CADAVERES, WATCH MY DYING @ Club Flex, Arad, 16.04.2010

by Gabriel Szünder

CADAVERES nu prea au noroc cu Aradul. Deşi, faţă de mâna de oameni care i-au urmărit data trecută la Taboo, acum s-a adunat o adevărată mulţime. Poate că lumea se păstra pentru showul CARGO de a doua zi. Cu megastaruri ca astea nu te pui. Ciudat e însă că tinerimea maghiară din România nu pare să fie interesată de noile stele ale metalului din Ungaria. În admiraţia lor pentru POKOLGÉP, KALAPÁCS şi OSSIAN sunt defazaţi cam cu un deceniu. Din generaţia mai nouă preferă ansambluri fascistoide ca KÁRPÁTIA, care cică au cântat sold out la Salonta chiar în timpul în care cele două trupe care fac obiectul textului de faţă concertau la Flex. Destul cu sociologia, însă.

Situaţia arată aşa: CADAVERES sunt buni, WATCH MY DYING sunt mai buni. Faptul că au cântat primii nu are nici o relevanţă. În treacăt fie spus, era vorba de un turneu european serios (Paris, Londra, Berlin etc.), aşa că tot respectul pentru organizatori că au reuşit să-i aducă şi la Arad. Turneul în sine a fost o idee de milioane. WATCH MY DYING produc un fel de metal SF, metal de avangardă învăţat în parte de la MESHUGGAH şi FEAR FACTORY, ultrabrutal şi eliptic în acelaşi timp în maniera unui DILLINGER ESCAPE PLAN. CADAVERES, în ce-i priveşte, sunt nişte vajnici luptători de gherilă în jungla undergroundului maghiar. Formaţi pe ruinele trupei CADAVERES DE TORTUGAS, încearcă să-şi găsească locul undeva între SEPULTURA (veche) şi KILLSWITCH ENGAGE. WATCH MY DYING şi CADAVERES, împreună cu SUBSCRIBE şi BLIND MYSELF, reprezintă în momentul de faţă prima linie a metalului „modern” din Ungaria, aşa că cine s-a intersectat cu turneul Paprika Rocks a avut ocazia să prindă dintr-o dată jumătatea lotului.

WATCH MY DYING au apărut de undeva dintre mese într-un mod cât se poate de discret şi au urcat pe scenă complet neceremonios. Prin comparaţie, Zoltán Bölcsföldi, vocalistul CADAVERES, făcea înainte de începerea cântării – distractivă imagine – exerciţii de încălzire fizică. Mare nevoie nu avea de ele, căci la Flex muzicienii au spaţiu de mişcare zero. În afară de basist – şi în afară de faptul că vocalistul e tatuat până la creier – WATCH MY DYING arătau aşadar foarte neameninţător. N-ai fi zis că sunt capabili să dezlănţuie maşinăria muzicală infernală pe care au dezlănţuit-o. Şi asta a fost valabil pentru tot concertul. Între piese parcă erau alţi oameni. Comunicare cu publicul, aproape zero. Parcă erau momente de reculegere. Apoi, muzică, explozie. Ca spectator, rămâneai oarecum mirat că se poate şi aşa, că există şi aşa ceva. Efectele electronice de o eleganţă rece din piese ca Holtsúly, de pe Moebius, ultimul lor album, sau Fényérzékeny, de pe albumul cu acelaşi nume, în loc să aerisească muzica o făceau să sune şi mai inuman. Mi-am amintit la un moment dat de colaborarea fericită dintre Angelo Badalamenti şi ANTHRAX. Un Angelo Badalamenti complet drenat de sentimente, împreună cu MINISTRY, nu cu ANTHRAX, ar putea poate să dea naştere la ceva asemănător cu WATCH MY DYING.

CADAVERES au început cu Ignominy, ca anul trecut. În general nu este greu să rezonezi la muzica lor, dar după WMD sunau ca un fel de muzică de petrecere de bună calitate. Come on and let it out! Zoltán era în formă, vorbea mult, disemina glumiţe în public, iar băieţii din faţa scenei păreau destul de flataţi de atenţia ce li se acorda. Poanta interesantă e că Eszenyi Imre, basistul WMD, a făcut la un moment dat turul clubului cu instrumentul în gât, în condiţiile în care, în urmă cu un an, basistul CADAVERES făcuse la Arad acelaşi lucru. Poate era o încercare de rezolvare a problemei spaţiului. În rest, CADAVERES au venit cu delicatese ca Infest Your Mind, Unholy Spirit sau Vicious Game, respectiv, de pe primul album, Soul Of A New Breed şi 7th Heaven.

Să zic sau să nu zic: nu înţeleg de ce nu înţeleg unele trupe maghiare că dacă te afli într-o ţară a cărei limbă n-o cunoşti, este o chestie de politeţe să te adresezi publicului în engleză. Zoltán Bölcsföldi a mai scăpat câteva cuvinte englezeşti, dar Veres Gábor zero. Acestea fiind zise, a fost concertul anului. Până acum şi la nivel de Arad. La nivelul ăsta, însă, fără discuţie.