SCORPIONS @ Papp László Sportaréna, Budapest, 06.06.2011 (Get Your Sting And Blackout World Tour)

by Gabriel Szünder

Sigur, poate nu acesta a fost ultimul turneu SCORPIONS. Poate a fost vorba doar de un truc publicitar. Totuşi, la ce vârstă au Meine, Schenker & Jabs este foarte posibil să nu mai dea prin România sau Ungaria. Iată unul dintre motive – motivul principal – pentru care turneul Get Your Sting And Blackout nu merita pierdut. Se pare că nu am fost singurul care a gândit aşa, pentru că sala imensă în care s-a ţinut concertul de la Budapesta a fost cam sold out. Ceea ce este deja o performanţă, luând în considerare că SCORPIONS au trecut nu demult prin Ungaria, cu ocazia turului de promovare a albumului Sting In The Tail. Atunci i-au avut ca invitaţi pe OMEGA, pentru a performa împreună White Dove / Gyöngyhajú lány, acum însă nici nu s-a pus problema unei captatio benevolentiae de acest fel. Propriu-zis nici trupă de deschidere n-a existat, cel puţin nu una care să conteze, căci au apărut la un moment dat nişte băieţi pentru cânta câteva coveruri (gen BON JOVI, VAN HALEN, EXTREME etc.) şi deşi nici n-au făcut-o rău şi au reuşit să introducă publicul în atmosfera muzicală a anilor optzeci, ideea în sine a fost una inexplicabil de idioată. Nici nu ştiu cum se numeau. Oricum, prin comparaţie, o formaţie ca TROOPER este o alegere infinit mai bună.

Turneul Get Your Sting And Blackout nu merita pierdut, apoi, pentru că a fost conceput în stil mare. Asta, să zicem, nu era un secret pentru nimeni care i-a urmărit desfăşurarea pe internet. Aşa e în zilele noastre, elementul surpriză e practic zero, dar ştii măcar pe ce dai banii. Spontaneitatea putem s-o uităm. SCORPIONS au respectat şi la Budapesta acelaşi playlist ca peste tot, minus When The Smoke Is Going Down, piesa ce ar fi trebuit cântată la al doilea bis, care de data asta nu a mai avut loc. Oare de ce? Trupa nu avea de ce să fie nemulţumită de reacţiile publicului, deoarece acesta a fost deosebit de responsiv încă de la început. În lungile minute de aşteptare de dinaintea concertului am prins, de altfel, fragmente din dezbateri ireale referitoare la întrebarea dacă Tokyo Tapes este cel mai bun album live, respectiv dacă In Trance este cel mai bun album de studio al trupei. De unde se vede că erau de faţă şi fani hardcore, nu numai ascultători de SCORPIONS la radio.

Elemente de spontaneitate ar putea fi considerate eventual cele două discursuri prin care Klaus Meine a încercat să recapituleze relaţia trupei cu publicul maghiar, explicând (de două ori) că au cântat aici încă înainte de căderea cortinei de fier şi că fanii maghiari au fost alături de ei „from the very beginning” – clişeu colosal şi afirmaţie cam problematică – şi care dădeau în general impresia că bunul Klaus este sau senil sau drogat, deşi era poate pur şi simplu emoţionat. În rest Meine a fost în formă mare – şi Schenker într-una şi mai mare. Aşa aş vrea şi eu să îmbătrânesc.

SCORPIONS au arătat în 2011 ce putea să însemne un show hard rock în epoca de glorie a  genului. Ceea ce, pentru noi care n-am trăit-o – rătăceam pe vremea aceea gâfâind prin comunism – putea să aibă un efect terapeutic. Concertul a fost aşadar un show – a avut stil, adică, un fel de măreţie chiar, puţin kitsch, desigur, dar aşa e rockul. Aşa a fost, în orice caz. Sentimentul acesta eliberator, acest entuziasm, muzica rock a încetat să-l mai transmită în momentul în care şi-a depăşit adolescenţa. SCORPIONS însă nu şi-au depăşit-o niciodată. (Dovadă ultimul album.) De asta e important că a venit multă lume dispusă să se lase impresionată de trupă. Altfel evenimentul ar fi pierdut mult din strălucire.

Setlistul, cum era de aşteptat, a fost unul clasicizant. Albume mai experimentale ca Face The Heat şi Humanity: Hour I au fost sărite. La fel, albumele minore ale anilor nouăzeci. La fel, Savage Amusement, deşi asta e deja mai greu de explicat. În rest, s-a mers înapoi până în 1979 (Loving You Sunday Morning şi Holiday), iar Sting In The Tail a fost reprezentat prin trei bucăţi. Trei dintre cele mai bune, începând cu piesa de titlu, care a şi deschis concertul. Anul trecut, când a apărut Sting In The Tail, m-am întrebat dacă piesele SCORPIONS mai au oare potenţialitatea antemică de odinioară. Judecând după reacţia publicului budapestan, se pare că da.

Hotărârea trupei de a oferi tot (ce au mai bun) s-a văzut din includerea unui mic bloc acustic format din Send Me An Angel şi jumătate din Holiday. A  fost singurul moment neinspirat al concertului. Răcnită de câteva mii de oameni peste două chitări acustice, Send Me An Angel îşi cam pierde sensul. Dintre solourile instrumentale – obligatorii – impresionant, atât muzical cât şi vizual, a fost mai ales cel al lui Kottak: The Kottak Attack.

Bisul a fost pură esenţă SCORPIONS: Still Loving You, Wind Of Change şi Rock You Like A Hurricane. Nici n-o să încerc să explic acum ce a însemnat pentru noi Wind Of Change în 1990. Mai important e că, oricât ar fi tocit-o toate radiourile comerciale din lume, live piesa încă nu şi-a pierdut forţa.

Concertul SCORPIONS a început cu imagini de la US Festival, ţinut în 1983la San Bernardino, unde trupa a cântat în faţa a 325000 de oameni. Mai târziu, Meine a povestit cum au cântat la Moscow Peace Music Festival în august 1989 în faţa a mai mult de 100000 de persoane. Nu vreau să închei pe o notă sentimentală, dar dacă Get Your Sting And Blackout World Tour reprezintă într-adevăr sfârşitul, membrii SCORPIONS se pot retrage cu conştiinţa că au multe de ce să fie mândri şi nimic de ce să le fie ruşine.