CHARRED WALLS OF THE DAMNED, Charred Walls Of The Damned (2010)

by Gabriel Szünder

Iată, se dovedeşte încă o dată că Tim Owens nu e o mare personalitate muzicală dar în mediul potrivit este capabil de lucruri mari. Paradoxul stă în faptul că cu cât mai strălucitori sunt muzicienii care îl înconjoară cu atât mai eclipsat este Ripperul. Charred Walls Of The Damned a apărut la nici un an după Play My Game, primul album solo al lui Owens, şi este incomparabil mai bun decât acela. Totuşi, deşi în CHARRED WALLS OF THE DAMNED Ripper nu pare să fie angajat la plata cu ora – ceea ce-i permite să se mişte mai liber decât în PRIEST sau la MALMSTEEN – acesta nu albumul lui.

Charred Walls Of The Damned este opera lui Richard Christy şi Steve DiGiorgio. Adică, cel puţin la nivel underground, este vorba de un supergrup. Unul remarcabil, chiar şi pentru vremurile acestea atât de bogate în supergrupuri. După cum stă scris în cartea de istorie, basistul Steve DiGiorgio este membru fondator al unei briliante trupe thrash din anii optzeci – SADUS – astăzi pe nedrept uitată. DiGiorgio, care a cântat printre altele şi în AUTOPSY sau TESTAMENT, ar fi putut să fie coleg cu Christy în DEATH, dar n-a fost, deoarece Di Giorgio a cântat pe Individual Thought Patterns şi Human, în timp ce Christy a bătut tobele pe The Sound Of Perseverance. Au fost însă colegi pe discul ICED EARTH din 2001, intitulat Horror Show. Ripper, la rândul său, a fost coleg cu Christy pe The Glorious Burden, singurul album ICED EARTH la înregistrările căruia a participat. În fine, Richard Christy şi Steve DiGiorgio au cântat împreună cu Chuck Schuldiner pe primul şi până acum ultimul album CONTROL DENIED. Avem astfel în CHARRED WALLS OF THE DAMNED jumătate din CONTROL DENIED, respectiv, cu puţină exagerare jumătate din DEATH. Ar fi fost prea frumos ca chitara să fie în mâinile lui James Murphy, dar Jason Suecof – cunoscut mai ales ca producătorul primelor trei albume TRIVIUM – este şi el un instrumentist talentat.

Zilele acestea Richard Christy lucrează cu Howard Sterne în cadrul celebrei emisiuni radio a acestuia. De aici provine şi numele noului său proiect muzical. Gazda unui show radio creştin, ţintă a poantelor lui Sterne şi Christy, cică ar fi promis că se va ruga pentru ca cei doi să nu ajungă in the devil’s hell where you’d be putting your nails in the charred walls of the damned. Asta ca anecdotă. Pentru coperta incredibil de urâtă a CD-lui nu există însă explicaţie.

Cele nouă piese de pe Charred Walls Of The Damned sunt pur power metal american, übertehnic şi la un pas de perfecţiune. Muzica ar putea fi descrisă şi ca un CONTROL DENIED mai direct sau ca aproximând soundul viitorului disc ARSIS. Jason Suecof cântă la fel de complex ca Christy şi DiGiorgio, iar Owens, cu refrenele sale bântuite ca întotdeauna de fantoma lui Rob Halford, reprezintă mai degrabă faţa umană a albumului.

În rândul proiectelor metal imaginare ar trebui neapărat introdus un CHWOTD cu însuşi maestrul Rob la microfon, un Rob Halford care se întâlneşte cu Steve DiGiorgio în zilele în care realizează că FIGHT va rămâne de acum înainte o mare şansă ratată. Acela ar fi fost un album de 10. Acesta, înregistrat în lumea reală, poate fi acuzat de o uşoară lipsă de omogenitate între părţile vocale şi părţile instrumentale. Respectiv, de o uşoară lipsă de individualitate a pieselor considerate separat.

În cazul unor astfel de proiecte colective care nu sunt chiar trupe-trupe este întotdeauna greu de spus dacă albumul de debut va fi urmat de altele sau va rămâne ceva unic şi irepetabil. În primul caz, „scăderile” albumului de debut vor fi cu siguranţă remediate, în al doilea caz acestea îşi vor pierde importanţa. Oricum, de scăderi ale primului disc CHARRED WALLS OF THE DAMNED se poate vorbi doar prin comparaţie cu trupe ca NEVERMORE. Cele nouă piese sunt şi aşa mult peste nivelul producţiei muzicale uzuale.