Alithia, To The Edge Of Time (2014)

by Gabriel Szünder

În vremurile bune de demult, când formaţiile ajungeau la public prin intermediul caselor de discuri – care, prin natura situaţiei, erau mai puţine decât trupele – numărul stupizeniilor promoţionale era relativ limitat. Azi, în epoca regretatului MySpace, a Facebookului şi a celorlalte reţele sociale, internetul a ajuns să fie inundat de o infinitate de astfel de capodopere ale creativităţii publicitare, de ai impresia că fiecare trupă nouă vine pe lume la pachet cu un stil nou. Iar dacă a bătut-o Dumnezeu să cânte totuşi într-un gen ceva mai consacrat atunci trebuie-musai subliniat că asta se întâmplă într-un mod nemaiauzit de nici o ureche umană. Se poate surprinde în asta ceva din spiritul magic al gândirii publicitare. Numirea numelui ar trebui să funcţioneze pesemne ca o metodă de conjurare a originalităţii. Ceea ce, de cele mai multe ori, nu se întâmplă.

Membrii ansamblului australian Alithia se străduiesc şi ei să ne convingă că sunt fondatorii unui stil nou: astral space core. Iată o expresie care, la fel ca multe altele, nu are nici un sens. Era într-adevăr nevoie de ea? Fără îndoială, nu. Căci ce fel de trupă e până la urmă Alithia? Una de prog metal – hai, art-rock – foarte conectată la ultimele trenduri din domeniu, cu înclinaţii SF-istice şi cu o sete imensă de afirmare. Lucruri lăudabile, toate. Formaţia din Melbourne nu se mişcă aşadar prin nu-știu-ce spaţii astrale, ci evoluează în linii mari pe aceleaşi coordonate ca toţi ceilalţi reprezentanţi ai neo-progresismului actual. Prezintă adică asemănări de familie cu trupe ca The Safety Fire, Tesseract sau defuncta Pure Reason Revolution. Sincer vorbind, faţă de acestea Alithia pare uneori mai degrabă tradiţionalistă.

Alithia mai e o trupă cu o dragoste specială pentru Europa de Est şi în particular pentru Ungaria. (Legătura cu ultima pare să o reprezinte basistul Tibor Gede.) În 2012 formaţia a tras deja un turneu prin zonă şi acum tocmai se pregătesc pentru un al doilea. În plus, To The Edge Of Timea fost înregistrat la studiourile Metropol din Budapesta (cu ajutorul producătorului Sándor Dániel), ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu se întâmplă prea des. Vreau să spun, ca o formaţie să vină din Australia până în Ungaria pentru a-şi înregistra albumul de debut. Drept consecinţă apar şi câţiva muzicieni maghiari pe disc, cum ar fi violonista Matisz Flóra sau Undos din Grand Mexican Warlock, „cea mai populară formaţie de art-rock din Ungaria”, dacă e să credem materialele promoţionale Alithia. (Nu le credem.) Cei doi nu epuizează de altfel lista invitaţilor, căci au mai contribuit la Edge Of Time şi Cvetan Hadzsiyski, membru al trupei bulgăreşti smallman (şi care cântă la un instrument numit gaida), respectiv – din cine ştie ce motive – rapperul american Illspokin.

Dintre toţi aceşti invitaţi, doar despre doamna / domnişoara Flóra se poate spune că aduce o contribuţie semnificativă la muzica de pe Edge Of Time. Aceasta se aude cel mai clar pe Here I Am, o compoziţie mai atipică, ce aminteşte cumva de atmosfera soundtrackului Twin Peaks. Cele mai exotice sunete provin desigur de la Cvetan, dar Thirteen Revelations, piesa pe care cântă el, ar fi putut să stea în picioare şi fără gaida lui. (Nu că aş vrea să-i minimalizez în orice fel meritele.) Prezenţa lui Illspoken este însă, spre binele tuturor, cu adevărat discretă. Mai recită şi el câte ceva pe Sacrifice și Satelites.

AmintitaRevelations beneficiază şi de un videoclip (oarecum în stilul Münchausenului lui Terry Gilliam, dacă tot am ajuns la referinţe cinematografice), ceea ce sugerează că asta e în opinia membrilor trupei piesa care surprinde cel mai bine esenţa Alithia. Ciudată alegere, considerând că e şi cea mai lungă de pe album. Eu aş fi mizat pe On A Mountain, care e mai intensă din punct de vedere emoţional, sau pe The Veil, care, prin caracterul ei ceva mai „metalic”, aminteşte puţin de Between The Buried And Me.

Există în ziua de astăzi un limbaj muzical universal, născut prin contopirea diferitelor genuri „post” şi electronice cu metalcore-ul, mathcore-ul şi cu diferitele metale alternative ale anilor nouăzeci (ai secolului trecut), cu care muzicienii de o anumită vârstă se identifică în mod spontan. O fac în Rusia (v. Astral Display), o fac în Ungaria (v. Absent Distance) şi o fac, iată, şi în Australia. În cazul Alithia pare să fie vorba totuşi de mai mult decât atât. Folosindu-se de acest limbaj, ei par să fie interesaţi de posibilităţile de reinterpretare a rockului progresiv clasic.

(text apărut inițial pe metalfan.ro)