BREATHELAST, Breathelast EP (2011)

by Gabriel Szünder

Este destul de interesant să compari albumele propuse de www.no3.ro pentru titlul de cel „al anului 2011” cu cele două „topuri” publicate de www.metalhead.ro şi care ar trebuie să adune cele mai importante albume de rock, respectiv de metal din istoria românească a genului. Dacă primul dă – atât prin cantitate cât şi prin calitate – impresia unui underground sănătos al doilea şi al treilea par o adunătură întâmplătoare de titluri (Fetishwhat the fuck?). Nu vreau să spun că nu asta este istoria rockului românesc. Oricum, în momentul de faţă nu există nici cea mai vagă şansă să apară ceva valoros deasupra undergroundului. Şi spre deosebire de alte zone ale planetei, în România „clasicitatea” clasicilor nu le-a cumpărat dreptul de a fi daţi la radio şi TV – un aspect lipsit de importanţă numai în contextul de faţă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre succesul (relativ, ce-i drept) al trupelor mai noi din listă. Adevărul e că în România undergroundul este închis în sine şi în acelaşi timp lipsit de public.

Cum să explici că în lista rock figurează albume de GRIMUS (Panikon) şi BYRON (A Kind Of Alchemy) – ceea ce ar însemna că publicul românesc nu este neapărat impermeabil la noutate – dar în cea de metal albumele cu adevărat interesante apărute în ultima vreme lipsesc aproape cu desăvârşire? Mă îndoiesc totuşi că au votat – mă rog, clicuit – oameni diferiţi. Cum să explici apoi declararea unui opus TROOPER ca cel mai bun album metal românesc din toate timpurile în condiţiile în care el este urmat de unul NEGURĂ BUNGET? Destul de simplu. Prin faptul că publicul românesc de rock – ca o entitate colectivă cu opţiuni într-o oarecare măsură coerente – nu prea există. Ceea ce ştie practic toată lumea.

Ce înseamnă însă asta din perspectiva unei trupe debutante ca BREATHELAST, care cade între tendinţele puse în evidenţă de listele no.3 respectiv metalhead. Pentru o trupă debutantă în general nu înseamnă nimic, pentru BREATHELAST nu înseamnă nimic bun. Căci BREATHELAST este tipul de trupă care ţine orice underground în viaţă – cea care formează mulţimea gri, care permite celor puţini să strălucească. Nu este nimic în neregulă cu această „post hardcore band” (cum scrie pe pagina lor de Facebook) din Bucureşti, deşi, dacă e să fim sinceri o astfel de descriere este suficientă să-ţi taie cheful de a mai asculta muzica. Cele şapte piese de pe EP sunt frumos şlefuite – mult prea frumos, de fapt, pentru o muzică de acest gen – şi dau dovadă de un simţ sănătos pentru melodie. Din păcate, melodiile nu sunt mai mult decât plăcute, ceea ce iarăşi, e cam puţin pentru o muzică de acest gen. Sau prea mult, în funcţie de gust. Dacă ar exista în România un public de concerte serios – numeros şi entuziast – BREATHELAST şi-ar putea probabil construi cu timpul – şi cu preţul a multor stropi de lacrimi, transpiraţie şi sânge vărsaţi pe scenă – o bază de fani de încredere. Căci BREATHELAST sunt trupa de deschidere perfectă, probabil trupa de deschidere eternă. Din păcate, acest public nu există. Lucru ştiut, din nou, de toată lumea.

Apropo, BREATHELAST nici nu apare în lista www.no3.ro.