OST Mountain Fest 2011, ziua întâi, Cetatea Râșnov, 22 iulie 2011

by Gabriel Szünder

„Va să zică noi suntem pentru violenţă? – ne vor întreba. Desigur – le răspundem noi. Dar noi suntem pentru violenţa revoluţionară”. Astea sunt cuvintele lui Lev Troţki, nu ale lui Twop Tiril, dar am o vagă bănuială că la auzul lor membrii THE WAY OF PURITY ar zâmbi complice. În orice caz, imaginea scenică a trupei pare să sugereze ceva asemănător. Înainte să înceapă să cânte, Tiril a ţinut şi ea un discurs pe o voce destul de plângăreaţă, de natură să-ţi provoace mai degrabă o erecţie decât să trezească revoluţionarul din tine. Să nu mai zic că de câte ori Tiril se lăsa dusă de headbanging îşi expunea în mod generos decolteul, ceea ce a subminat în continuare mesajul mesajului politic.

Membrii THE WAY OF PURITY iubesc atât de tare animalele încât şi-au intitulat o piesă Eternal Damnation To René Descartes. Deci da, membrii THE WAY OF PURITY au o apetenţă reală pentru circ. Tiril a demonstrat la Râşnov că pe lângă multiplele ei calităţi, mai este o şi înghiţitoare de flăcări de mare clasă. Să nu fiu însă acuzat că nu iau în serios activismul politic. Uite, nu sunt de acord cu Chuck Klosterman – scriitor şi critic rock american, pentru cine nu are chef să caute pe Google – care a fost în stare să afirme că animalelor le place să fie mâncate. Cică they think it’s fun. În problema asta eu sunt cu Tiril – până în adâncul decolteului ei. Refuz doar să cred că basistului WAY OF PURITY i-a crescut o burtă aşa de mare de la mâncatul de ierburi. Dar ce fain a fost când a fuckuit guvernul român. Nici nu mai are importanţă pentru ce.

THE WAY OF PURITY au cântat aşa: Sinner, Anchored to Suffocation, Burst, Egoist, Lycanthropy, 23rd Circle Breeds Pestilence şi Deathwish. Au cântat adică aproximativ două treimi din albumul lor de debut şi au dat cel mai bun concert al zilei. Pentru că sunt buni. Şi ei se iau în serios, eu n-o fac. Deşi lucrează cu o vocalistă nu pozează în ARCH ENEMY, iar imaginea cagulată a celorlalţi membri face mult pentru a-i individualiza în zona aceasta suprapopulată a melo-death-core-ului.

Prima zi a OST Mountain Festului a fost de altfel una fără headliner. Ar fi putut să fie DORNENREICH, dacă s-ar fi prezentat într-un efectiv ceva mai complet. Concertul DORNENREICH a şi fost conceput ca un fel de epilog al primei zile a festivalului, trupa austriacă urmând să cânte pe „scena acustică”. Care era de fapt aceeaşi scenă pe care au cântat toate celelalte formaţii, adică singura scenă existentă.

În noaptea adâncă ce căzuse între timp peste pădurea de brazi s-au insinuat aşadar pe scenă Eviga şi the other guy, cum ar zice Seinfeld, primul cu o chitară acustică, celălalt cu o vioară. Multă lume n-a fost curioasă de ei, dar nici că nimeni n-a auzit de DORNENREICH în România nu s-ar putea spune. Duoul a cântat nu numai de pe In Luft geritzt, care s-a născut gata acustic, ci şi de pe alte albume (de exemplu ultimul). Eviga a făcut-o într-o manieră atât de dramatică încât ziceai că recită din Rilke. Cu toate acestea, după vreo patru cântece producţia a devenit cam repetitivă. Poate că de vină era ora înaintată, deşi cred că a lipsit mai degrabă intimitatea necesară pentru ca o astfel de muzică să-şi facă efectul.

Câştigători la categoria „surpriza zilei de vineri” au ieşit THE FORESHADOWING din Italia. Ei au cântat ultimii pe „scena mare”. Chestia e că până la OST idee nu aveam cine sunt FORESHADOWING şi ar fi putut să fie trupa ce trebuie suportată până să înceapă DORNENREICH. N-a fost aşa, dimpotrivă, concertul FORESHADOWING a fost mai atractiv decât cel de după. FORESHADOWING nu vor revoluţiona probabil niciodată genul gothic-doom, dar măcar se pricep la el. Plus că la OST au fost singurii care au cântat aşa ceva. Vocea profundă a lui Marco Benevento face mult pentru a vinde muzica FORESHADOWING. Băieţii au apărut pe scenă într-o costumaţie neagră, care a mers foarte bine atât cu noaptea cât şi cu doomul. Au încheiat cu Russians de Sting, care – spre deosebire de multe alte coveruri metalice fără nici un sens, făcute în ultimii ani după piese pop şi new wave – a sunat foarte fain.

Marele merit al OST Mountain Festului, din punctul meu de vedere, e că adună crema undergroundului metalic românesc. Trupele româneşti nu apar aici într-o poziţie subordonată, ca opening acts sau ca umplutură ci constituie substanţa festivalului. Pe vineri, crema aceasta a fost reprezentată de TAINE. Trupa a dat cel mai complet concert al zilei şi a reuşit să adune cel mai numeros public. Frumos. Concertul a fost suficient de lung încât să cuprindă întreaga lor activitate – de la Love And Hate la o piesă instrumentală nouă – şi a fost singurul cu proiecţii video. S-a cântat şi Cosmos – probă de curaj – dar mai mult mi-au plăcut Three Days In Darkness şi The Genius Way. Pentru The Devil Inside a urcat pe scenă Fane, zis Gizăs, zis Bufnitz, zis„ăla de la Metalhead”, zis „ăla de la DWARF PLANET”, zis „ăla de la KISTVAEN” – mă rog, el. Tare-mi vine să spun că ar fi fost bine să cânte în toate piesele. Dacă la o trupă îţi plac mai mult părţile instrumentale decât cele vocale, înseamnă sau că instrumentiştii sunt foarte buni, sau că vocalistul nu este la înălţime. În cazul TAINE sunt valabile ambele.

DAMNED SPIRITS DANCE au futut vremea cu „technical problems” şi în timpul ce le-a rămas au cântat la mare repezeală trei, maximum patru piese. În plus, trăiam cu impresia că trupa operează cu un show complex, că au nişte alter egouri scenice, pentru ca la Râşnov să apară ca şi cum tocmai ar fi coborât din microbuz. Cântăreţul a arătat ca o clonă Eddie Vedder. Pentru o trupă punk ar fi fost suficient, dar muzica rasată DAMNED SPIRITS DANCE are nevoie de mai mult pentru a se putea desfăşura. Concertul DSD a fost un eşec. Păcat.

PIATRA au avut şi ei un public destul de numeros – mai ales prin comparaţie cu DAMNED SPIRITS DANCE – de unde deduc că au fani. Eu nu sunt unul dintre ei şi nici nu vreau să pretind că aş fi. Îmi dau seama că sunt mai buni decât BUCIUM sau ASHAENA, dar, sincer, nu e greu să fii mai bun decât BUCIUM sau ASHAENA.

ACTION BASS TOM BAND e trupa care nu ştiu ce dracu’ a căutat la Râşnov. Action Bass Tom – adică vocalul, deşi nu sunt convins că se numeşte aşa – a purtat un tricou TANKARD şi a predicat despre bere. Ce potrivire! Nu că muzica ABTB ar fi neapărat rea, dar face ca până şi TANKARD să sune a RIVERSIDE. Meritau parcurşi pentru asta cei 1400 de km până în România? Bine că Tom nu ştie româneşte, că părea un băiat simpatic şi n-aş vrea să-l supăr.

Pe CD, muzica PUT SOLNCA nu este lipsită de anumite rafinamente, pe scenă însă este. Live, PUT SOLNŢA e un fel de variantă rusească de EKTOMORF, adică varianta rusească a variantei maghiare de SEPULTURA. Acum, la ce muzică scot în ultima vreme SEPULTURA lui Kisser, SOULFLY şi CAVALERA CONSPIRACY nu strică ca cineva să facă muzică SEPULTURA bună, indiferent dacă se numeşte EKTOMORF sau PUT SOLNŢA. Era clar că Miron a văzut prea multe la viaţa lui pentru a se lăsa intimidat de lipsa de entuziasm a spectatorilor, aşa că showul a avut tracţiune şi dacă PS n-ar fi cântat imediat după THE WAY OF PURITY poate că ar lovit mai tare.

SPECTRAL săracii au trebuit să facă death metalul să pară convingător în soarele strălucitor de după masă. Faptul că au reuşit spune multe despre ei. Trupa arată ca una de studenţi şi nu m-aş mira să fie. Studenţi. La Universitatea Schuldiner.

KA GAIA AN au avut onoarea să deschidă ediţia din 2011 a festivalului. Au făcut-o cu un spici despre vitejii traci trăitori în tărâmul de mijloc. Sau aşa ceva. Eu am crezut că acolo locuiesc hobbiţi. The dacs come from the tracs, cum zice Ion Iliescu şi the tracs come from the hobbits. În rest, când KA GAIA AN sună bine sună cam ca BUCOVINA, când sună rău, sună foarte rău.

Despre (dez)interesul publicului nu prea merită vorbit. Mai ales că a făcut-o foarte la obiect Cel Cu Multe Nume într-un articol publicat pe Metalhead (v. Întrebare către public. De ce nu ne pasă?). Suficient de zis că la festivalul Rock pe Mureş de la Arad se adună mai multă lume. E adevărat că acela-i gratis.