TROOPER, SANCTUAR, IDOL @ Flex, Arad, 16.10.2010

by Gabriel Szünder

Trioul TROOPER-SANCTUAR-IDOL a fost o potrivire făcută în ceruri, cel puţin cât timp considerăm că cele mai reuşite concerte se nasc din împerecherea unor trupe asemănătoare ca stil. E drept că IDOL cântă o muzică ceva mai directă decât ceilalţi doi eroi ai serii, dar per total au ieşit oricum două ore şi de metal masiv. Şi ce-şi poate dori mai mult rockerul trudit într-o seară de sâmbătă? (Eventual TRUDA.)

IDOL încă nici n-au pus bine mâna pe instrumente şi lucrurile începeau deja să arate foarte luminos. Căci concertul – mare minune – a început chiar la ora anunţată. Aşa e pe la noi, dacă în mod absolut excepţional ceva funcţionează normal, ai sentimentul că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Pot să spun retrospectiv că întreg evenimentul a fost un fel de revoltă neprihănită împotriva mediocrităţii. Trupele de deschidere, de exemplu, dincolo de faptul că au fost bine alese, s-au comportat într-adevăr ca trupe de deschidere şi n-au încercat să egaleze în durată (a cântării) atracţia principală a serii. În ce o priveşte pe aceasta, TROOPER a împărţit CD-uri gratis plătitorilor de bilete, gest foarte fan-friendly care mă bucură de fiecare dată când se întâmplă. Măcar aşa mai creşte vechea colecţie şi în zilele astea când abia mai dă cineva bani pe astfel de obiecte (myself included). TROOPER sunt oricum foarte generoşi cu muzica lor şi nici de data asta n-au împărţit pur şi simplu bucăţi de plastic imprimate. CD-ul aniversar 15 este unul foarte arătos, cu un booklet destul de consistent, cu poze, texte (!) şi mărturii ale membrilor trupei despre ultimii 15 ani petrecuţi împreună. Tot respectul!

E un lucru fain să constaţi că e tot mai greu să ţii pasul cu undergroundul românesc (trăieşte!) şi aşa s-a întâmplat şi de data asta. Idee n-am avut că IDOL e an all-girl band. Cu atât mai bine pentru ele, cu atât mai bine pentru noi. Au şi început cu We Will Rock You – o formă măiestrit concepută de captatio benevolentiae. S-a dovedit astfel iarăşi că nu oricine ştie să cânte coveruri. Adică, nu strică să o faci cu oarece stil (propriu), aşa cum a fost acest We Will Rock You, dens şi abraziv. Imediat după asta mi-am pus întrebarea dacă nu se arată cumva un I Love Rock n Roll la orizont, căci întregul IDOL avea aşa o alură de Joan Jett-Runaways. S-a arătat. În ce priveşte piesele proprii, n-a fost problemă nici cu ele. Sunt simple şi la obiect. O mare calitate a lor e că sunt scurte. Nu zic asta din răutate. Prin comparaţie, la unele compoziţii SANCTUAR puteai să ieşi liniştit să dai un telefon şi şanse erau că tot le mai prindeai sfârşitul.

Trupe ca SANCTUAR în mod sigur nu reprezintă viitorul heavy metalului, dimpotrivă, reprezintă trecutul său, dar un trecut preţios, care merită păstrat. Cum explicam acolo la Flex cuiva nu prea versat în canoanele heavy metalului clasic, acesta poate fi recunoscut destul de uşor după refrenele de tip ooo-oo-o. A fost ooo-oo-o şi la SANCTUAR, a fost ooo-oo-o şi la TROOPER. Poate chiar mai mult. SANCTUAR au cântat piese ca 30 de vieţi, Şoapte din umbră şi Suflete haine, dar dacă Claudiu Metale nu le-ar fi anunţat nu aş şti nici atât, informaţiile mele despre trupă fiind înainte de concert cam zero. IDOL mi-a plăcut mai mult, sincer să fiu. Poate deoarece au fost mai s-e-x-y. Dar nu numai ele, ci şi muzica lor.

Ştiu că mai devreme sau mai târziu vine în viaţa fiecărei formaţii momentul Albumului Conceptual, dar nu m-am aruncat cu toate acestea pe spate de la Vlad Ţepeş. Poemele Valahiei. Inutil de spus că tema nu excelează prin originalitate. Eu dacă aş fi o trupă românească ce vrea să înregistreze un album conceptual cred că aş pune pe muzică în primul rând Clienţii lu’ Tanti Varvara, cartea lui Stelian Tănase. Asta, să zicem, ar fi mai specific românesc decât ar putea să-şi închipuie Occidentul vreodată. Oricum, Dracula-nedracula, nici muzica de pe Poemele Valahiei nu a fost cea mai tare scrisă vreodată de TROOPER. Cu toate acestea, cum se întâmplă de obicei, live au sunat bine şi piesele astea. Vlad Ţepeş, de exemplu. Şi sunt convins că are şi albumul acela fanii săi.

Partea cea mai frumoasă în legătură cu troopa aceasta e că ei cântă hard rockul şi metalul din toată inima şi se mişcă în cadrul lui (lor) cu aceeaşi lejeritate, indiferent că e vorba de chestii mai Old school, baby sau mai NWOBHM, mai baladeşti sau mai rockereşti. Concertul a avut de toate, de la Tari ca munţii la Amintiri. Setlistul a coincis în parte cu cel de pe CD-ul live 15, ceea ce era de aşteptat. Pe când au introdus şi ei un cover – în mod elegant şi neaşteptat, chiar înainte de terminarea concertului – publicul deja le mânca din mână. A fost tot QUEEN, I Want To Break Free. La origine nu este chiar cea mai hard compoziţie QUEEN, a fost cu atât mai interesant s-o auzi aşa. Că după această sărbătoare populară au reuşit să potenţeze entuziasmul printr-o piesă proprie – Strigăt – este, cred, cea mai bună dovadă că cei 15 nu au fost wasted years.