KROKUS, Hoodoo (2010)

by Gabriel Szünder

Cine ar fi crezut în urmă cu câţiva ani că o carieră ca cea pe care a parcurs-o AIRBOURNE mai este posibilă? Cu un singur EP la activ, au cântat ca opening act pentru ROLLING STONES, ca urmare, cică, a a cererii exprese a lui Jagger şi Richards. De atunci au concertat cu MOTORHEAD, MOTLEY CRUE şi mulţi alţii, au vândut peste 250000 de exemplare din albumul lor de debut – ceea ce în ziua de azi este un lucru mare – au înregistrat un al doilea album, au avut o piesă preluată de Guitar Hero, una ce a devenit ceva imn oficial al WWE-lui etc. etc. Şi este vorba de patru băieţi de nicăieri (Australia) care nu au revoluţionat muzica în nici fel, nu sunt stilaţi, sofisticaţi, spirituali, cool, nu sunt nicicum, doar naturali. Asta e. Adevărat rock n’ roll proletar. AIRBOURNE e o clonă AC/DC, ca să zicem lucrurilor pe nume. Un AC/DC pre-Brian Johnson. Şi dacă fraţii O’Keeffe tot au devenit personaje de poveste, există şi o morală a poveştii. Din păcate nu aia că dacă eşti onest şi autentic mai ai şanse şi astăzi să învingi marea maşinărie media care face totul pentru a eradica aceste virtuţi, ci că interesul pentru muzica “sănătoasă” continuă să supravieţuiască pe undeva.

Pentru cine îi cunoaşte pe KROKUS nu e mare secret care-i legătura cu trupa australiană. O altă trupă australiană. Şi faptul că acum treizeci de ani formaţia elveţiană botezată după o floricică reprezenta exact ceea ce reprezintă AIRBOURNE azi. Ce au în plus KROKUS este vocea lui Marc Storace care, nu ştiu cât de general cunoscut e acest fapt, este identică cu cea a lui Bon Scott. Pentru KROKUS perioada de glorie s-a terminat odată cu anii optzeci. De atunci au scos cam un album la fiecare cinci ani. În condiţiile acestea fiecare nouă înregistrare trebuie apreciată.

În ce priveşte AC/DC-ul şaptezecist, sunt pe Hoodoo câteva piese uriaşe. Drive It In, în primul rând. Ai ascultat-o o dată şi nu mai poţi scăpa de ea. Dirty Street şi Keep Me Rollin au fost scrise în aceeaşi concepţie. Ultima ar putea figura şi pe Highway To Hell. Rock n’ Roll Handshake este o variaţie pe tema Rock n’ Roll Damnation. Shot Of Love, o compoziţie foarte groovy-bluesy şi sexy, trimite la un AC/DC de tranziţie, Highway To Hell-Back In Black. Dovadă pentru faptul că KROKUS urmăresc şi activitatea recentă a lui Angus Young stau In My Blood, respectiv Too Hot, care este un fel de Anything Goes.

Hoodoo nu îşi permite aşadar decât puţine escapade în afara teritoriului AC/DC. Hoodoo Woman, care încorporează arome sudiste, este, de exemplu, aşa ceva. Firestar ţine de KROKUSul anilor optzeci, când hard rockul european în sensul mai larg al cuvântului nu era străin de ei. Ride Into The Sun, cu o mică ajustare a liniei melodice, ar putea fi forţată şi pe un album SCORPIONS. În fine, se găseşte pe Hoodoo şi un cover. Born To Be Wild nu este cea mai originală alegere dar în ultima vreme nimeni nu s-a mai atins de ea.

Aşa e Hoodoo, un album simplu şi transparent. Absolut deloc nostalgic. Se poate măsura fără probleme cu ultimul AIRBOURNE.