MEDIOCRACY, Asoma (2011)

by Gabriel Szünder

2010 a fost un an interesant pentru metalul românesc. Ca şi cum dialectica s-ar fi pus în sfârşit în mişcare, cantitatea s-a transformat subit în calitate şi au început să apară, unul după altul, o serie de albume de un nivel calitativ practic nemaiauzit până atunci în România. Mi se pare semnificativ că o serie dintre acestea au fost albume de debut – WHITE WALLS, SPIRITUAL RAVISHMENT, KISTVAEN, ALTERNATIV QUARTET, MEDIOCRACY. (ALTERNATIV QUARTET nu este desigur o trupă de metal, am introdus-o aici prin efracţie, dar cred că merită să facă parte din orice listă de acest gen.) În treacăt fie spus, două dintre albumele menţionate s-au născut graţie activităţii binecuvântate a labelului Asiluum. În 2011 fenomenul nu s-a repetat. S-o fi blocat dialectica. Trupele amintite lucrează însă cu diligenţă la consolidarea poziţiei lor – prin concerte, respectiv, în cazul AQ şi MEDIOCRACY, printr-un al doilea album.

Am crezut până nu demult – prejudecată scuzabilă, dar complet greşită – că sunt lucruri mari de aşteptat de la trupele din fostul bloc comunist sau, în general, din zonele defavorizate economic, politic şi cultural. Că, fiind împiedicate mult timp să se exprime liber, acestea se vor arunca cu o foame uriaşă asupra noilor posibilităţi şi vor fi descătuşate astfel energii creatoare titanice. Că frustrarea marginalităţii (marginalizării) se va traduce într-o dorinţă sălbatică de afirmare. De fapt, nu se întâmplă aşa decât foarte rar. Muzica cea mai interesantă provine în continuare de la „centru” – care o fi acesta, Anglia, America, Norvegia. Nu s-a întâmplat altceva decât că trupele din Interzonă au căpătat acces – limitat – la circulaţia internaţională a muzicii.

Există însă, ca întotdeauna, şi excepţii. MEDIOCRACY, de pildă. Nu de la MEDIOCRACY va porni următoarea revoluţie muzicală, datorită în parte faptului că următoarea revoluţie muzicală nu va mai avea loc. Muzica MEDIOCRACY are însă un fel de caracter definitiv. Ea pare a fi pur şi simplu expresia perfectă a unei pasiuni. În acest sens ea este cu adevărat „extremă”, extremistă chiar – extremist fiind şi acela care nu acceptă nici un compromis cu mediocritatea emoţională şi morală, a sa şi a altora. Muzica MEDIOCRACY este caracterizată astfel de un soi de puritate, care rar poate fi întâlnită la acest gen de muzică (metal, crustcore, n-are importanţă.) Este greu ca în Destroy / Rebuild, Education By Force sau Final Stand să nu auzi tânjirea după ceva ce este dincolo de toată această ruină care ne înconjoară. Cine nu aude în riffurile chinuite, nu o dată disonante, decât agresivitate să asculte mai bine CANNIBAL CORPSE.

Human Progress – Endless Regress a fost înregistrat live in the studio şi, după cum au dezvăluit membrii formaţiei într-un interviu publicat chiar pe Cartea de Nisip, oarecum în grabă. Aceste circumstanţe contribuie până la urmă la valoarea albumului, căci, orice formă va lua de acum înainte discografia MEDIOCRACY este puţin probabil ca trupa să mai scoată vreodată ceva ce să respire atâta spontaneitate. Din această perspectivă, Human Progress – Endless Regress rămâne de nedepăşit. Iar faptul că Asoma apare la nici un an după HP-ER te face să bănuieşti că membrii MEDIOCRACY canalizează într-adevăr energii creatoare titanice.

În fine, o întrebare destul de banală – dar necesară în acest context – ar fi dacă Asoma este mai bun decât albumul de debut. Este. Încă de la Standard Procedure devine clar că ceea ce pe HP-ER părea făcut inconştient este reluat aici la modul conştient. Asoma dă impresia că trupa îşi asumă  responsabilitatea pentru muzica ce a descoperit-o cu un an în urmă. Compoziţiile sunt mai adunate, există o mai mare atenţie pentru detalii. Piesele, deseori mai melodioase (v. Age Of War de exemplu), au un contur mai clar. În rest, nimic din ce a fost bun pe Human Progress – Endless Regress nu s-a pierdut.

Deocamdată tot numai progress pentru MEDIOCRACY.