CRIMSON @ Flex, Arad, 22.01.2011

by Gabriel Szünder

Am citit nu demult o opinie cum că recenta renaştere a interesului pentru rockul zis clasic şi pentru trupele tribut  ar fi un fenomen mai degrabă deprimant, cât timp asta se întâmplă în defavoarea formaţiilor tinere & creative, care vivotează într-un soi de limb numit underground. Ideea era că rockul redevine popular doar ca muzică de petrecere pentru noua burjoazie şi potenţialul său revoluţionar rămâne refulat în zona amintită. Era vorba de cluburile din Bucureşti, aşa că n-am cum să ştiu dacă e o descriere corectă a situaţiei, dar la noi în Arad se întâmplă într-adevăr ceva asemănător. Flexul demult nu s-a mai umplut aşa ca pentru EFFECT şi CRIMSON.

Opinia mea e, de altfel, că în aşa-zisul peisaj muzical de azi e suficient să ţii la calitate pentru a fi contestatar. Ar fi frumos să scriu acum că showul CRIMSON a fost o celebrare a rădăcinilor pure ale bluesului şi rockului, dar asta e valabil mai degrabă pentru concertul EFFECT, care s-a întâmplat în acelaşi loc cu o săptămână mai înainte. Trupa timişoreană cu acest nume a prezentat un set Hendrix de două ore care m-a lăsat visător. EFFECT sunt acum în turneu prin România şi toată lumea şi-ar face un bine dacă ar prinde careva dintre concertele lor. Spre deosebire de EFFECT, CRIMSON au cântat doar corect.

CRIMSON sunt o trupă din Satu Mare, pe jumătate tribut WHITESNAKE, pe jumătate ei înşişi. Cu doi chitarişti, un clăpar şi cu un look mai mult de anii optzeci decât de secol XXI. Ceea ce la mine înseamnă un punct pozitiv. Acum, pentru a cânta WHITESNAKE îţi trebuie evident un cântăreţ capabil să-i ţină piept lui David Coverdale. Este efectiv o condiţie sine qua non. Cu Florian Opre nu e nici o problemă din punctul acesta de vedere şi mai e şi un frontman convingător. Singura problemă cu piesele WHITESNAKE în variantă CRIMSON a fost că aveau mai mult volum decât feeling. Au suferit, adică, un proces de heavymetalizare. Mai ales cântece ca Guilty of Love sau Here I Go Again au sunat cam ciudat. Cele mai americanizate ca Is This Love au trecut mai bine, iar Judgement Day a fost aproape mai bună ca originalul. Deşi, sau poate tocmai deoarece, nu există pe lume fan înrăit WHITESNAKE care s-o nominalizeze pe aceasta ca piesă favorită.

CRIMSON as themselves şi-au cântat EP-ul A Better Day cap-coadă şi acesta s-a integrat destul de bine între coverurile de dinainte şi de după. Şi ce îmbucurător e să asculţi o autentică trupă de hard rock românească. Printre piesele de pe EP, două (parcă) au fost în română, ocazie cu care gândul a zburat involuntar la Cristi Minculescu. Florian Opre are o voce mai bună (mult mai bună), dar este o asociaţie foarte la îndemâna. N-am nimic cu textele româneşti, ba dimpotrivă, dar muzica asta tot sună mai bune în engleză. Pentru cântece ca Red Dress şi A Better Day chiar aş fi dat bani pe EP. Acesta s-a vândut la incredibilul preţ de cinci lei şi cică s-a epuizat foarte repede. După ce au terminat piesele de pe A Better Day, CRIMSON au scos la iveală una şi mai nouă, intitulată – onorabilul cititor să se ţină tare – Rock n’ Roll. Confruntaţi cu succesul fulminant al concertului au reluat-o în încheiere.

Afişul concertului CRIMSON, promitea, pe lângă WHITESNAKE, preluări de la tot felul de alte formaţii, printre care BON JOVI şi METALLICA, aşa că au mai fost: Living On A Prayer, o plăcere, Whiskey In A Jar, care, tehnic vorbind, nu e METALLICA, e în schimb cea mai covered piesă din univers şi Rock You Like A Hurricane. Care nu e nici aia METALLICA.

Cum spuneam, rock n roll.