AUSTRIAN DEATH MACHINE, Double Brutal (2009)

by Gabriel Szünder

Total Brutal, primul ADM, apărut în 2008, a plătit o veche datorie a industriei muzicale faţă de Arnold Schwarzenegger, fost Mr. Olympia, Mr. Universe, Mr. Fiinţa şi Neantul, actual guvernator al statului California, cel mai mare actor-bodybuilder austro-american al tuturor timpurilor, idol al perioadei de maturizare psihosexuală pentru mulţi dintre noi, optzeciştii. Cică mai există o formaţie bazată pe acelaşi concept, ARNOCORPS, de care n-a auzit nici dracul. Păi, aş fi dispus să pariez că dacă n-ar fi fost concepută şi realizată de Tim Lambesis, creierul trupei AS I LAY DYING, n-am fi auzit nici de AUSTRIAN DEATH MACHINE. Tim zicea în blogul său că a scris cântecele pentru Total Brutal în mai puţin de o oră. N-am înţeles exact dacă asta se referă la întreg albumul sau la fiecare piesă în parte. Oricum, albumul aşa şi sună, simplu şi (total) brutal, o mică recreaţie pentru Tim, care cu trupa-mamă face lucruri mult mai complexe. Nici pe departe atât de atent lucrat ca debutul STEEL PANTHER, Total Brutal sună ca un album crossover thrash făcut pe principiul „de ce nu?”.

Double Brutal a apărut la un an şi ceva după Total Brutal. Sunt un fan al primului album şi am sperat că va fi continuat dar nici nu m-aş fi gândit că atât de repede. Mai ales că între timp ADM a mai scos – cine ştie de ce – şi un EP de Crăciun. Dacă m-ar fi întrebat, l-aş fi sfătuit pe Tim să lucreze mai bine la noul material AILD. Căci Double Brutal nu aduce nimic nou faţă prima brutalitate. Nu există aici nimic ca Get to the Choppa, adică o piesă care îţi rămâne fără efort în ureche. Poate cel mai tare moment al discului este Who Told You You Could Eat My Cookies? – titlu genial, fără îndoială – care începe cu un fel de riff METALLICA dar se brutalizează de tot până la capăt. Poanta din intro e furată de la Pablo Francisco, dar atâta bai să fie. La înregistrarea albumului a contribuit un vagon întreg de invitaţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Pe Let Off Some Steam Bennett, de exemplu, Rusty Cooley, pe care eu nu îl cunosc, comite un solo de chitară foarte fain. Pe Come on Cohaagen, Give Deez People Ehyar cântă Buz McGrath din UNEARTH de care, în schimb, am auzit. Nu de asta îmi place piesa, ci deoarece este un fel de JUDAS PRIEST thrashificat.

Revenind la ce ziceam mai sus, dacă Tim ar fi lăsat proiectul în pace vreo cinci ani, dacă ar fi lăsat cd-ul Total Brutal să facă primii paşi spre statutul de album-cult, lumea ar fi murit după poante noi cu Arnold. Căci celălat stâlp al proiectului ADM este chiar Ahhnold, impersonat de diferiţi prieteni de-ai lui Tim, deşi la cât de perfect îl parodiază pe Arnold, n-ai zice că e vorba de persoane diferite. Pe Double Brutal Ahhnold este în formă mare de la început până la sfârşit – cântă pe câteva dintre piese – şi cu toate acestea mi-aş putea închipui ca unii să găsească glumele puţin obosite. Eu, sincer să fiu, aş putea să-l ascult la nesfârşit pe Ahhnold cum îl apostrofează pe Tim cu you iii-diot. Iar scheciul Who is Your Daddy, and What Does He 2 este unul din cele mai reuşite ale duoului.

Double Brutal este, cum îi zice şi numele, un album dublu. Pe discul al doilea se află coveruri-parodii ale unor piese metalice şi hardcore clasice. Sunt probabil chiar mai bune decât piesele originale ADM. Merită ascultată măcar Hell Bent For Leather în variantă ADM, cântată, adică, înfiorător fals. Iar primul disc Double Brutal merită ascultat de la început până la capăt, ca un album conceptual. Ceea ce şi este, în felul său.