„Sper că vom fi aici şi când valul va fi trecut”. Un interviu cu DALRIADA

by Gabriel Szünder

Nu l-am întrebat pe Ficzek András, vocalistul şi chitaristul trupei de folk-metal DALRIADA, cum au ajuns colegi de label cu MAGICA, deoarece ştiu povestea dintr-un alt interviu. Este o success story destul de simplă: prin intermediul membrilor firmei Sureshotworx, care se ocupă de organizarea concertelor DALRIADA în Europa, câteva piese au ajuns la şeful AFM Records în persoană. Acesta a fost încântat de ele, le-a făcut o ofertă lui András şi colegilor săi, pe care ei au acceptat-o. În orice caz, în momentul de faţă DALRIADA este singura formaţie de limbă maghiară care îşi scoate albumele la o casă de discuri occidentală mai serioasă.

Trupa voastră se numea iniţial ECHO OF DALRIADA, dar în urmă cu câţiva ani aţi adoptat varianta mai scurtă de DALRIADA. Nu v-aţi gândit niciodată să vă „maghiarizaţi” numele, pentru a fi mai în concordanţă cu stilul pe care-l abordaţi?

„Nu, suntem perfect mulţumiţi cu numele trupei. Îl iubim, ne-am obişnuit cu el, atât noi cât şi publicul. Şi să ştii că numele acesta nu este fără legătură cu trecutul maghiar. În acord cu unele cercetări lingvistice, dalriada a însemnat în maghiara veche cântec de luptă.”

În 2009 aţi scos un disc bazat pe poeziile lui Arany János. A fost şi prima voastră colaborare cu ansamblul folcloric Fajkusz Banda. În ce priveşte folk-metalul maghiar, aş zice că acela este albumul perfect. În opinia ta, ce poate să ofere Ígéret  în plus?

„În primul rând, îţi mulţumesc mult pentru apreciere! Ígéret este însă un album complet diferit. A fost înregistrat pe baza unei concepţii diferite. Sedeosebeşte de cel anterior prin instrumentaţie, prin sound şi pe alocuri chiar şi prin stil. La înregistrarea acestui album am avut o libertate mult mai mare în abordarea textelor şi în general Ígéret nu mai este atât de centrat pe versuri ca anteriorul, care trebuia să se adapteze poeziilor lui Arany, printre care au fost şi câteva balade foarte lungi. În ce priveşte muzica, am putut să ne desfăşurăm mai liber, am avut libertate de improvizaţie. Drept consecinţă, am experimentat mai curajos cu instrumente care mai de care mai diferite. În fine, cele două albume au fost înregistrate cu aceeaşi oameni, dar între timp am devenit o echipă mai unitară, mai omogenă şi cred că asta se şi aude.”

Primul vostru material discografic s-a numit Walesi bárdok, care este de asemenea titlul unei poezii de Arany. Aş fi curios dacă exista deja pe vremea aceea concepţia unui disc de tipul Arany-album?

„Concepţia discului Arany-album este foarte veche. Ne-am pus chiar problema să debutăm cu un album bazat exclusiv pe poeziile şi baladele lui Arany, dar pe vremea aceea era încă un proiect prea grandios pentru noi. Multe condiţii nu erau asigurate, aşa că am hotărât până la urmă să amânăm proiectul pentru câţiva ani. După patru a albume şi pe baza experienţei acumulate în aceşti ani, am considerat însă că suntem pregătiţi să ne atingem de aceste capodopere ale literaturii maghiare. Albumul reprezintă astfel deznodământul fericit al unei poveşti mai vechi. Am reînregistrat Walesi bárdok, care are acum soundul pe care-l merită. La fel am făcut şi cu Szondi két apródja. Am înregistrat iniţial Szondi két apródja pentru albumul Kikelet, dar a trebuit să lucrăm sub presiunea timpului şi nu eram satisfăcuţi cu partea a doua a piesei. Acum am reuşit să operăm modificările necesare şi să-i dăm forma dorită. Am reuşit apoi să punem pe album o serie de poezii şi balade care erau de mult în lucru, dar nu găseam niciodată timp suficient să le terminăm.”

Majoritatea recenziilor la ultimul vostru album au remarcat cu surprindere vocalizările black-death ale Laurei Binder. Trupele folk-metal se îndepărtează de obicei de-a lungul anilor de black şi nu invers. Cu voi cum stă situaţia?

„Nu am avut intenţia să ne apropiem de genurile extreme, ne simţim foarte bine cu metalul folkist pe care-l practicăm. Singurul motiv pentru care Laura a mârâit şi a croncănit puţin pe album e că se potrivea foarte bine cu ideea cântecului Hajdútánc [care are şi un clip http://www.youtube.com/watch?v=9F7b4skyUy4%5D. Am vrut să surprindem puţin publicul. Vocalizările death-black nu sunt, de altfel, străine de noi. Pot fi găsite şi pe discurile anterioare, atâta tot că până acum nu proveneau de la Laura.”

Când aţi început să lucraţi cu Fajkusz Banda ştiaţi că va fi vorba de o colaborare pe termen lung?

„La începutul colaborării noastre cu Fajkusz Banda, adică pe vremea când am înregistrat discul Arany-album, nu plănuiam neapărat o relaţie de durată. Ideea era să vedem de ce suntem capabili împreună, dacă ne potrivim, dacă este posibilă o relaţie muzicală fructuoasă între noi.  De atunci am dat vreo douăzeci de concerte împreună şi lucrăm la al treilea album comun, aşa că în momentul de faţă pot să afirm liniştit că relaţia noastră va fi de durată.”

În condiţiile acestea nu v-aţi gândit să înregistraţi un album complet acustic, cum au făcut-o ELUVEITIE de exemplu?

„Avem un astfel de plan, dar deocamdată n-aş putea să-ţi spun nimic concret.”

În cazul vostru cum s-a conturat acest stil folk-metal? Pentru combinarea muzicii rock cu folkul au existat precedente şi în Ungaria. Influenţa acestora a fost mai importantă sau mai degrabă cea a trupelor folk-metal din Occident?

„Pentru mine, de exemplu, muzica populară maghiară a reprezentat dintotdeauna o sursă de inspiraţie. Totuşi, trupele în care am cântat mai demult aveau o legătură superficială şi, ca să zic aşa, ocazională cu muzica populară. Vorbesc acum de trupe cu care am cântat prin 1995-1996, de unde poţi vedea că interesele mele în această direcţie sunt destul de vechi. Când am înfiinţat în 1998 trupa care avea să devină mai târziu DALRIADA scopul nostru explicit era să îmbogăţim soundul metal tradiţional bazat pe două chitări cu elemente de muzică populară şi veche. Aşa că, în cazul nostru, încercarea de a găsi căi noi în muzică s-a îmbinat într-un mod foarte firesc cu dragostea noastră pentru muzica populară. În ce priveşte trupele occidentale ce operează cu elemente folk, AMORPHIS reprezintă cea mai importantă influenţă este pentru noi.”

Scena folk-metal internaţională reprezintă o şansă importantă de afirmare pentru trupele din zona noastră. Iată, nici limba engleză nu mai e o cerinţă obligatorie. În acelaşi timp, folk-metalul mi se pare a fi un gen destul de limitator. Voi ce credeţi despre aceste probleme?

„Nu ne ocupăm cu ele. Când am început să cântăm în 1998, scena folk – pagan încă nu era nicăieri şi sper că vom fi aici şi când valul acesta va fi trecut. Ne concentrăm în primul şi în primul rând pe muzica noastră şi avem propriile noastre scopuri care nu au legătură cu această scenă.”

Pe ultimul vostru album aţi avut un invitat special, în persoana lui Jonne Järvalä din KORPIKLAANI, trupă cu care am înţeles că aveţi relaţii personale destul de strânse. Mai aveţi astfel de relaţii de amiciţie şi cu alte trupe de pe scena internaţională?

„Da, prin intermediul casei de discuri am ajuns să avem relaţii personale cu câteva trupe din afară şi sper ca pe viitor să putem fructifica unele dintre ele şi pe plan muzical.”

În Ungaria există acel fenomen atât de specific al „rockului naţional”. Aş fi curios dacă există interferenţe între acesta şi folk-metal, măcar la nivelul publicului?

„Aş prefera să nu răspund la întrebarea aceasta. Rockul naţional este o mişcare ce are valenţe politice iar noi încercăm să ne ţinem departe de tot ce are legătură cu politica.”

OK. În ce priveşte folk-metalul însă, crezi că acesta are o semnificaţie culturală mai mare decât muzica rock în general?

„Oricum ar fi, credem în ceea ce facem, altfel nici n-ar avea sens s-o facem. Este un stil pe care-l iubim, dar nu vreau să-l absolutizez. Încercăm să transmitem nişte valori, atât prin muzica, cât şi prin textele noastre. Depinde bineînţeles de ascultător dacă este sensibil la ele.”

Cam când aţi observat că numele DALRIADA începe să circule pe plan internaţional?

„Practic de la primul CD am început să primim comenzi din străinătate. Au început, de asemenea, să apară recenzii în presa internaţională, în pofida faptului că am cântat întotdeauna în maghiară. Albumele Szelek şi apoi Arany s-au vândut deja în proporţie egală în Ungaria şi în străinătate. Abia ne-a venit să credem!”

AFM a fost prima casă de discuri internaţională care s-a arătat interesată de voi?

„Au mai fost şi altele, mai mari sau mai mici, dar oferta AFM a fost de departe cea mai serioasă. Ei au venit practic cu o ofertă completă. Dacă te uiţi la ce trupe mai activează la ei, vei înţelege de ce nu am ezitat foarte mult înainte să semnăm contractul [râde].”

Şi crezi că acest contract cu AFM Records va schimba viaţa formaţiei în mod semnificativ?

„Sper că da şi vom face tot posibilul să fie aşa. Datorită acestei case de discuri suntem acum într-o poziţie foarte bună. Ei au pus la dispoziţia noastră o maşinărie promoţională foarte puternică, dar calea pe care o avem în faţa noastră trebuie s-o străbatem singuri.”