„Nu avem decât motivaţii egoiste”. Interviu cu White Walls

by Gabriel Szünder

Dacă luăm în considerare albumele de debut apărute în ultimele luni, se poate risca afirmaţia că 2010 a fost un an important pentru rockul şi metalul românesc. Unul dintre cele mai tari albume de debut a fost comis, sub titlul Mad Man Circus, de trupa constănţeană WHITE WALLS. Fostă PROTEST URBAN. Între timp WHITE WALLS au câştigat ediţia românească a concursului Glabal Battle Of The Bands. Cel puţin două motive bune pentru un interviu.

Cum s-a transformat stilul PROTEST URBAN, mult mai direct, în acesta mai abstract, mai progresiv, care caracterizează WHITE WALLS?

Şerban: „Într-un mod natural, chiar progresiv [râde]. În urma schimbărilor de componenţă suferite de PROTEST URBAN, schimbări care l-au adus pe Alex şi pe mine în trupă, era deja o cu totul altă atmosferă la repetiţii şi o altă interacţiune între instrumentişti. În secunda în care am început, pe lângă repetiţiile PROTEST URBAN, să compunem a fost destul de clar că se zboară în altă direcţie, nu neapărat una compatibilă cu numele şi “moştenirea” PROTEST URBAN.”

Ai declarat într-un interviu că aţi compus şi repetat piesele de pe Mad Man Circus „fără să scoateţi capul în lume aproape un an de zile”. Poţi să-mi povesteşti mai pe larg despre această perioadă?

Şerban: „A fost pentru noi cam cea mai frumoasă perioadă din existenţa trupei – şi sper ca prin asta să nu părem aroganţi, căci şi concertele şi premiile înseamnă foarte, foarte mult pentru noi. Şi suntem la fel de încântaţi de fiecare dată când facem muzică nouă. E o senzaţie euforică, ne pierdem capul şi uităm de noi. Mad Man Circus s-a născut natural, a fost a labour of love. Dacă am fi avut mai mult timp liber doar ca să ne ocupăm de formaţie, ar fi durat poate mult mai puţin. Piesele s-au născut relativ uşor, unele au fost făcute într-o singură repetiţie, la altele a durat câteva luni până când ne-am dat seama că sunt gata. La un moment dat am realizat că dacă reuşim să terminăm şi Curtains, avem un album în faţă.”

Aţi povestit cu diferite ocazii ce trupe vă plac, aş fi curios totuşi dacă există una ce funcţionează ca standard absolut pentru voi, una care vă face să spuneţi: „n-o să murim fericiţi până ce nu facem ceva la nivelul ăsta”.

Şerban: „Nu prea ştim cum e cu “nivelul” în muzică, e un subiect cam vag şi nu ne prea simţim în măsură să încercăm să cuantificăm lucrurile astea subiective. Dar dacă o să facem vreodată pe cineva să simtă ceva atât de intens cum am simţit noi – 3/4 dintre noi – când i-am văzut pe CYNIC live… cred că aia e.”

Faţă de trupele acestea care vă plac sau v-au influenţat aţi simţit vreodată ceva de genul „anxietăţii influenţei”?

Şerban: „Jim Jarmusch a zis ceva despre originalitate, şi personal, mi-a plăcut foarte foarte mult, şi îmi reflectă părerea. Îmi permit să reproduc întregul citat: Nothing is original. Steal from anywhere that resonates with inspiration or fuels your imagination. Devour old films, new films, music, books, paintings, photographs, poems, dreams, random conversations, architecture, bridges, street signs, trees, clouds, bodies of water, light and shadows. Select only things to steal from that speak directly to your soul. If you do this, your work (and theft) will be authentic. Authenticity is invaluable; originality is nonexistent. And don’t bother concealing your thievery — celebrate it if you feel like it. In any case, always remember what Jean-Luc Godard said: It’s not where you take things from — it’s where you take them to.

Pe pagina voastră MySpace scrie despre Mad Man Circus că „prezintă o latură muzicală ce nu a mai fost explorată în trecut pe teritoriul României”. Totuşi, în peisajul românesc de cine vă simţiţi mai aproape?

Şerban: „Poate o să râdeţi, dar comparaţia cu BYRON făcută în recenzia pentru CarteaDeNisip.ro a fost una surprinzătoare şi foarte plăcută, deoarece noi de mult timp spuneam că unele părţi ale albumului au “un aer” de BYRON. Deci, mulţumim! În plan personal, suntem prieteni, în măsura în care ne permite timpul şi distanţa, cu o mulţime de formaţii din România, pornind de la colegii de label, trecând prin toate trupele cu care am cântat şi terminând cu cei cu care ne “ştim” doar virtual.”

Este asta una dintre motivaţiile voastre, să faceţi muzică nemaiexplorată în România?

Şerban: „Nu. Singura noastră motivaţie e să facem muzică pe care să o iubim noi, nu premedităm nimic de felul acesta, nu avem decât motivaţii egoiste, hehe. Nu “ochim” să fim diferiţi, vrem doar să fim sinceri. Restul e probabil o consecinţă a acestui lucru.”

Cine a scris de fapt textul acela de prezentare pe MySpace? Vă recunoaşteţi în situarea asta între PROTEST THE HERO şi BETWEEN THE BURIED AND ME?

Şerban: „Textul cred că a fost scris de vreun responsabil de marketing/PR de la Asiluum [râde]. Estetic vorbind, da, nu ne deranjează comparaţia, avem elemente comune cu ambele trupe, de ce nu?”

Chiar vroiam să te întreb de Asiluum. Conform autoprezentării, Asiluum e a non-profit “something” care promovează artişti underground. Ce exact este acest “something”­? Ce poate face o organizaţie non-profit pentru promovarea unei trupe cum e a voastră?

Şerban: „E greu de definit acel something, tocmai din acest motiv este something, altfel ar fi fost… altceva. Credem că o organizaţie non-profit poate face aproape tot ce face una cu fonduri la dispoziţie pentru a promova o formaţie, în ceea ce priveşte promovarea pe internet, cel puţin. E o discuţie destul de lungă. Cât despre cum ne ajută Asiluum, ei bine, noi credem că pentru o formaţie atât de tânără, atât de underground, atât de săracă şi atât de românească, beneficiem de o expunere media mai mult decât decentă. Există oameni care ne ascultă şi oameni care ştiu de noi, mult mai mulţi decât ne-am fi imaginat că or să existe.”

De ce aţi ales această cale de a vă scoate albumul, spre deosebire, de exemplu, de posibilitatea de a face un album autoeditat sau de a colabora cu o casă de discuri „tradiţională”?

Şerban: „Tocmai deoarece colaborarea cu Marius Costache – Marius s-a ocupat de mix/master pentru Mad Man Circus şi multe alte albume de metal româneşti şi tot el este şi omul din spatele Asiluum.com – şi Adi – recording engineer şi prieten apropiat al trupei – nu ne-a făcut în nici un moment să ne simţim îngrădiţi. Dacă ar fi fost autoeditat, materialul ar fi fost la fel, doar ar fi sunat mult mai prost probabil. Case de discuri „tradiţionale” care să accepte ce cântăm noi nu ştiam să existe în România şi de afară nu am căutat, preferând să păstrăm lucrurile „în familie”.”

Care crezi că sunt căile prin care o trupă tânără din România îşi poate construi cariera în lumea muzicală de astăzi?

Şerban: „O „carieră” ca formaţie necesită trei lucruri: blood, sweat and tears. Să faci parte dintr-o formaţie costă mult, atât ca timp cât şi financiar, fizic şi sufleteşte. O trupă tânără trebuie să profite de toate şansele pe care le are în ceea ce priveşte promovarea sa, în funcţie de ceea ce vrea să îndeplinească şi nu trebuie să uite că îşi poate crea şi singură şanse. Internetul face minuni, iar promovarea asta în mare parte costă doar timp. Nu rataţi repetiţii, nu vă fie frică să scoateţi bani din buzunar pentru benzină, dacă înseamnă să ajungeţi la o cântare undeva unde n-aţi mai fost, folosiţi acordorul des şi priviţi-vă colegii de trupă şi publicul în ochi.”

Apropo, aţi cântat undeva în afara României?

Şerban: „Încă nu am cântat în afara ţării, dar pe 26 Februarie 2011 vom avea onoarea de a reprezenta România la Kuala Lumpur, Malaysia, în cadrul finalei mondiale a competiţiei Global Battle Of The Bands, competiţie a cărei ediţie autohtonă pe 2010 am avut plăcuta surpriză de a o câştiga. În afară de acest eveniment, e posibil să mai ieşim din ţară la anul, însă momentan nu anunţăm nimic.”

Şi în ce priveşte turneul naţional de promovare al albumului ce planuri concrete aveţi?

Şerban: „Nu avem încă un plan concret, doar o mare, mare dorinţă. Se va întâmpla în 2011 şi un turneu naţional, sperăm.”

Ce este arta şapografiei?

Şerban: „”Şapografia” este un soi de truc, un act practicat de magicieni, cerşetori sau şarlatani în trecut, şi constă în manipularea unei bucăţi circulare de fetru până capătă forma unor diverse pălării – de unde chapeau-ul. Fiecare pălărie are o poveste şi un personaj asociat, adus la viaţă de interpret. Ideea asta, de chapeau-grafie, ni s-a părut un soi de metaforă, nu ştiu cât de subtilă, dar potrivită pentru muzică. La un anumit nivel, noi nu interpretăm personaje atunci când cântăm? Se regăsesc mai multe genuri în muzica noastră, mai multe… pălării. În plus, ideea se potriveşte foarte bine cu atmosfera misterioasă creată de versurile lui Eugen şi de artworkul lui Costin Chioreanu.”

Aveţi piese înregistrate care n-au intrat pe Mad Man Circus sau piese pe care le-aţi scris de la înregistrarea albumului încoace?

Şerban: „Înregistrări de calitate nu avem, iar de compus am mai compus printre picături, sperăm ca iarna asta să compunem cât mai mult pentru al doilea album.”

Despre primul videoclip pentru Mad Man Circus ce ar fi de spus?

Şerban: „Primul nostru videoclip oficial – şi live! – a apărut luna trecută graţie eforturilor lui Răzvan Răduţă-Penda (camera, video editing), Costin Chioreanu (camera) şi Marius Costache (audio editing) şi poate fi vizionat pe YouTube: http://asiluum.com/site/2010/11/19/whitewallsfriendsforawhileliveatsilverchurchofficialvideo/ . Suntem interesaţi şi de posibilitatea altor videoclipuri, non-live… să vedem ce ne rezervă 2011.”

Drept încheiere şi considerând că suntem în decembrie, care ziceţi că au fost albumele, respectiv concertele anului 2010?

Şerban: „EAST OF THE WALL – Ressentiment, DEFTONES – Diamond Eyes, DORENA – About Everything And More, THE BLACK KEYS – Brothers. Cât despre concerte, am avut norocul de a vedea GOD IS AN ASTRONAUT/CASPIAN în Londra, DORENA în Bucureşti şi EAST OF THE WALL în Cluj şi în Bucureşti şi au fost toate concerte ireal de frumoase.”

Marian: „THE DILLINGER ESCAPE PLAN – Option Paralysis este preferatul meu dar, simt nevoia sa aduc aminte si de DVD-ul OPETH – In Live Concert at the Royal Albert Hall care după părerea mea este cel mai bun concert / album live, dupa PINK FLOYD – P.U.L.S.E.  Legat de concerte, METALLICA / SLAYER în cadrul Sonisphere Festival, EAST OF THE WALL / WHITE WALLS în cadrul Days Of No Light Festival de la Cluj, un concert la care nici măcar noaptea nu speram.”

Alex: „2010 pentru mine a fost un an relativ sec comparativ cu alţi ani. Pe lângă ce au amintit colegii aş putea adăuga THE OCEAN – Heliocentric/Anthropocentric. În ceea ce priveşte „concertele memorabile” spun şi eu tot de EAST OF THE WALL în Cluj, unde am împărţit aceeaşi scenă, şi în Bucureşti.”

Eugen: „GODSMACK – The Oracle, SOILWORK – The Panic Broadcast, KORN – Korn III Remember Who You Are, SERJ TANKIAN – Imperfect Harmonies, STONE SOUR – Audio Secrecy, DEFTONES – Diamond Eyes. Cât despre concerte am să amintesc şi eu de METALLICA la Sonisphere Festival şi EAST OF THE WALL la Days Of No Light Festival din Cluj.”