PREMONITION 13, MAGMA RISE, SUNDAY FURY @ Dürer Kert, Budapesta, 08.12.2011

by Gabriel Szünder

Wino a dat un concert gratis la Budapesta. Foarte hippy, indiferent cui i se datorează. Peace & love.

Holdampf Gábor a avut onoarea să cânte înainte de Wino. Ca unul dintre fondatorii trupei MOOD, Gábor este un fel de Wino maghiar. Dacă există în momentul faţă o solidă scenă doom în Ungaria, aceasta se datorează în primul rând activităţii binecuvântate a trupei MOOD.

SUNDAY FURY este una dintre reprezentantele mai noi ale scenei doom maghiare. La fel ca celelalte două trupe care au cântat în seara de 8 decembrie la Dürer, SUNDAY FURY abordează genul dinspre rockul clasic. Cele trei formaţii s-au înscris de altfel într-un soi de progresie stilistică. Doom-ul a curs tot mai limpede. La SUNDAY FURY a avut încă un tăiş metalic. Trupa are două albume pe din păcate nu le cunosc, dar riffurile de zeci de tone pe care muzicienii din Vác le-au rostogolit de pe scenă au avut şi aşa un efect catartic.

Holdampf Gábor a cântat cu MAGMA RISE, noul său colectiv pe care l-a înfiinţat cu vreo doi ani în urmă, când a plecat din WALL OF SLEEP. Albumul de debut MAGMA RISE a apărut anul trecut şi se numeşte Lazy Stream Of Steel – Gábor are un simţ incredibil pentru titluri. Muzica MAGMA RISE este destul de apropiată de MOOD şi WALL OF SLEEP, poate cu o nuanţă de melancolie în plus. În ultimă instanţă, specificul trupelor în care cântă HG este dat tocmai de maniera sa incantatorie – minunată – de a cânta. Pe scenă are o voce şi mai profundă decât pe discuri. S-a cântat de pe albumul amintit, iar piese ca Time’s Been Given sau For Those au fost emoţionante prin puritatea lor.

„Acum urmează o piesă mai rapidă, dar cu măsură” – a grăit la un moment dat Holdampf Gábor, reuşind să surprindă astfel esenţa doom-ului. Totul cu măsură. Prin metal, spre înţelepciune. Nimeni nu încarnează în ziua de azi acest ideal mai perfect ca Wino, personajul principal al serii.

Dacă persoane ca Hendrix sau Page au descoperit nişte surse, oameni ca Scott Weinrich încă mai ştiu unde să le caute.

Cariera solo a lui Wino a fost destul de scurtă. A început cu Punctuated Equilibrium şi se pare că s-a terminat cu albumul acustic Adrift. În 2009, Wino cânta deja alături de Scott Kelly în SHRINEBUILDER, iar în 2011 cântă alături de Jim Karow în PREMONITION 13. SHRINEBUILDER a fost – cum era şi normal – o chestie mai psihedelic-experimentală. PREMONITION 13 reprezintă revenirea la calea bătătorită (de BLACK SABBATH, PENTAGRAM sau SAINT VITUS).

Concertul PREMONITION 13 a început cu B.E.A.U.T.Y., la fel ca albumul eponim. L-au cântat practic în întregime, după care, la capăt, au prezentat un bloc acustic, cu piese care s-ar putea să fi fost luate de pe Adrift. Cum pe Premonition 13 nu există compoziţii mediocre, nici concertul n-a avut momente slabe – a avut însă două puncte culminante: entuziasmanta Deranged Rock n’ Roller şi mistica Peyote Road (Have you ever taken peyote? Mescaline? Just askin’?) N-ar fi exclus ca Scott să fi luat câte ceva, căci era complet pierdut în lumea lui. În afară de câteva mesaje criptice (At 50 I had an epiphany. If I’d live another 50, I might enjoy it) n-a comunicat nimic cu publicul. Ce a făcut însă Wino cu chitara a fost ceva mai rar auzit. Dădea impresia că este prima dată când o ţine în mână, că sunetele ce ies din ea îl fascinează, că îl fac să întrezărească ceva inefabil, ceva ce face ca preocuparea de a le prinde în nişte structuri muzicale să pară cu totul şi cu totul nesemnificativă. Desigur, s-ar putea ca Wino să fi fost doar dazed and confused.