„Mirosurile pestilenţiale ale emoţiilor supraîncălzite” – un interviu cu QUIMBY

by Gabriel Szünder

QUIMBY au contribuit probabil mai mult decât oricine altcineva la salvarea muzicii care s-a copt pe scena underground din Ungaria anilor optzeci, reuşind să-i dea în acelaşi timp o deschidere mai largă. Conform unei alte şcoli de gândire, performanţa improbabilă a trupei constă în transpunerea spiritualităţii lui TOM WAITS în muzica rock. Este una dintre acele idei care par banale odată ce cineva s-a gândit la ele. După cum se ştie însă, ideile cu adevărat simple sunt rezervate celor cu o anumită cantitate de geniu. În interviul de mai jos, luat la festivalul Peninsula, povestesc despre muzica QUIMBY chiar cei doi vocalişti, Kiss Tibor şi Varga Livius.

Cum aţi descrie muzica  QUIMBY pentru cineva care n-a ascultat-o niciodată?

1385492_638422732847420_571320102_nKiss Tibor: „Rock alternativ uşor suprarealist. Să zicem. O muzică din decorurile căreia fac parte multe lucruri, de la şansoneta sentimentală la punkul energic. Şi totul se mişcă cumva între extreme. Nu este o muzică rock în sensul tradiţional al cuvântului. Sincer să fiu, ne este şi nouă foarte greu să formulăm asta în cuvinte.”

Varga Livius: „Ţi-a reuşit destul de bine cu toate astea. Este o mare rapsodie.”

K.T: „Ne place să credem că prin intermediul muzicii noastre îl plimbăm pe ascultător prin diferite lumi, prin care îl însoţim şi noi, cei care facem muzica. Lumile acestea sunt însă de tip fellinian, o chestie underground, adică muzica noastră trage spre situaţii din lumea reală îmbibate de mirosurile pestilenţiale ale emoţiilor supraîncălzite, în care au loc poveşti de dragoste onirice, suprarealiste. Suntem curioşi apoi cu ce pleacă ascultătorul, ce aventuri duce în cap, ce cărări îi deschidem spre sine.”

Bine, dar la un nivel mai concret, rockul alternativ maghiar din anii optzeci – trupe ca Európa Kiadó, să zicem – v-au influenţat muzica?  

K.T: „Au influenţat-o, sigur. Trupe ca Neurotic, Európa Kiadó, Balaton, Trabant au fost foarte importante mai ales pentru o parte dintre membrii trupei. Dar muzica noastră a fost influenţată la fel de mult de blues, de rock în sensul larg al cuvântului, de foarte multe lucruri. Ce au toate acestea în comun e o anumită expresivitate, o anumită emotivitate, adică nu sunt în nici un caz muzici căldicele, fără gust şi miros. Ne-a influenţat tot ce are un anumit caracter, tot ce poate fi descris ca muşcător.”

TOM WAITS?

K.T: „Absolut. Este chiar un favorit personal.”

Vă consideraţi o trupă tipică de rock alternativ maghiar?

K.T: „Nu ştiu ce înseamnă asta.”

KISPÁL ÉS A BORZ, de exemplu.

V.L: „Nici ei nu cred că pot fi numiţi tipici. KISPÁL a creat o lume proprie care este propriu-zis inimitabilă. În acelaşi timp au făcut şcoală, prin stilul lor de a scrie texte în maghiară, prin curajul lor, prin faptul că au arătat cum se poate face altceva decât să prinzi un trend american sau englez şi pe urmă să încerci să-l reproduci, ce înseamnă ca muzica să se nască într-adevăr dintr-o motivaţie interioară, din libertatea fanteziei. Nici noi nu suntem o trupă tipică, am încercat întotdeauna să fim noi înşine şi vom face asta şi pe viitor. Când noi şase suntem împreună se creează o aură specială şi piesele se nasc în această aură.”

Am pus întrebarea asta parţial datorită faptului că după primele voastre două materiale, care erau în engleză, aţi început să cântaţi în maghiară. De ce s-a întâmplat aşa?

K.T: „Poate ţi se va părea ciudat, dar engleza a fost o alegere mai puţin conştientă. Acesta era mediul în care ne mişcam, umblam în cluburi, în baruri unde ascultam blues şi alte tipuri de trupe care în general cântau în engleză. Ne-am lăsat absorbiţi de acest mediu cultural. Trupele pe care le ascultam cântau în general în engleză. Cum se întâmplă de obicei, când cineva îşi face trupă, începe să cânte piesele artiştilor care sunt importanţi pentru el, respectiv primele piese se nasc sub influenţa acestora. Apoi, după un timp, când am văzut că trupa funcţionează, când publicul nostru devenea tot mai mare, am simţit o nevoie interioară să scriem şi în maghiară, din moment ce suntem aici. Aceasta a fost deja o decizie conştientă. Era vorba de nevoia de intimitate cu publicul, nevoia ca această relaţie să fie facilitată de accesibilitatea imediată a pieselor.”

V.L: „Concertele au devenit dintr-o dată mai vii. Am simţit asta imediat. A apărut primul nostru album pe care majoritatea pieselor erau în maghiară, deşi mai erau câteva şi în engleză, şi am remarcat că încep să vină mai mulţi la concerte şi că acestea devin mai vii. Nu ştiu cum să descriu asta altfel. Se simţea un fel de electricitate în aer. Şi lumea a început să cânte împreună cu noi, ceea ce este un sentiment minunat.”

De atunci nu v-aţi gândit să reînregistraţi unele piese în engleză, pentru piaţa internaţională, să zicem?

K.T: „Nu suntem suficient de buni ca proprii noştri manageri. De asta e un lucru bun că ne consideră o trupă alternativă sau underground, că ne şi mulţumim cu asta. Faptul că avem piese cu părţi în engleză, în chineză, că avem refrene în germană sau în spaniolă, părţi în rusă, asta nu e pentru noi decât o joacă cu mijloacele de expresie. N-are nici o legătură cu posibilitatea de a avea succes în străinătate, deşi înseamnă o deschidere din partea noastră faţă de cei ce nu înţeleg limba maghiară. Importantă e totuşi muzica. În lumea de azi cred că e important să fim deschişi atât spre noi înşine, cât şi în afară, spre lume, dar suntem conştienţi în acelaşi timp că valorile pe care le reprezentăm noi se realizează cu adevărat acasă. Aşa că suntem orientaţi în primul rând spre spaţiul de limbă maghiară şi dacă mai cântăm în engleză, o facem din joacă, ca un fel de excursie. Dar şi asta numai dacă ne face să ne simţim bine. Nu scriem niciodată intenţionat în engleză, dar se mai întâmplă ca primele versuri să se nască în această limbă. Nu e uşor de explicat, dar se întâmplă cumva aşa.”

Nu acum umblaţi prima dată în România, nu?

V.L: „A, nu, eu am fost deja de nenumărate ori. La început nici nu veneam aici să cânt, ci ca turist. Mai târziu au început să apară şi concertele. Acesta nici nu ştiu al câtelea este deja. Am fost aici şi cu un program de teatru, am mai fost şi la festivalul acesta, am mai fost la Tusványos.”

N-aţi vrea să încercaţi să cântaţi o dată şi mai departe de graniţă, la Bucureşti să zicem?

K.T: „Noi am vrea foarte mult, dar nu putem face asta decât dacă suntem invitaţi. Pentru ca o trupă să ajungă să cânte undeva, cineva trebuie s-o invite. Dacă am fi invitaţi la Bucureşti, de exemplu, noi am merge cu mare plăcere. Când văd trupe din Bucureşti la Budapesta, sau trupe româneşti în general, mă şi gândesc de obicei ce fain ar fi să mergem şi noi la Bucureşti. Deocamdată nu ne-a invitat nimeni.”

Da, aţi mai văzut trupe româneşti la Budapesta?

K.T: „Da, de exemplu trupa aceea de rock alternativ cu nume scurt.”

KUMM?

K.T: „Da, pe ei.”

V-au plăcut?

K.T: „Da. Sunt foarte buni. De ce, ţie nu îţi plac?”

Ba da. Chiar foarte mult.

K.T: „Sunt foarte buni, cântă o muzică de calitate.”

V.L: „Ce am mai văzut destul de des au fost concerte de muzică populară românească, sau, mă rog, muzicieni care merg foarte mult pe linia asta populară. Nume nu aş şti să-ţi spun, dar au fost muzicieni minunaţi.”

K.T: „Da, recunoşti imediat muzica populară românească. Este efervescentă. Cea maghiară este puţin mai interiorizată, cea românească este mult mai sfârâitoare.”

Vorbeaţi adineauri de un program de teatru. Am citit că QUIMBY a făcut muzica pentru punerea în scenă a unei piese de Shakespeare [A douăsprezecea noapte] la Budapesta. Asta cum s-a întâmplat?

K.T: „Ne-a căutat regizorul şi ne-a întrebat dacă n-am avea chef de aşa ceva. Pe vremea aceea, cânta şi în teatrul lui Shakespeare o orchestră, ceva orchestră din Londra. Regizorul ne-a propus să reactualizăm chestia asta, să facem ceva de genul acesta în variantă modernă.  Lui i s-a părut că muzica QUIMBY ar fi perfectă pentru aşa ceva, că ar merge foarte bine ca o muzică din asta de teatru, shakespeariană.”

Piesele voi le-aţi ales?  

K.T: „Am lucrat împreună cu regizorul, piesele s-au conturat în cursul acestei colaborări.”

Mulţumesc pentru interviu!

K.T: „Cu mare plăcere.”