“Am citit prea multe cărţi ca să mai am iluzii”. Interviu cu Jerome Reuter din ROME

by Gabriel Szünder

Jerome Reuter este o figură importantă a avangardei muzicale actuale, chiar dacă nu una foarte vocală.

În decursul lunii august ROME va cânta din nou în România în cadrul festivalului Dark Bombastic Evening 3. Cu ocazia aceasta Jerome a găsit timpul să stea puţin de vorbă cu noi despre istorie, filozofie şi despre aspectele imponderabile legate de muzica ROME.

Dat fiind interesul tău pentru istorie, ce crezi despre aceste cuvinte ale lui  Nietzsche: Că viaţa are nevoie de serviciile istoriei, este un lucru ce trebuie înţeles tot atât de precis ca şi ideea că o supradoză de istorie este nocivă vieţii ?

„Păi, nu sunt un specialist în Nietzsche, dar ca de obicei omul are dreptate. Istoria este o chestie ciudată şi trebuie într-adevăr să ai grijă să nici n-o supraapreciezi, să nici n-o subapreciezi. Trebuie însă să-ţi spun că în momentul de faţă sunt interesat de lucruri mai degrabă introspective. Am terminat recent trei albume, trilogia Die Ästhetik der Herrschaftsfreiheit şi ele reprezintă într-un fel sfârşitul relaţiei mele cu istoria. În timp ce făceam cercetări pentru Flowers from Exile şi Nos Chants Perdus, am dat peste nişte aspecte pe jumătate uitate ale istoriei europene şi am simţit că trebuie să le explorez mai profund şi mai sistematic. Am avut nevoie de mai mult de un album pentru asta. Trebuia să exorcizez acei demoni, ca să zic aşa. Mai există o temă istorică pe care aş vrea s-o abordez cândva în viitorul apropiat, dar după asta cred că am terminat cu istoria.”

Într-un interviu ce a fost publicat şi pe Cartea de Nisip ai povestit că te interesează România, că citeşti cărţi despre România etc. Cum s-a născut acest interes?

„Întotdeauna am fost interesat de istoria europeană, aşa că, sincer, nu puteam să ocolesc nici România. Cred că aveţi o cultură fascinantă. Foarte interesantă, într-adevăr! Şi nu mă refer acum la Dracula şi Ceauşescu. Nu sunt un expert, bineînţeles, dar îmi place să mă informez despre ţările pe care ajung să le vizitez.”

De ce ai simţit că limba română s-ar potrivi bine cu piesa A Culture Of Fragments de pe albumul Flowers From Exile? Apropo, cine citeşte acel text?

„Textul este citit de Doru, un prieten de-al meu. Nu ştiu de ce am avut impresia că limba română se potriveşte acolo. Fac lucrurile astea din instinct. Adevărul e că am terminat piesele pentru Flowers într-un hotel din România. Zilele acelea am fost înconjurat de limba română şi mi s-a părut pur şi simplu că s-ar potrivi. Flowers a reprezentat o călătorie lungă şi stranie pentru mine. Elementul românesc nu are nici o relevanţă istorică, ci mai degrabă una personală. Cred că aveţi o limbă foarte interesantă. Întotdeauna am impresia că înţeleg ce spuneţi, deşi în realitate n-am nici cea mai vagă idee [râde]. Pare familiară cu toate acestea. Nici nu ştiu, poate printre strămoşii mei au fost şi români [râde].”

Şi acum că ai cântat deja aici, ce zici de „experienţa românească” s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor tale?

„Da, am avut o <<experienţă românească>> autentică. Am mâncat mâncare tradiţională, am vizitat nişte locuri interesante din punct de vedere cultural şi –i mai important – am ajuns să cunosc o mulţime de oameni. A fost foarte bine, sincer. Am avut norocul să avem nişte prieteni ca ghizi. Aşa că, n-am pierdut vremea la aeroport. A fost frumos şi sper că vara aceasta voi reuşi să mai vizitez câteva locuri.”

Am citit un interviu cu tine publicat pe Heathen Harvest în care făceai câteva remarci filosofice interesante. Spuneai de exemplu la un moment dat: “Partea fascinantă a subordonării e efectul: funcţionarea grupului”. Înseamnă că nu eşti un adept al egalitarismului?

„Păi, o formaţie muzicală, de exemplu, nu este în mod necesar o democraţie. Nu prea mai ştiu despre ce vorbeam acolo. Sincer să fiu, mi se pare lipsit de sens să comentez afirmaţii pe care le-am făcut cu ani în urmă. Trebuie să fi fost de mult, în orice caz. Sunt o persoană diferită acum. Nu-mi aduc aminte de contextul acelei afirmaţii. Cred desigur că toţi avem drepturi egale şi că ar trebui să ne apărăm libertăţile individuale.”

Vorbeai tot acolo despre cât de important e ca omul să nu fie pasiv, fără ca asta să implice nevoia de a schimba lumea. Este varianta ta de Gelassenheit heideggeriană?

„Zilele acestea problema nu mai este dacă vrei să schimbi lumea, ci dacă poţi să schimbi lumea. E ciudat. Mă interesează ce se întâmplă în jurul meu, dar nu vreau să pierd vremea încercând să schimb ceea ce nu pot schimba. Am citit prea multe cărţi ca să mai am iluzii [râde]. Pe de altă parte, e clar că omul va încerca întotdeauna să schimbe lumea ce-l înconjoară. Asta îl menţine în mişcare. CRO-MAGS urlau la un moment dat <<pacea mondială nu poate fi realizată>>. Sunt de acord, dar asta nu înseamnă că îmi place situaţia. De fapt, nu-mi place deloc, dar ce pot să fac? În cele din urmă, cred că e important să-şi alegi partea, să decizi dacă vrei să fii parte a problemei, sau parte a soluţiei – oricât de penibil ar suna asta. Poţi să numeşti asta karma sau zen, dar dacă pentru unii alcoolul este soluţia, pot să accept şi asta. Orice soluţie mi se pare acceptabilă, cât timp nu dăunează aproapelui.”

Am impresia uneori că neo-folkul nu este decât o variantă nouă a  dark wave-ului din anii optzeci. Ai putea să-mi dai o descriere sau definiţie mai bună? De exemplu, ce înseamnă muzica aceasta pentru tine?

„Nu prea mă interesează chestii ca neo-folkul. Parte din ceea ce fac merge intră în mod sigur în categoria aceasta, dar nu mă văd ca aparţinând unei scene. Oricum, nimeni nu-ţi poate da o definiţie satisfăcătoare a genului. Acesta e şi singurul lucru care-mi place la el. Nimeni nu ştie cum să-l definească şi oamenii se ceartă în legătură cu asta … e ridicol. Am încercat întotdeauna să încorporez în cântecele mele elemente cât mai diferite, orice fel de muzică care îmi place, să le combin şi să obţin ceva unic. Nu ştiu dacă am reuşit, dar am încercat. În rest, nu mă interesează scenele şi genurile.”

Am impresia că există în momentul de faţă câteva trupe ce activează în genuri destul de diferite, de la neo-folk la black metalul avangardist şi care sunt pe cale să creeze o nouă sensibilitate muzicală. Mai cred că este unul dintre puţinele lucruri cu adevărat noi care s-au întâmplat în muzică în ultima vreme. Ce crezi despre asta?

„Nu cred nimic. E treaba altora să decidă şi să judece astfel de lucruri. Oricum, e prea devreme să facem astfel de afirmaţii. Cine ştie unde vom fi peste cinci ani. Poate nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile acestea. Nu se ştie niciodată. Cred că omul tinde întotdeauna să creadă că ceea ce face e teribil de nou şi de important şi asta e valabil mai ales pentru artişti. Pe mine nu mă interesează aspectele acestea. Eu sunt interesat de indivizi, de artiştii individuali, care iau în serios ceea ce fac şi care sunt capabili să creeze ceva cu adevărat unic. Mai există câţiva în jurul nostru, dar în general sunt destul de timizi. Cei care nu au nimic de spus o fac de obicei într-un mod foarte vocal.”

După primele trei albume ROME, care formează o trilogie, ai optat pentru un sound mai acustic. De ce?

„Lucrurile acestea pur şi simplu se întâmplă. Totul evoluează, totul se schimbă. Te schimbi ca om, se schimbă trupa în care cânţi, soundul îţi este influenţat de oamenii cu care colaborezi. Uneori începi să asculţi noi genuri de muzică sau citeşti cărţi şi vezi filme care influenţează modul în care te raportezi la lume. Ca artist eşti influenţat de toţi aceşti factori. Din acest motiv nu pot să-ţi dau un răspuns precis.  Am simţit că un sound acustic se potriveşte mai bine cu ceea ce vreau să comunic. Încerc să mă supun cântecului, operei în general. Pe de altă parte, nici nu-mi place să mă repet. Ştii cum e.  Îmi place din când în când să schimb soundul, anturajul, oamenii cu care lucrez. Trebuie să încerci să te menţii proaspăt.”

Ai fi de acord că soundul ultimului tău album e înrudit cu cel a lui Nick Cave din epoca Boatman’s CallNo More Shall We Part?

„O, păi nici nu ştiu. Probabil că există paralele, deoarece acelea au fost albumele lui mai liniştite. Dar comparaţiile sunt plictisitoare. Nu aş îndrăzni să mă compar cu el, sincer să fiu. Noile albume pe care le-am înregistrat sunt ceva mai furioase, dar asta nu înseamnă că m-am transformat în Grinderman. Am fost foarte puternic influenţat de opera lui Nick Cave cu vreo zece ani în urmă. Am cântat atunci cu o trupă indie-rock şi chiar am avut câteva piese care sunau a Nick Cave. Dar acesta e modul în care ne maturizăm. Tom Waits a spus la un moment dat că trebuie să treci printr-o serie de faze de identificare cu alţii, pentru ca în cele din urmă să rămâi cu ceea ce îţi aparţine cu adevărat. Ia mult timp să te găseşti pe tine însuţi, să ajungi să îţi cunoşti punctele forte şi să încetezi să-i mai copiezi pe alţii. La început e necesar şi chiar inevitabil să-i copiezi pe alţii. Nu e nimic în neregulă cu asta, cât timp reuşeşti să rămâi onest. Avem cu toţi eroi, nu e nimic rău în asta.”

Îţi place ideea să vei cânta cu trupe de metal la festivalul Dark Bombastic Evening 3?

„Nici acest aspect nu prea mă interesează, sincer să fiu. Am simţit întotdeauna că, dintr-un motiv sau altul, ROME cântă o muzică diferită de alţii. Concertăm des cu trupe ca O.R.E. şi SPIRITUAL FRONT, dar acestea sunt în realitate formaţiile cu un sound foarte diferit. Nici nu se pot compara. Singura similaritate ar fi că avem publicuri foarte asemănătoare. Publicul nostru este format în primul rând din oameni care iubesc muzica şi am constatat că există fani de black metal sau alte genuri asemănătoare care se raportează pozitiv la ceea ce facem noi. Aşa că, dacă vom cânta cu trupe de metal, nu am nimic împotrivă. Încă îmi place metalul. Am cântat într-o trupă de metal când aveam în jur de 12 ani şi nu de mult am fost din nou la un concert SLAYER, aşa că e OK [râde]. Sper doar ca oamenii să nu fugă din sală când începem să cântăm, căci zilele acestea suntem departe de a fi o trupă zgomotoasă.”