STRYPER, Murder By Pride (2009)

by Gabriel Szünder

Una dintre cele mai spectaculoase reveniri ale anului trecut este legată de numele trupei americane STRYPER. Nu că ar fi observat-o cineva. STRYPER n-au mai avut album din 2005, iar înainte de aia în 1990. În măsura în care căutăm soundul STRYPER clasic, însă, trebuie să mergem înapoi până la albume ca To Hell With The Devil şi In God We Trust, adică până la mijlocul anilor optzeci. Titlul ultimului nu a fost împrumutat de la dolarul american, membrii STRYPER chiar cred în Dumnezeu. Numele trupei este o referinţă la un verset din Isaia, dar poate fi citit şi ca un acronim pentru Salvation Through Redemption, Yielding Peace, Encouragement, and Righteousness. Acum ar fi momentul să spun că STRYPER sunt practic fondatorii aşa-zisului white metal. Numai că acest gen, spre deosebire de black metal, nu există. Sunt numite de obicei aşa trupe care au texte cu referinţe creştine, dar, din punct de vedere muzical, ce au avut vreodată în comun un STRYPER şi un BELIEVER? Nimic. STRYPER şi-a lăsat amprenta în primul rând asupra muzicii glam. În epocă au cântat, de altfel, cu greii genului şi au participat şi la careva ediţie a festivalului Dynamo. Ca nişte oi în mijlocul lupilor, căci circula pe vremea aceea o anecdotă după care MOTLEY CRUE sau GUNS N ROSES, nu mai ţin minte, le-ar fi ars Bibliile. Falsă fără îndoială (sper, cel puţin), dar bine găsită. Există celebrul episod cu rockul creştin din South Park, în care Cartman, parcă, explică ce însemnă asta: să înlocuieşti în cântecele rock „normale” toate ocurenţele cuvântului baby cu Jesus. STRYPER sunt un exemplu perfect.

Bine, dacă în anii optzeci STRYPER nu erau dispuşi să se închidă în ghetoul muzicii creştine, adevărul e că pe vremea aceea nici nu exista megaindustria CCM de astăzi. Cu Run In You şi Love Is Why trupa trage cu ochiul în direcţia aceea, dar per total Murder By Pride nu încearcă să-şi caute locul acolo. În condiţiile acestea şi Eclipse Of The Sun (ce titlu!) este, ca deschidere a albumului, o alegere ciudată, căci piesa sună ca ceva uitat de pe ultimul material GREEN DAY. Ceva CHEAP TRICK în Four Leaf Clover, după care urmează Peace Of Mind, un cover BOSTON foarte bine făcut, care beneficiază şi de participarea lui Tom Scholz. Restul albumului este însă STRYPER-înapoi-la-rădăcini. Greu de spus cine mai este interesat de aşa ceva zilele astea – mai ales în afara Americii – dar pentru aceştia albumul oferă câteva momente înălţătoare, ca My Love (I’ll ALways Show), Everything sau piesa de titlu. I Believe este o baladă optzecistă onorabilă dar singura piesă care atinge sublimul este Alive. Tot o baladă. Începe puţin ca Imagine dar dezvăluie apoi un refren uriaş, cum nu s-a mai scris de la căderea comunismului încoace.

Murder By Pride este probabil cea mai bună cură de deburzumizare din lume. Uite ce frumos zice:

I Believe in Life and Life believes in me
I Believe in God and what He sees in me
I Believe there’s more to life eternally