OST Mountain Fest 2011, ziua a II-a, Cetatea Râșnov, 23 iulie 2011

by Gabriel Szünder

Sâmbăta a fost ziua de glorie a festivalului – cu măreţul KEEP OF KALESSIN pe post de headliner, cu E-FORCE pe post de post-headliner şi cu o selecţie de trupe româneşti de primă mână, ce a inclus DELIVER THE GOD, L.O.S.T., SPIRITUAL RAVISHMENT şi MEDIOCRACY. Faptul că nu am amintit de celelalte – APA SÎMBETII, TRUE MIND şi BOLTHARD – nu are legătură cu nici o judecată de valoare. Explicaţia e că – ba din motive obiective, ba din motive subiective – n-am fost acolo la concertele lor. Sorry. LAONLYNESS face parte, ce-i drept, dintr-o categorie mai specială.

Dintr-o categorie mai specială face parte şi WINTERHORDE. Trupa e una dintre cele mai plictisitoare formaţiuni de black metal din univers. WINTERHORDE au un clip – pentru piesa Hunting The Human, pe care au cântat-o şi la Râşnov – în care apare foxy lady Angel Ogasta, dar în afară de asta nu văd ce altă scuză mai au pentru a exista. Poanta e că Morgenrot a cântat pe o korguţă roz ce părea împrumutată de la Avril Lavigne. Deşi Avril parcă n-are clăpar. Sau are? Şi pentru ce poartă Morgenrot, un muzician dintr-o trupă israeliană, un nume ce duce cu gândul la Nietzsche? Poate pentru a epata burjoazia din Israel. Mi s-a mai năruit în orice caz o prejudecată – că o formaţie de black metal din Orientul Mijlociu trebuie să fie cu necesitate interesantă.

O faină doză de brutalitate s-a dovedit a fi concertul DELIVER THE GOD. Genul acesta de metal „modern” – metalcore, pre numele lui mai cunoscut – sună întotdeauna bine live, când e bine făcut, la fel cum sună ieşit din comun de plictisitor când e prost făcut. Mie DELIVER THE GOD mi-au plăcut. Mai mult decât PUT SOLNŢA, de exemplu.

Dacă cineva a făcut greşeala să citească ce am scris despre Remains Of Pain, a înţeles probabil că nu am căzut pe spate de la album. Nu vreau să retractez nimic, dar concertul L.O.S.T. a fost bun. Cine ştie, poate piesele L.O.S.T. îşi arată adevăratele virtuţi pe scenă. Combinaţia de densitate – death-sitate, ca să fiu spiritual – şi de feeling, de groove, a funcţionat foarte bine live. Mai ales în cazul unor piese ca Becoming A Lie şi This Is My Life. În plus, când mi se întâmplă să recunosc imediat piesele de pe un disc pe care nu l-am mai ascultat de luni de zile, tind să pun asta pe seama meritelor muzicii, nu a memoriei personale. Au cântat şi ei cam două treimi din album – au mai fost O viaţă, Victims, One More Time , Remains Of Pain – plus Independent. Să nu mai zic că vocalistul L.O.S.T. este un tribut adus metalului – poartă numele unui muzician din SLAYER şi arată parcă ar fi suplinitor în AMON AMARTH.

Oare dacă n-ar exista CONVERGE ce muzică ar cânta MEDIOCRACY? Bănuiesc că una foarte asemănătoare cu cea pe care o cântă acum. Căci nu poţi cânta ca MEDIOCRACY decât dacă o faci din inimă. From your grim heart. A fost o potrivire ciudată că au cântat imediat după SPIRITUAL RAVISHMENT, căci nu-i chiar nejustificat să te gândeşti la cele două trupe ca SPIRITUAL RAVISHMENT şi MEDIOCRACY – ambele au debutat în 2010, ambele practică un stil grindcore-esc, ambele o fac la un nivel foarte înalt etc. SPIRITUAL RAVISHMENT au fost, de altfel, în aceeaşi formă ucigaşă ca ultima dată când i-am văzut. Se pare că asta e forma lor, indiferent dacă concertează noaptea într-un club sau ziua în aer liber. Sebastian Stancu are aceeaşi atitudine de Anselmo’s got nothing on me şi pe o micro- şi pe o macro-scenă. Parcă de data asta n-a fost Fukushima Nuclear Samurai. Au fost însă bineînţeles Evil Activities şi Hectic. Ce să zic, mi-am cumpărat un tricou SPIRITUAL RAVISHMENT.

Live, MEDIOCRACY dau impresia mai degrabă de hardcore decât de metal. Vreau să spun că se mişcă la un nivel de intensitate pe care metalul rar îl atinge. Şi nu mă refer la intensitatea muzicală, ci la cea emoţională. Cine nu aude din muzica asta decât zgomotul nici nu-şi poate închipuie cât sentiment, câtă pasiune se ascunde de fapt sub crusta respingătoare a brutalităţii. Ca şi cum riffurile nu ar avea decât o funcţie purificatoare, de distrugere a oricărei falsităţi, ipocrizii, minciuni, până în punctul în care, la limita unui urlet nearticulat, autenticitatea şi sinceritatea rămân singurele posibilităţi.

Asta, aşa, la nivel subiectiv. La un nivel mai concret, MEDIOCRACY au cântat câteva piese de pe albumul lor de debut (Answers, Changes, Suffocation etc.) şi câteva care nu sunt acolo. La nivelul mesajului, au măcelărit fără jenă câteva vaci sacre – în speţă religia şi educaţia (by force). În timpul piesei Changes Viez a ieşit cu microfonul în public – mişcare curajoasă, considerând că scena era îngrădită.

În timpul concertului MEDIOCRACY au urcat pe scenă membrii SPIRITUAL RAVISHMENT şi DELIVER THE GOD pentru a cânta împreună Nazi Punks Fuck Off. Au apărut de atunci pe internet o serie de comentarii pe tema asta, din care se vede că multă lume de la noi consideră antifascismul sau o manifestare de political correctness sau, dacă omu’ e mai citit, de comunism. Adică, dacă eşti antifascist trebuie să fii în mod necesar ipocrit sau idiot. Păi, cum eu tot sunt un comunist politically correct, zic că acela a fost unul dintre momentele mari ale festivalului. Bine că a fost filmat.

Dacă e adevărat că KEEP OF KALESSIN sunt staruri rock în Norvegia, n-au ajuns în poziţia aia din greşeală. Şi cred că vor ajunge şi mai departe. Cred că în străduinţa lor de a aduce black metalul în mainstream, KEEP OF KALESSIN au recuperat ceva din forţa originară a heavy metalului, care lipseşte într-adevăr de la majoritatea trupelor din ziua de azi, indiferent cât de brutale sau extreme ar fi. Poate că Obsidian a avut totuşi în cap o idee când a spus că nu a mai auzit o trupă bună de vreo zece ani. Efectul showului KEEP OF KALESSIN a fost asemănător cu ceea ce trebuie să fi simţit lumea la primele concerte IRON MAIDEN şi JUDAS PRIEST.

Cum era de aşteptat, KEEP OF KALESSIN s-au concentrat ultimele două albume. Sunt şi cele mai bune. Concertul a fost construit aşadar în jurul unor piese ca Kolossus, Ascendant, Judgement sau The Awakening. Nu s-au sfiit să prezinte nici The Dragontower, care este desigur un scuipat pe faţa imaculată a black metalului. Pe de altă parte, ca nici puriştii să nu ajungă în pragul sinuciderii, au cântat şi Come Damnation de pe EP-ul Reclaim.

În urma unei schimbări de program, E-FORCE au ajuns să cânte ultimii. Majoritatea lumii a plecat după KEEP OF KALESSIN, dar era de aşteptat şi asta. Unii au făcut-o probabil din dezinteres, alţii de oboseală. Am cedat şi eu după vreo patru piese – dintre care două au fost Lobotomized şi Psychopath – deşi muzica tehnică şi rafinată a lui Eric Forrest ar mai fi meritat un efort. Mai ales că, dacă se poate avea încredere în informaţiile de pe net, erau şanse să cânte şi VOIVOD.