LOST, Remains Of Pain (2010)

by Gabriel Szünder

Grea viaţa celor care trudesc zilele acestea pe cumplitele ogoare ale death metalului. Al doilea val de dett-metăl care s-a abătut în ultimii ani asupra noastră a stabilit noi standarde tehnice – supraumane, a forţat graniţele genului – cât era omeneşte posibil, a procedat la hibridizări de negrăit etc. S-ar putea să fi fost al treilea val de fapt, dar n-are importanţă. Acum tocmai ne aflăm în mijlocul unei perioade de acalmie. Epuizare, derută, mahmureală. Sau poate pur şi simplu oboseală sănătoasă. În orice caz, puţin probabil să apară trupe semnificative în viitorul apropiat. La nivel local situaţia e, desigur, alta. Ar mai fi loc pe lângă SPIRITUAL RAVISHMENT şi INDIAN FALL. Nu sunt convins totuşi că LOST îl va ocupa.

Remains Of Pain începe bine – Becoming A Lie sună puţin ca o piesă INDIAN FALL cu o doză mai mare de furie, dar are caracter şi reprezintă o introducere bună în atmosfera albumului. Remains Of Pain continuă apoi bine – O viaţă, cum arată şi titlul, este cântată în română. Textul se poate urmări destul de uşor, păcat aşadar că e singura. Pierdută e astfel ocazia de a stabili canoanele versului death metal în limba română. Vocalizarea acesta agresivă şi în acelaşi timp inteligibilă se potriveşte perfect cu muzica LOST. Acest emo-death ar fi fără îndoială răvăşit de horcăiala bestială. În conturarea profilului muzical LOST un mare rol îl au, de altfel, clapele, folosite de obicei pentru a crea fundalul emoţional al pieselor. În Victims, de pildă, instrumentul este folosit într-o manieră oarecum simfonică, asigurând contrastul discret pe baza căruia riffurile de chitară pot câştiga în densitate. La scurt timp după asta vine Away, poate cea mai bună compoziţie de pe album. Masivă, doomoid de masivă, nu foarte îndepărtată de chinuita lume SINCARNATE. Începând cu This Is My Life, însă, albumul devine repetitiv. Nu-i vorba că n-ar exista detalii ce diferenţiază piesele între ele – cea de titlu a fost binecuvântată, de exemplu, cu un intro acustic – dar tonalitatea afectivă care individualizează în ultimă instanţă muzica LOST începe să-şi arate limitele.

Dacă n-ar fi aspectul splendid al CD-lui – trupa poate fi suspectată de maximalism – şi n-aş încerca să evit eroarea generaţionismului, aş zice că LOST pare să facă parte mai degrabă din lotul GRIMEGOD – INTERITUS DEI decât din cel al trupelor amintite mai sus. Vom declara totuşi Remains Of Pain un album promiţător.