Derdian, Human Reset (2014)

by Gabriel Szünder

Tuomas Holopainen este desigur cel mai mare înnoitor al heavy metalului de la Chuck Schuldiner încoace. Semnificaţia operei lui Tuomas este de-a dreptul epocală. El este omul care a adus metalul în Epoca Vărsătorului. Consecinţa cea mai directă, cea mai vizibilă a schimbării de paradigmă a fost creşterea numărului femeilor în rândul muzicienilor metal. Fenomen fără îndoială îmbucurător, dar din păcate superficial. În realitate, metalul nu s-a „feminizat”, el a devenit doar efeminat.

Implicate în proces au fost bineînţeles şi alte formaţii. Rhapsody, de pildă, care nu cred că s-au gândit vreodată să-l înlocuiască pe Fabio Lione cu o soprană. Holopainen a fost totuşi acela care a creat profilul, să-i zicem spiritual, al curentului sympho-power-prog. Fără impactul pe care l-a avut Nightwish, Rhapsody ar fi rămas un fel de Blind Guardian al secolului XXI. Nu ar fi existat adică genul. Sau nu ar fi fost saturat până la refuz. Acum este. Cu toate acestea, sute de muzicieni de peste tot din lume se încăpăţânează în continuare să dilueze metalul prin ceea ce percep ei a fi elemente „simfonice”. Exact asta face şi Derdian, care e, la fel ca Rhapsody, o trupă italiană. Inutil de spus că nu acesta este singurul lucru pe care cele două formaţii îl au în comun.

Marea înghesuială de pe scena sympho-metalică o fi şi motivul pentru care Derdian nu au fost încă agăţaţi de o casă de discuri mai serioasă. Deşi ar fi meritat să fie. Nu au revoluţionat nici ei genul (printre altele deoarece acesta este nerevoluționabil), dar îl practică cu pasiune. În plus, membrii trupei par să aibă ceva idee despre muzica clasică. Pe alocuri, Human Reset reuşeşte într-adevăr să se ridice peste nivelul soundtrackurilor hollywoodiene. Sinergia dintre clăparul Marco Garau şi cei doi chitarişti face ca unele compoziţii – Mafia de pildă – să sune oarecum progresiv. În astfel de momente, Derdian aminteşte de Dream Theater, asta nu e însă o problemă foarte mare. Ba dimpotrivă, aş zice. E drept că vocalistul Ivan Giannini nu prea se poate măsura cu James LaBrie, dar nici nu se aşteaptă nimeni de la el s-o facă.

Părţile mai puţin atractive ale albumului sunt acelea în care Derdian cântă ca un Helloween supraturat şi lipsit de simţul umorului. Mă rog, cam asta înseamnă power metal simfonic. Spre lauda ei, formaţia din Milano e capabilă totuşi şi de câteva de excese surprinzătoare. O piesă ca In Everything forţează prin refrenul ei ultramelodios nu numai limitele metalului simfonic, dar şi pe cele ale heavy metalului în general.

Human Reset e de altfel al cincilea album Derdian. Trupa a debutat încă în 2005, cu New Era Pt. 1, care avea să devină prima parte a unei trilogii SF / fantasy. După ce şi-au făcut datoria faţă de Tolkien, C.S. Lewis sau cine i-o fi inspirat, în 2013, odată cu Limbo, muzicienii s-au reorientat spre „problemele arzătoare ale societăţii actuale”. Cu Human Reset nu ştiu care e situaţia, căci, spre ruşinea mea, n-am avut curiozitatea să urmăresc textele. Pe coperta discului se poate zări un OZN, dar e puţin probabil ca Mafia să fie despre marţieni. Cine ştie, poate e despre mafie. O temă cum nu se poate mai potrivită pentru o trupă din Italia.

(text apărut pe metalfan.ro)