CRIMSON, A Better Day (2010)

by Gabriel Szünder

Să cânţi hard rock – sau heavy metal „clasic” – în anii optzeci era o alegere naturală. Toată lumea asta făcea. Cu atât mai mult trupele din estul Europei. Acum, când nimeni n-o mai face – mă rog, „practic” nimeni – stai şi te întrebi ce poate determina o trupă să facă o alegere atât de nepractică. Mai ales din România. Căci, dacă uităm pentru moment de existenţa unor formaţii ca IRIS şi HOLOGRAF, hard rockul nu prea are tradiţie pe meleagurile noastre. Indiferent cine ce crede despre valoarea lor muzicală, fapt este că IRIS şi HOLOGRAF nu au reuşit să formeze în România un public pentru hard rock. Luând în considerare activitatea lor de după 89, nici nu cred că au încercat. Nu vreau să spun că IRIS şi HOLOGRAF nu mai au public. Au, ceea ce este în sine un lucru fascinant. E vorba însă de un fel de public catch-all, la fel cum era şi în ceauşiştii ani optzeci, chiar dacă atunci din motive diferite. Chestia e că nu prea văd fanii IRIS obişnuiţi entuziasmându-se de apariţia EP-lui CRIMSON. Dacă mă înşel, cu atât mai bine pentru ei.

Mă întreb uneori dacă decăderea actuală a hard rockului nu semnifică de fapt o degradare a muzicii populare în general. Da, da, ştiu că nici POISON sau TRIXTER nu au trebuit să poarte niciodată povara unui geniu dylanesc. Totuşi, în hard rock lipsa de talent vocal, instrumental sau componistic cu greu pot fi compensate prin atitudine sau prin supralicitarea brutalităţii. Aici trebuie să ştii să seduci ascultătorul prin melodie. Din acest punct de vedere aş zice că piesele CRIMSON sunt OK – chiar dacă „OK” nu este tocmai un termen omologat de critica muzicală. Şi ca să nu pierd ocazia unei comparaţii iritante: piesele CRIMSON sunt mult, mult mai OK decât cele de pe agonizantul ultim album IRIS. Oricum, efectul ciudat al folosirii limbii române în două dintre cântecele de pe A Better Day este că, indiferent cum ar suna ele de fapt, duc vrând nevrând cu gândul la titanii hard rockului românesc. Dintre piesele româneşti cred că Şi dacă este câştigătoarea, iar dintre cele englezeşti, Red Dress. A Better Day este ceva mai complexă, dar Red Dress are un refren intoxicant. Aud în ea şi ceva WHITESNAKE pre-87, deşi nu garantez pentru asta. Într-o vreme credeam despre CRIMSON că sunt o trupă tribut WHITESNAKE şi s-ar putea ca acesta să fie motivul. În orice caz, în locul membrilor CRIMSON eu aş înregistra albumul de debut în întregime în engleză.

Trist e că A Better Day sună ca dracu. Soundul, adică, este aşa cum nici un CD nu ar trebui să-l mai aibă în 2010. Ştiu că nu e vina muzicienilor, dar asta nu schimbă situaţia.