Departe de extreme. Interviu cu Adrian Rus din 9.7 RICHTER

by Gabriel Szünder

Apariţia EP-lui Epicenter – materialul de debut al trupei 9.7 RICHTER – face parte dintre evenimentele muzicale îmbucurătoare ale anului 2010. Mai ales pentru fanii metalului ceva mai tradiţional. Cu toate acestea, discul, la fel ca trupa, parcă n-au primit toată atenţia pe care o meritau. L-am rugat de aceea pe Adrian Rus, chitarist şi membru fondator în  9.7 RICHTER, să ne povestească despre debutul discografic şi despre istoria de opt ani a trupei.

Prezintă-mi, te rog, pentru început, piesele EP-lui Epicenter.

„OK, să o luam cu începutul – şi mă refer la un alt început decât ordinea de pe album.
Blood este prima piesă compusă de 9.7 RICHTER. Practic în actul de creaţie a fost implicat şi Adrian Tănase – acum în Ţapinarii – primul nostru vocalist. Linia melodică a vocii a fost schimbată apoi când Aurelian Bărbieru a venit în trupă ca vocal. De-a lungul timpului o trupă creşte, îşi dezvoltă stilul, începe să gândească altfel decât la începuturi, curios lucru însă, piesa aceasta a rămas în picioare fără prea multe modificări.

Feed My Hate – titlul spune totul şi avem obiceiul de a reproduce instrumental cam ce spunem în titluri. O piesă la obiect, cu nerv şi un refren care instigă întru eliberarea tuturor tensiunilor interioare.

Payback Time este o piesă mai complexă din punct de vedere compoziţional decât restul materialului de pe acest EP, cu alternanţe de ritm şi linii vocale care îşi schimbă tonul pe parcurs. Este o povestea unui copil abandonat de tatăl său. Frustrările copilăriei sunt materializate la maturitate prin furia şi dispreţul profund vis-a-vis de părintele decadent.
Aurelian a compus linia melodica a versurilor, pe care tot el le-a scris. Cosmin Aioniţă însa – noul vocal al trupei după ce Aurelian a plecat – a dus-o la împlinirea definitivă ca şi compoziţie. Registrul său vocal ajută în crescendo-ul pe care doream să îl impregnam piesei.

Learning How To Die – din punct de vedere compoziţional piesa aceasta ocupă un loc aparte. Pentru mine, cel puţin. Am lucrat un pic diferit ca stil şi produsul finit a fost cel scontat. Refrenul este melodic, dar piesa are părţi sacadate în anumite locuri. Am încercat îmbinarea tuturor acestor idei cât mai bine şi sperăm că a reuşit.

Assassins este prima piesă compusă cap-coadă cu noul vocal, Cosmin, care a putut practic să-şi facă de cap de la începutul piesei până la final. Piesa poate fi privită ca un manifest. Compoziţional, am folosit o temă obsesivă cu un riff simplu şi de efect. Ca linie vocală, Cosmin a folosit acorduri lungi pentru părţile de strofă, iar bridge-ul pregăteşte un refren înverşunat şi cu aplomb – ASSASSINS. Sunt nişte ruperi de ritm prin care am încercat să balansăm piesa, să ieşim oarecum din registrul obsesiv. Sperăm că am şi reuşit combinaţia, dar ascultătorii vor decide asta.”

Ce crezi, a meritat să daţi EP-ul la download gratuit?

„Am gândit acest material din start ca fiind unul care trebuie să ajungă la urechile cât mai multor ascultători. Problema principală a pieţei româneşti de metal – care constă în lipsa unui producător – s-a răsfrânt şi asupra noastră şi a fost un alt factor în luarea acestei decizii. Dacă a meritat… am adoptat strategia „la botul calului” şi „gratis coana mare”, care mai mereu prinde. Nu te costă nimic sa apeşi play, iar daca îţi place, îl descarci, îl asculţi în maşină, un prieten îl aude, poate îi place şi aşa mai departe.”

Lucraţi în momentul de faţă cu albumul de debut?

„Da, lucrăm intens la noul material, un album de debut căruia nu m-aş grăbi să îi dau termen pentru definitivare. Materialul brut există în cantităţi industriale, aş putea spune. Momentan încercăm să triem, pe cât posibil, ideile, pe parcurs însă te mai lovesc altele şi tot aşa. Trebuie să găsim o balanţă favorabilă în cazul fiecărei piese. Pot încerca o estimare grosso-modo: un februarie 2012. Asta daca apocalipsa va fi contramandată. Pe motive financiare din câte am înţeles [râde]”.

Cum a reuşit să se contureze stilul 9.7 RICHTER de-a lungul timpului în condiţiile în care aţi avut relativ multe schimbări de componenţă?

„A fost o naştere relativ uşoară dar un copil cu probleme, ca să zic aşa. Într-adevăr, a fost un du-te vino în componenţa trupei care nu a reuşit decât să ne îngreuneze scoaterea primului material oficial. Eu, unul, am agreat mereu diferenţele de opinii cu final productiv, când însa diferenţele nu erau paşi prea mari înainte, deveneau paşi pe loc. Imediat ce am reuşit o formulă cât de cât stabilă, s-a văzut şi rezultatul, materialul oficial a ieşit la suprafaţă.”

După anul 2006, 9.7 RICHTER a luat o pauză de vreo trei ani. Nici nu v-aţi pus problema în timpul acesta să renunţaţi? Cine este principalul responsabil de supravieţuirea şi renaşterea trupei?

„După tragerea cortinei în 2006 peste ceea ce a însemnat 9.7 RICHTER, eu unul am trecut printr-o pasă destul de proastă, moral vorbind. Fondatorii trupei eram eu şi bateristul Mihai Dumitraşcu. De altfel, din vechea trupă doar noi doi am continuat în plan muzical. Eu am ajuns o perioadă la FORTRESS OF FAITH, iar Mihai la BLACK MAGIC. Supravieţuirea şi-a avut originea în primul rând „înăuntru”. Pentru mine, cel puţin, RICHTER nu murise, dormea doar până la găsirea unei soluţii. Principala problemă era găsirea unei voci potrivite, asta avea să fie provocarea numărul unu. Într-un final, Mihai a venit cu soluţia, în persoana lui Cosmin Aioniţă, vocalul de la BLACK MAGIC. Migraţia s-a făcut cu succes, noul membru aducând 9.7 RICHTER înapoi pe scenă.”

Aţi afirmat într-un alt interviu că „de-a lungul timpului s-au compus piese la care în prezent s-a renunţat”. Înseamnă că aţi experimentat cu alte stiluri de-a lungul timpului, sau e vorba pur şi simplu de piese care n-au reuşit să atingă standardul calitativ pe care vi l-aţi fixat?

„Deja ţi-ai răspuns la întrebare [râde]. Da, era vorba de un standard calitativ, dar într-o oarecare măsură şi definirea unui stil. Orice trupă în formare trece printr-un asemenea proces, este inevitabil. Scara evoluţiei trebuie escaladată treptat dar sigur.”

Se poate afirma că în momentul de faţă stilul 9.7 RICHTER este pe deplin cristalizat? EP-ul mi se pare foarte coerent din acest punct de vedere.

„Asocierea termenului „coerent” vis-a-vis de 9.7 RICHTER nu face decât să ne bucure. În prezent stilul 9.7 RICHTER este în mare parte conturat, dar nu definitivat. Suntem în 2011, iar ideile noastre evoluează şi în funcţie de asta. Nu are legătură cu dorinţa oarbă de a fi „la zi”, ci cu simplul fapt că sonorităţile metal din această perioadă au evoluat într-o direcţie cu care rezonăm şi cu siguranţă ceea ce veţi auzi pe album va fi cât se poate de „fresh””.

Ai vorbit de rolul lui Cosmin Aioniţă în definitivarea unor piese de pe EP-ul Epicenter. Aş fi curios, în acest sens, dacă Cosmin a „tras” trupa în direcţia asta halfordiană sau aceasta era dată şi el s-a potrivit pur şi simplu foarte bine cu ea?

„Cosmin practic ne-a ajutat să atingem un anumit standard compoziţional. Cât despre direcţia compoziţională, dacă ne referim strict la EP, am putea merge cu gândul către HALFORD fix din pricina tonalităţii vocale asemănătoare. Cosmin a venit când piesele erau deja făcute, a trebuit să adapteze versurile pe stilul său şi a trebuit să remodeleze în multe locuri. Deci, pentru a răspunde concret la întrebare, nu, Cosmin nu a tras în această direcţie trupa. Pe de altă parte, Assassins poate da o idee clară despre ceea ce înseamnă 9.7 RICHTER cu actualul vocal, iar ceea ce urmează pe următorul material va fi cu siguranţă o evoluţie.”

Aţi avut la un moment dat, încă în perioada Adrian Tănase, un concert-tribut BLACK SABBATH. Nu v-aţi gândit să daţi evenimentului o amploare mai mare, eventual să-l reluaţi?

„Adrian Tănase a rămas şi este în continuare un prieten foarte apropiat şi un muzician de necontestat. Această apropiere a fost materializată la acel moment prin acest tribute night, care din păcate a rămas la capitolul de reprezentaţie singulară. Un eveniment mai amplu în acest sens ar fi necesitat anumite resurse – mediatice, organizatorice etc. – care la acea vreme nu ne prisoseau.”

Aţi declarat în mai multe rânduri că 9.7 RICHTER se mişcă „într-o zonă muzicală prea puţin exploatată în România”. Este acesta un lucru bun sau rău din punctul vostru de vedere? Vreau să spun că poate fi o şansă, de exemplu.

„Din punctul nostru de vedere, stilul abordat se află în directă concordanţă cu ceea ce simţim. Modul nostru de abordare a compoziţiilor se află într-o zonă nu foarte practicată în România, într-adevăr, iar acest lucru nu ştiu dacă este neapărat de bine. Majoritatea publicului românesc are înclinaţii către metalul extrem, aşadar nu pot spune că avem un tărâm propice. Pe de alta parte însă, mediatizarea şi promovarea sunt nişte unelte vitale în ceea ce priveşte ridicarea unei trupe.”

Există vreo trupă românească dintre cele „clasice” sau eventual dintre cele din prima generaţie de după ’89 care a reprezentat o influenţă pentru voi?

„Gusturile în materie de muzică acoperă bineînţeles şi câteva sonorităţi autohtone, dar până la nivel de influenţă drumul este mai lung, mai cu seamă că, după cum spuneam, rezonăm cu precădere la ceea ce se practică în prezent pe scena mondială de metal.”

Atunci pe plan internaţional cam între ce trupe v-aţi situa?

„Din păcate nu pot da un răspuns concret la această întrebare. Pentru a te aşeza în rând cu trupe internaţionale trebuie mai întâi să ai o producţie asigurată, ceea ce momentan nu este cazul, din păcate.”

Aţi vorbit în diferite locuri despre trupele care v-au influenţat – JUDAS PRIEST, IRON MAIDEN, PANTERA şi altele asemenea. Aş fi însă curios de numele unui artist – al unei trupe – care se mişcă într-un stil cât se poate de îndepărtat de metal, dar pe care îl asculţi cu plăcere.

„Ca şi răspuns fulger îmi vine în minte acum Caro Emerald.”

O, am crezut că mă vei şoca cu Lady Gaga sau Pet Shop Boys. Nu pot să nu te întreb, aşa, ca încheiere: ce planuri aveţi pe 2011?

„Pe 2011 planul clar este concentrarea maximă pe materialul ce urmează să apară. Orice alt lucru ne-ar încetini, iar faptul că eu am părăsit ţara din motive raţional-economice pot spune că este un plus. Dacă aş fi rămas în ţară cu siguranţă nu am fi rezistat să mai prestăm câteva live-uri.”