„Sinele ascuns al omului”. Un interviu cu DRACONIAN

by Gabriel Szünder

DRACONIAN n-au fost acolo când s-a pus piatra de temelie a metalului gothic – doom, dar au dus genul la un nivel artistic foarte înalt. Deşi vocalistele sunt practic omniprezente în lumea metalului de azi, DRACONIAN au reuşit să dea o nouă semnificaţie vocii feminine în metal. Al patrulea album al trupei, relativ recentul A Rose For The Apocalypse este o dovadă minunată în acest sens. Anders Jacobsson ne-a povestit printre altele ce simte în legătură cu primul concert DRACONIAN din România, care va avea loc la festivalul Dark Bombastic Evening 3.

DRACONIAN s-a format în 1994-1995, însă albumul de debut l-aţi scos doar în 2003. Înseamnă că aţi pierdut şansa să aşezaţi fundamentele genului gothic-doom, împreună cu trupe ca MY DYING BRIDE şi PARADISE LOST. Aveţi regrete?
”Trupe ca MY DYING BRIDE, PARADISE LOST şi – să nu uităm – ANATHEMA, au aşezat de fapt fundamentele genului cu câţiva ani înainte. Aşa că am fi pierdut şansa oricum. Motivele pentru care lumea nu a văzut un album DRACONIAN decât la mulţi ani după formare au fost ghinionul şi diferitele probleme pe care le-am avut. Nu a fost o decizie conştientă. Probleme înseamnă lipsa a practic tot de ce am fi avut nevoie să continuăm. Foarte puţine trupe reuşesc să semneze un contract cu o casă de discuri după un singur demo, iar noi ne-am lovit de o tonă de obstacole care ne-au făcut calea foarte dificilă. Nu prea are sens să intru în detalii. Adevărul e că lucrurile s-au mişcat foarte încet. Spre mijlocul anilor 90, condiţiile erau în cel mai bun caz precare pentru trupele şi muzicienii din Säffle.”

Numele trupei are totuşi legătură cu Draconian Times, titlul celebrului album PARADISE LOST, nu-i aşa?
”Nu, chiar deloc. Înţeleg de ce ai putea să crezi asta, dar adevărul e că decizia în legătură cu numele a fost luată înainte de apariţia albumului Draconian Times. Pe vremea când am inventat numele mă ocupam cu studiul magiei negre, a învăţăturilor esoterice. Un lucru care mi-a atras atenţia a fost magia draconiană. Ea înseamnă explorarea întunericului interior al omului pentru a descoperi comorile care se ascund acolo, confruntarea cu cele mai adânci spaime, unificarea cu sinele adevărat. În acest sens, draconic sau draconian înseamnă pentru mine sinele ascuns al omului, întunericul interior pe care trebuie să-l străbatem pentru a depăşi frica şi ignoranţa.”

În interviuri mai vechi ziceai că Turning Season Within va fi ultimul album pe care îl veţi scoate la Napalm Records. Ulterior aţi semnat însă un nou contract cu ei pentru încă două discuri. Eşti mulţumit de Napalm zilele astea?
”Dacă am afirmat într-adevăr asta, înseamnă că am greşit sau poate că a fost înainte să semnăm contractul pentru Turning Season Within. A trebuit să semnăm pentru încă două albume cu Napalm Records, pe motiv că înregistrările la studiourile Fascination Street sunt foarte scumpe, la fel ca producătorii lor. Am fost întotdeauna mulţumit de Napalm. Nu au încercat să se bage niciodată în treburile noastre. Au o distribuţie foarte puternică şi sunt suficient de comunicativi. Acestea reprezintă un <<lux>> de care mulţi alţi artişti nu au parte în relaţia cu label-ul lor. Dacă am avut vreodată obiecţii, ele s-au referit la faptul că uneori pot fi destul de zgârciţi şi sunt cazuri în care par să ezite în a-şi ajuta trupele să ajungă la un nou nivel. Adevărul e că noi am avea nevoie de puţin mai multă susţinere pentru a ajunge la următorul nivel.”

Am impresia că rolul Lisei Johansson a tot crescut de la un album la altul. Este vorba aici de faimoasa “evoluţie naturală” sau a trebuit Lisa să lupte pentru asta?
”Nu a trebuit să lupte deloc. Nu a fost nevoie. Nu cred că rolul Lisei a crescut de la un album la altul. Pe al doilea album, de exemplu, a fost mai puţin prezentă decât pe primul. Pe ultimele două albume, cred că rolul Lisei s-a perfecţionat. Am impresia că am reuşit să creăm un echilibru sănătos şi asta se datorează în mare parte faptului că am evoluat în ce priveşte compoziţia muzicală şi producţia. Încercăm să înţelegem caracterul cântecelor, să vedem ce se potriveşte şi ce nu. Încercăm să ne punem deoparte egourile de cântăreţi şi să ne ghidăm după ceea ce este bine din perspectiva cântecului.”

Nu aţi simţit niciodată că este practic imposibil să mai aduci ceva nou în genul gothic-doom? Nu vă frustrează limitele genului?
”În ultimii ani am încetat să mai gândim în termeni ca <<gothic doom>>. Fiind conştienţi de rădăcinile noastre, ne simţim liberi să explorăm dimensiuni şi inspiraţii noi, indiferent care ar fi acestea. Este vorba de lucruri care ne inspiră ca persoane, care ne plac, care ne trezesc pasiunea. Nu ne vom abandona rădăcinile, ştim de unde venim, dar ştim şi că trupa trebuie să evolueze, la fel cum evoluăm şi noi ca persoane. Din acest motiv am decis şi să abordez textele melodiilor dintr-o nouă perspectivă. Dacă reuşeşti să combini rădăcinile muzicale ale trupei cu pasiunile individuale, nu există limite.”

Apropo de texte, există pe Where Lovers Mourn o piesă cu titlu latin, Reversio Ad Secessum, şi o alta cu un titlu grecesc, Akherousia. Te interesează studiile clasice, antichitatea greco-latină?

“O găsesc interesantă şi deseori fascinantă, dar niciodată nu m-am ocupat serios de ea. Am studiat-o foarte puţin. Mă interesează însă ambianţa miturilor şi a doctrinelor tradiţionale, sunt curios să văd cum le pot interpreta şi cum le pot folosi în mod simbolic”.

Cât de cunoscuţi sunteţi în Suedia zilele acestea? Din punct de vedere comercial cum merge metalul acolo?
”Suedia e cam deprimantă când vine vorba de muzică ca a noastră. Suedezii nu prea înţeleg nimic. Sunt mult mai mari şanse să fii apreciat în afara graniţelor decât aici în Suedia. Asta e bine într-un fel, deoarece ne permite să ne distanţă de lucrurile de aici de câte ori e nevoie s-o facem. Din punct de vedere comercial, metalul suedez se vinde foarte bine peste tot în lume. Metalul suedez este foarte, foarte respectat, dar asta nu e valabil şi pentru noi. Am ajuns însă într-un punct în care nu mă mai interesează aspectele astea. Suedezii nu sunt oamenii mei preferaţi.”

Că tot suntem la temă, ce zici de noua scenă glam-sleaze suedeză? Ştii, BACKYARD BABIES, CRASHDIET, din astea….

”Nu e pentru mine. Chiar deloc. Dacă am ceva asemănător în colecţia mea de discuri, e probabil HELLACOPTERS, dar ei nu sunt chiar glam/sleaze. Îi respect însă pe T-REX, care în anii 70 au fost printre părinţii genului. Cine nu-şi aduce aminte de Children of the Revolution  sau 20th Century Boy, nu-i aşa? [râde]”

Ultimul vostru album a apărut relativ recent. Aş fi curios, eşti tipul de muzician care iese satisfăcut din studio, sau simţi de obicei că ai fi putut face multe lucruri mai bine, dacă ai fi avut timpul necesar?
”Da, simt că timpul nu a fost suficient. Sigur, pot fi entuziast, dar de cele mai multe ori trebuie să accept că atâta am putut face, înainte să încep să mă bucur de album. În prima fază, practic niciodată nu sunt mulţumit de album. Cred că cele mai puţine obiecţii le-am avut în legătură cu Turning Season Within, dar asta nu înseamnă că e albumul meu preferat. La vremea aceea, aşa-zisul <<nou>> sound al nostru a fost un şoc pentru mine. Pe termen lung însă, nu are sens să te preocupi cu chestii din astea. Ce pot să fac retrospectiv? Vrem însă să remixăm The Burning Halo. Soundul acelui album este o ruşine.

Festivalul Dark Bombastic Evening este unul elitist, zic eu, dar în sensul bun al cuvântului. Trupele sunt selectate acolo după valoare, nu după gradul de popularitate. Pe voi care dintre cele participante la ediţia de anul acesta vă entuziasmează?

“Da, <<elitist>> practic niciodată nu sună bine, dar înţeleg ce vrei să spui [râde]. Cunosc destul de puţine dintre trupele de anul acesta, dar cele pe care le ştiu – ROME, ALCEST şi YEAR OF NO LIGHT – îmi plac foarte mult. Va fi o plăcere să le văd live şi sper că ne vom întâlni şi personal.  Aceste trei formaţii au o oarecare atmosferă magică, ca dintr-o altă lume. Abia aştept această seară întunecată care va fi DBE.”

Acesta nu este primul vostru interviu pentru România, nu? Oricum, ai acum o şansă de a transmite ceva cititorilor Cărţii de Nisip. Unii vor veni cu siguranţă să vă vadă la Alba Iulia.
”Nu, nu este primul. Am mai dat câteva, atât prin telefon, cât şi prin mail. A fost însă cu mulţi ani în urmă, aşa că acesta a venit chiar la timp [râde]. Păi, le doresc tuturor fanilor noştri din România să aibă parte şi ei de o seară bombastică întunecată minunată şi sper că vom avea şansa să ne întâlnim şi personal cu câţiva dintre ei. Prima noastră vizită în România va fi una de neuitat. Ne vedem acolo, prieteni şi mulţumim mult pentru suport, Gabriel. Salut!”