METAL ATTACK FEST, ediția I, Arad, Club Nerv, 06.05.2011

by Gabriel Szünder

Cum nici dracu’ nu se aşteaptă ca un concert să înceapă la ora anunţată – şi acesta a început doar cu oră mai târziu – era cât pe ce să rămân văduvit de showul CROSSHAIR. Ar fi fost păcat. Când i-am văzut nu demult la Oradea au sunat cam haotic, acum dimpotrivă. Aceeaşi energie bezmetică, însă. Poate că atunci i-a fentat soundul, sau poate că CROSSHAIR e o trupă care arde etapele. N-ar fi exclusă nici ultima variantă. Băieţii au totuşi un CD scos înainte să aibă bacalaureatul. Probabil că piesele au mers de pe albumul Project Insanity, n-aş putea să spun însă cu certitudine, căci n-am avut încă plăcerea de a-l asculta. Repertoriul CROSSHAIR a fost înnobilat şi de data aceasta de nemuritorul imn al distrugerii compus de SLAYER şi intitulat Raining Blood (nu Reign In Blood, cum am scris eu data trecută).

CROSSHAIR are un efect cu totul special asupra generaţiei 14-16. Asta ar fi o explicaţie pentru diferenţa faţă de inerţia arădeană uzuală. O alta ar fi că tinerii au un public pe care-l poartă cu ei în deplasări. În orice caz, în timpul concertului CROSSHAIR s-a produs o îmbulzeală browniană de adolescenţi rebeli fără cauză, care a făcut ca Nervul să arate pentru câteva zeci de minute ca o sală de clasă dintr-o şcoală obişnuită din România. Populaţia cu drept de vot s-a tras precaută mai în spate.

Poate că data naşterii a fost şi criteriul după care s-a stabilit ordinea trupelor, căci altfel nu-mi explic de ce au cântat STELLAR SOUL după CROSSHAIR. Mai important ar fi trebuit să fie, după mine cel puţin, că CH au deja un album, pe când SS – sinistră prescurtare – parcă nu. Mă rog. Prima impresie lăsată de STELLAR SOUL a fost desigur cea de maturitate. Datorită vârstei, evident. Dar şi muzica trupei este mai aşezată. Un death metal solid de felul lui, uneori mai old school, uneori mai melodic şi asezonat pe alocuri – într-un mod destul de lipsit de sens – cu istericale vocale blackmetalistice. Problema e că muzica STELLAR SOUL este puţin cam prea aşezată. Îi lipseşte tocmai acea fărâmă de exces, capabilă să scoată o trupă la suprafaţa vastului ocean al death metalului de azi.

Nici INDEFIANCE nu practică neapărat excesul, dar muzica lor nici nu o cere. La ei e vorba mai degrabă de interacţiunea subtilă între nuanţe, între părţile atmosferice şi cele agresiv – deathoide, iar asta a funcţionat perfect şi în seara aceasta. Chestie cu atât mai evidentă cu cât comunicarea verbală s-a menţinut în jurul nivelului zero. Ca să formulez elegant, nu au încercat să convingă prin vorbe, ci prin muzică. Au cântat şi o piesă nouă – care poate s-a numit Cold, poate nu – interesantă şi neobişnuit de lungă. Este o mişcare curajoasă să oferi live la primă ascultare o compoziţie atât de complexă. I-am văzut relativ des pe INDEFIANCE în ultima vreme şi nu prea aş avea nimic de adăugat la cele spuse deja. Cea mai importantă noutate în legătură cu trupa e că, după câte ştiu, lucrează la înregistrarea albumului de debut. Aşteptările sunt mari.

SPIRITUAL RAVISHMENT, în schimb, sunt tot numai exces. Ar fi greu de evaluat cu exactitate cota de popularitate a trupei în momentul de faţă, dar se vedea că o parte a publicului a venit în primul rând pentru ei. Eu, de exemplu, mai ales că am reuşit să prind anul trecut probabil singurul Deathfest orădean din istorie la care SPIRITUAL RAVISHMENT n-a participat. Ce au făcut acum la Arad nu poate fi descris altfel decât ca o combinaţie aproape transumană de intensitate şi precizie. Cu toate astea, SPIRITUAL RAVISHMENT nu înseamnă doar o masă sonoră pustiitoare, piesele lor au personalitate. Evil Activities – cântecul guiţător – poate fi considerat, de exemplu, un adevărat şlagăr. În afară de Hectic şi de Dark Matter n-aş putea să zic totuşi ce au mai cântat de pe Children Of The Atom, au prezentat însă şi ei o compoziţie nouă, parcă puţin mai hardcore, dar la fel de necruţătoare ca celelalte. Cred că s-a numit Fukushima Nuclear Samurai. Sper că s-a numit Fukushima Nuclear Samurai, pentru că ar fi un titlu beton pentru o piesă.

Trebuie spus că mişcările scenice nevrotice, de animal în cuşcă, ale lui Sebastian S contribuie în mod semnificativ la aspectul periculos al trupei. Întregul SPIRITUAL RAVISHMENT arată însă foarte hardcore pe scenă. Prin comparaţie STELLAR SOUL – sorry, dar ei au fost acolo pentru contrast – păreau nişte trolli obosiţi. Sunt curios ce impresie vor produce SPIRITUAL RAVISHMENT la Metalfest, unde vor cânta 22 trupe pe zi, dar dacă cineva are şanse să iasă în evidenţă, apoi ei sunt aceia. În fine, ei poartă vina şi pentru faptul că n-am mai stat la GOTHIC. Cred sincer că performanţa SR ar fi fost imposibil de depăşit.

Să dea Domnul ca prima ediţie a Metal Attack Festului să nu fi fost şi ultima.