HARD, Time Is Waiting For No One (2010)

by Gabriel Szünder

Trupa HARD a fost ctitorită în urmă cu vreo cinci ani de către veterani ai scenei rock-metal din Ungaria. Din primul line-up făcea încă parte marele Iosif Kalapács, figură iconică a metalului maghiar. În a doua fază a fost scos, în 2008, un album în limba engleză (Traveler), avându-l la microfon pe BZ (Bátky-Valentin Zoltán), membru al talentatei trupe de metal experimental-progresiv WENDIGO. Asta n-ar fi fost încă suficient pentru a-i scoate pe băieţi din cluburile budapestane, dar cam în aceeaşi perioadă a avut loc şi „păţania trupei HARD cu Beau Hill”.

Dl. Hill, producător-minune al anilor optzeci, i-a contactat prin MySpace pe muzicienii care făceau parte la acel moment din HARD, şi-a exprimat admiraţia faţă de activitatea lor şi le-a oferit o colaborare. Probabil că zilele acestea Beau Hill nu mai este cel mai căutat profesionist muzical, dar la timpul său a lucrat cu rockeri ca ALICE COOPER sau GARY MOORE şi cu trupe ca RATT, TWISTED SISTER sau WINGER. Până la urmă colaborarea s-a concretizat în mixarea/masterizarea a trei piese de pe Traveler, suficient pentru a atrage atenţia undergroundul hard rock – şi nu există underground mai underground decât acesta! – şi pentru a crea o oarecare aşteptare în jurul albumului Time Is Waiting For No One.

Pe Time Is Waiting For No One cântă deja Björn Lodin, împrumutat de la BALTIMOORE. Odată cu el a venit şi chitaristul Thomas Larsson, respectiv clăparul Orjan Fernkvist. Acum, nu prea ştiu ce-i cu BALTIMOORE, dar Lodin este un cântăreţ de mare clasă. În linia unor clasici ca Robert Plant sau Dan McCafferty, dar cu personalitate proprie. Simpla cooptare a muzicienilor suedezi nu explică însă saltul calitativ care a avut loc între Traveler şi noul album. Personal, nu m-am aruncat niciodată pe spate de la materialele HARD scoase în limba maghiară. Sunt un fel de hard rock est-european, caracterizate adică de soundul puternic anacronic practicat în anii optzeci în blocul comunist. Traveler este deja un album AOR reuşit. Time Is Waiting For No One, pe de altă parte, continuă cele mai frumoase tradiţii ale hard rockului vest-european. Există aici referinţe discrete la DEEP PURPLE sau NAZARETH dar şi la trupe americane inconturnabile ca GREAT WHITE. Albumul este lucrat atât de desăvârşit – de la coperta elegantă, care sugerează un LP de rock progresiv din anii şaptezeci, până la cele mai fine detalii muzicale – încât cu greu se poate găsi ceva comparabil printre discurile apărute în ultima vreme. Ar fi, de exemplu, Requiem Of Time, ultimul album ASTRAL DOORS. La ei trimiterile DIO-RAINBOW sunt însă prea evidente şi discul are un sound orientat puţin după urechile americane obişnuite cu NICKELBACK.

Cea mai mare calitate a albumului care face obiectul acestei recenzii este că reuşeşte să prezinte o muzică rock oarecum atemporală. Nu încearcă să recreeze la modul manierist soundul unor trupe anume, dar dovedeşte că rockul, contrar aparenţelor, nu îmbătrâneşte. Piese ca Black Clouds, Lonesome Loneliness sau Magical Pretence sună, ce-i drept, tradiţional, dar fără să dea impresia că ar fi fost auzite deja de o mie de ori. Hammondul sună bine peste tot unde răsună (Black Clouds, My Kind Of Woman) şi duce vrând-nevrând cu gândul la PURPLE. Piesele mai baladistice – în număr de trei: Love Goes With Anything, The Pace And The Flow, Nona – prin elementele blues, country trimit spre formaţia americană amintită mai sus. La fel, Four Leaf Clover e făcută parcă să fie ascultată în maşină pe şosele americane interminabile.

Muzica HARD – un nume total idiot, de altfel, ca să mai zic ceva şi de rău – este nu numai atemporală dar are şi un fericit caracter atopic. Căci, sincer, încă nu suntem atât de globalizaţi încât să fie un lucru obişnuit ca aşa un sound să vină din partea noastră a Europei. Black Clouds şi Nona ar fi putut fi scrise şi în Anglia anilor optzeci şi şi-ar găsi locul în programul oricărui radio rock din America zilelor noastre.

Aş da, la o adică, şi un zece pentru Time Is Waiting For No One, dar îl păstrez deocamdată pentru următorul album. Cum HARD se transformă continuu, sunt curios dacă vor reuşi să atingă cu următorul material acelaşi nivel calitativ. Sunt curios, de asemenea, de ce sunt capabili live. Actualitatea discului Time Is Waiting For No One  este dată, printre altele, de faptul că HARD vor deschide pentru KISS la Budapesta.