite, mai apropiate de rockul decât de metalul progresiv. All You Need To mai e și un titlu deosebit de lipsit de fantezie, dar putem să-l citim ca All You Need To Escape The Cult și atunci sună deja mult mai bine. Deși niciunul dintre muzicieni nu face exces de virtuozitate, piesele sunt pline de fel de fel de rafinamente stilistice. Cum explica Shallmin într-un interviu, Feel The Flight are elemente bossa nova, ritmurile pe care se bazează Tired Of The Past provin din tango, iar structura metrică din I’m Absolute e înrudită cu cea a jazzului.

În recenziile apărute până acum, Escapethecult a fost comparată cu toate formațiile posibile și imposibile, de la Tool la Dragonforce. Chestia cu Dragonforce e de exemplu o tâmpenie (cealaltă nu așa de mult), dar omul care a debitat-o are și el o scuză. Muzica de pe All You Need To e greu de descris. Și nu din cauza complexității ei. Adevărul e că, în pofida înaltei ținute artistice, AYNT e un album cam lipsit de personalitate. Plictisitor chiar.

Coperta e însă frumoasă.

(text apărut pe metalfan.ro)