SHEOL, APOCALIPS @ Flex, Arad, 09.02.2011

by Gabriel Szünder

SHEOL-APOCALIPS a fost un fel de premiu de consolare pentru cei care s-ar fi dus la concertul MAGICA-INDEFIANCE, dacă ar fi avut la ce. Eu, de exemplu, m-am bucurat. Se întâmplă să nu fiu cel mai mare fan MAGICA, pe APOCALIPS însă am vrut să-i văd de când a apărut Gate To Infinity. Deşi, sincer vorbind, la ce penurie de concerte e în ultima vreme la Arad m-aş fi dus să văd şi … [Aici toată lumea poate să înlocuiască numele trupei româneşti pe care o suportă cel mai puţin. Eu le iubesc pe toate].

Mi-a plăcut, deci, Gate To Infinity şi îmi mai place şi acum. Sună puţin est-european, dar în sensul bun al cuvântului, ca să zic aşa. Adică: în muzica APOCALIPS se regăseşte tot ce are acest sound mai bun de oferit. Sound de acum venerabil, cu tot atâta drept de supravieţuire ca oricare altul. Există fără îndoială oameni care nu-l suportă (chiar cunosc câţiva). Treaba lor, eu zic să nu ne lăsăm colonizaţi intim.

Trupa din „Sânnicolaul Mare, oraşul lui Béla Bartók” – cum frumos a spus Flavius în introducere – a prezentat practic tot albumul Gate To Infinity, de la Puterea voinţei

şi piesa de titlu la Katharzis. Cu toate că nu l-am ascultat chiar non-stop în ultima vreme, aveam toate melodiile în minte. Ceea ce nu înseamnă că am memorie bună, ci că piesele sunt valabile. APOCALIPS au cântat cu o seriozitate peste medie, un fel de modestie, o atitudine de let the music do the talking. Cine era în temă cu discul – nu părea să fie multă lume – a putut să constate că în variantă live unele cântece şi-au schimbat puţin caracterul. Niciodată mai mult a sunat mai doom, Strigăt de durere mai thrash, iar piesele pre-GateDestin amar, Temple Of God, Maggots – s-au integrat foarte bine în peisaj. Peste toate a mai fost şi un Sleeping Beauty, care, fiind o piesă de rezistenţă în repertoriul GRIMEGOD, nu putea să treacă decât foarte bine la Arad. APOCALIPS au venit, de altfel, cu un chitarist lipsă, dar cu un vocalist în plus, în persoana lui Tibi Bitte din AMALA.

Arădenii au talent – cea mai nouă dovadă se numeşte SHEOL. În cazul unor astfel de concerte amicale nu prea are sens să întrebi cine a cântat „în deschidere”, dar cum două trupe nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu în acelaşi timp, trebuia să existe o ordine. APOCALIPS au cânta primii, SHEOL ultimii. Dacă nu mă înşel am fost prezent chiar la primul lor concert şi trebuie să spun că SHEOL se dezvoltă precum Făt-frumos – într-o lună cât alţii în zece. Dacă la începuturi se prezentau cam haotic, acum dimpotrivă. SHEOL alternează piesele proprii cu coverurile, iar în ce le priveşte pe acestea din urmă, cele death cu cele black. Au fost astfel The Beheading Of A King de AMON AMARTH, Spellbound de DIMMU BORGIR, Roswell 47 de HYPOCRISY, plus câteva altele. La capăt chiar şi puţin Enter Sandman (care e o piesă de METALLICA). Ce cântă SHEOL din preaplinul inimilor lor – muzica lor proprie adică – e un death metal mai old school cu texte româneşti. Bună idee, prea puţină lume cântă death metal în româneşte. Aş fi curios despre ce sunt textele acelea, dar cu titluri ca Inima lui Vlad Ţepeş şi Blestem nu e chiar aşa de greu de ghicit.

Ţâţe! [Cine a fost acolo ştie de ce.]