SKYCLAD, In The… All Together (2009)

by Gabriel Szünder

Martin Walkyier nu este un om norocos. Sunt şanse ca mare parte a rockerilor de azi să nici nu-i cunoască numele. Walkyier este totuşi persoana care, împreună cu SKYCLAD, trupa pe care a înfiinţat-o în 1990, a pus aproape de unul singur bazele folk metalului. Omul care a adus viorile în metal. Şi acum douăzeci de ani asta chiar era o chestie de neconceput. Can you hear the violins playing your song? – întreba cu indignare Phil Anselmo pe Walk. Mă rog, nu se referea la SKYCLAD. Rămâne însă adevărat că erau vremuri diferite şi lumea nu prea înţelegea ce vrea Walkyier – fost vocalist al unei trupe britanice onorabile de thrash, pe nume SABBAT – cu acest proiect bizar.

Acum, când folk metalul este unul dintre cele mai populare subgenuri ale undergroundului metalic, SKYCLAD ar trebui să fie staruri. Nu sunt. Walkyier, în ce-l priveşte, se pare că nici nu a încercat să facă nimic în direcţia asta. Dimpotrivă, după albumul Folkemon din 2000 a dispărut complet din peisajul SKYCLAD. Trupa, centrată acum pe celălalt membru fondator, chitaristul Steve Ramsey, a supravieţuit însă şi în 2004 au scos deja un album cu Kevin Ridley la microfon. Conceptul a rămas acelaşi. Ridley cântă chiar mai bine decât Martin Walkyier, ceea ce nu este neapărat o mare performanţă căci Walkyier nu a niciodată fost un Coverdale. Ironia situaţiei ar fi fără îndoială ca trupa creată şi apoi părăsită de Walkyier să ajungă celebră fără el. Sunt puţine şanse, totuşi. Adevărul e că SKYCLAD nu prea se potrivesc în peisajul folk metal actual. Nici cu blackul nu au legătură, nici cântece de beţie nu scriu ca KORPIKLAANI. Din noua generaţie practic doar SUBWAY TO SALLY le calcă pe urme.

De-a lungul anilor SKYCLAD nu prea au umblat la stilul definit pe The Wayward Sons Of Mother Earth. Folkul şi metalul s-a contopit însă tot mai perfect pe fiecare nou disc al lor, astfel că au ajuns să sune tot mai britanic, tot mai aproape de compatrioţii lor folk punk şi folk rock. SKYCLAD sunt fără îndoială o trupă metal de şcoală veche, dar acel plus de feeling, acea atmosferă luminoasă care le carecterizează albumele vine dinspre folk. Astfel, dintre piesele noi, Well Traveled Man, este concepută aproape ca un cântec Loreena McKennit pus pe chitări. Babakoto, purtată de vioară nu de chitări, ar putea să fie şi LEVELLERS. Wich Is Why, apoi, începe destul de oriental – paralela Loreena ar merge şi aici – mai încolo însă sună mai degrabă a POGUES. Albumul nu duce, pe de altă parte, lipsă de riffuri oţelite. Black Summer Rain este una din cele mai directe piese de pe album. Modern Minds este de asemenea un cântec metalic foarte fain, care are în plus şi un text memorabil. În Hit List s-ar putea găsi şi ceva thrash, la o adică. In The All Together este ceva mai epică, mai melancolică. Restul sunt, să zicem, piese tipice pentru SKYCLAD.

In The… All Together n-o fi cel mai bun album SKYCLAD, dar este o dovadă a faptului că trupa are un viitor şi Martin Walkyier.