„Un univers imens, foarte greu de exprimat în parametri reali”. Interviu cu PSYCHO SYMPHONY

by Gabriel Szünder

PSYCHO SYMPHONY locuiesc într-o altă dimensiune, în care timpul se scurge după o altă măsură. Primul şi, până acum, ultimul album al trupei a apărut încă în 1997, dar piesele de pe Silent Fall sună şi azi la fel de surprinzător ca în urmă cu treisprezece ani. Zilele acestea se pare însă că ceva se pregăteşte în regatul violet. O altă variantă a poveştii ar fi că PSYCHO SYMPHONY sunt o trupă ieşit din comun de talentată din Carei care, ca mai toţi colegii lor din România, se luptă cu problema timpului şi a banilor. Chiar şi aşa, ne-a povestit Emil Gherasim, vocalistul şi unul dintre chitariştii trupei, sunt şanse pentru un al doilea album.

 

Ce s-a mai întâmplat cu trupa de la apariţia EP-lui Schizoid încoace?

„Am finalizat nişte piese compuse mai demult care aveau fiecare mici probleme, motiv  pentru care le-am ignorat mult timp. Unii dintre noi au avut sau mai au un job foarte încărcat, din care îşi câştigă existenţa, lucru care ne-a făcut să muncim la muzica noastră atunci când avem timp cu toţii. În 2006 am început înregistrările unui ‘promo’ care la un moment dat s-a blocat din diferite motive misterioase… De la începutul anului trecut lucrurile s-au înbunătăţit, deoarece tobarul nostru Gabi a decis să se mute acasă definitiv din Cluj şi astfel proiectele lui cu VOICES OF SILENCE şi KNOCK OUT  au luat sfârşit. Reuşim să ne vedem mai des la repetiţii, însă şi aşa treaba merge foarte încet. Totuşi dinamica interioară a trupei nu a dispărut, mai mult, cred că în general în interpretarea muzicii noastre am evoluat foarte mult.”

Aţi folosit în legătură cum muzica voastră  fraza “un mare univers pe care l-am parcurs şi ne străduim să-l parcurgem şi în continuare”. În ce stadiu se află cartografierea acestui univers?

„Este un univers imens, foarte greu de exprimat în parametri reali. Este un drum, poate, fără sfârşit, pe care-l parcurgem. Încercăm să înţelegem multe lucruri pe care iniţial nu le-am putut înţelege şi deoarece timpul nu prea există în acest univers, nu ne grăbim cu ‘cartografierea’ lui [râde].”

În legătură cu PSYCHO SYMPHONY se tot repetă concepte ca “abstract”, “suprarealist”, “bizar”. De partea voastră este vorba şi de influenţa unor modele literare sau este pur şi simplu modul vostru de a vedea lumea?

„Sunt multe scrieri superbe, unele dintre ele probabil ne-au influenţat oarecum, altele mai puţin, însa în cazul nostru toate astea au o importanţă minoră. Pe vremuri, se vorbea de noi de multe ori ca de nişte extratereştri muzicali, deşi nu era cazul, pentru că nu am făcut nimic altceva decât că ne-am exprimat prin muzică în felul nostru cel mai bun. În limitele posibilităţilor, desigur. Ulterior, am realizat că muzica noastră poate fi într-adevăr caracterizată ca fiind “abstractă, suprarealistă, bizară” etc. şi, încet, ne-am obisnuit cu acest aspect.”

Având în vedere caracterul, să zicem, „dificil“ al muzicii voastre, crezi că orice concesie făcută accesibilităţii e un compromis ce trebuie evitat?

“Muzica noastră este, într-adevăr, considerată deseori extrem de dificilă, greu de înţeles, unii considerând poate că în această situaţie nu mai are rost să încerci să întelegi, să depui nişte eforturi pentru a te apropia de ea. Cu toate acestea, uneori ceva care pare foarte “dificil” este de fapt un lucru simplu de tot. Şi invers [râde].”

Faptul că din 2002 nu a mai apărut un material înregistrat are doar cauze materiale sau şi de altă natură?

„Aşa cum am amintit, în 2006 trebuia să iasă un material promo pe cont propriu, însă înregistrările s-au blocat din diferite motive ciudate, iar timpul a trecut şi ne-am trezit cu nişte fişiere pe calculator care nu folosesc la nimic. De data asta nu cred că problema a fost doar de natura materială, însa ar fi greu de găsit răspunsul corect. Uneori ni se întâmplă chestii ciudate, pe care nici noi nu le intelegem [râde]. Important este doar că avem piese noi şi lucrăm în continuare. Cei care ne-au văzut în concerte în ultimii ani ştiu foarte bine că piesele noi din playlistul concertelor cum ar fi Abyss, InstruMental, Negative Space sau Fever nu figurează pe nici unul din cele două apariţii discografice de-ale noastre. Dacă toate merg bine, poate reuşim să le înregistrăm, mai mult, să le şi introducem pe un disc oficial.”

Şi în ce priveşte numărul nu foarte mare de concerte, care e explicaţia?

“Numărul concertelor pe care le dăm cred că este foarte ok în situaţia în care nu avem nici măcar un manager. Norocul nostru este de fapt că totuşi mai există interes faţă de muzica noastră atât din partea organizatorilor cât şi din partea publicului.”

În anii 90, când aţi început voi, nu prea exista internet. Acum că există, aveţi oarece ideea despre circulaţia numelui PSYCHO SYMPHONY în străinătate?

“Internetul a schimbat multe. Din 2005 avem site-ul oficial psychosymphony.ro unde avem un întreg arsenal de critici şi relatări despre noi, extrase de pe alte site-uri de specialitate din lume, ceea ce arată oarecum şi circulatia numelui trupei pe internet. Pe MySpace, la fel, ne-au contactat mulţi şi şi-au exprimat părerile. Deşi în cazul nostru nu cred că şi-a făcut efectul dorit, trebuie să recunoaştem că fără internet ar fi fost mai greu. Să nici nu mai vorbesc de site-urile rock-metal de specialitate din ţară care, iarăşi, sunt un ajutor imens pentru o trupă, dar la fel şi pentru public. Însă, ca o paranteză legată de acest subiect, adevărata schimbare adusă de internet este schimbul foarte rapid de informaţie, care uneori mi se pare de-a dreptul şocant.”

Folosindu-vă de aceste posibilităţi de comunicare, nu aţi încercat să obţineţi un contract cu o casă de discuri din afară?

„Au fost vremuri când ne doream foarte tare un contract de disc. În ultimii ani însă lucrurile stau altfel. “Contractul de disc” este un subiect foarte delicat. Gândindu-mă cu mintea unui producător, nu are rost să scoţi pe piaţă un disc cu o muzică ce se va vinde într-un număr atât de mic încât nici măcar cheltuielile de înregistrare/multiplicare nu ţi le recuperezi. Mai mult, producătorul sau casa de discuri vor să câştige bani din asta. Ei nu sunt instituţii caritative, sunt oameni de afaceri care au şi ei interesele lor. Să faci bani din muzica noastră este aproape imposibil. Dacă am fi vrut foarte tare, deja aveam semnat ceva contract, dar crede-mă situaţia noastră nu s-ar fi schimbat cu nimic. Să nici nu mai vorbesc de piraterie care scade şi mai mult şansa rentabilităţii editării unui disc. Deşi suntem foarte deschişi în această privinţă, nu văd nici cea mai mică şansă de a semna pe viitor un contract de disc.”

Că veni vorba de piraterie, nu consideraţi că ar fi util să faceţi după atâţia ani albumul Silent Fall accesibil gratis pe internet?

“Ideea este superbă, însă nu prea are sens, pentru că oricum, cine vrea să caute varianta gratuită o va găsi cu siguranţă, iar cei care îşi doresc acest CD ne vor contacta, aşa cum s-a întâmplat şi până acum.”

Din punct de vedere muzical, cum vedeţi albumul Silent Fall după atâţia ani?

“La vremea respectivă, Silent Fall ne-a depăşit total din punct de vedere al posibilităţilor de atunci. Nu este întâmplător că unele piese de pe Silent Fall sună mult mai bine în condiţiile tehnice de astăzi. Şi la fel în interpretare, abia în ultimii ani am înţeles anumite aspecte importante. A fost ceva ce ne-am dorit foarte tare undeva în trecut şi chiar şi în condiţii modeste am reuşit s-o ducem la bun sfârşit.”

Printre influenţele voastre numiţi în general trupe din anii 80 şi 90. Ce formaţii v-au atras atenţia în ultimul deceniu, ca reprezentând “viitorul muzicii progresive” sau pur şi simplu ca lucruri plăcute de ascultat?

„Eu în ultimii ani sunt foarte impresionat de trupe cum ar fi PRESENT, UNIVERS ZERO, SLEEPYTIME GORILLA MUSEUM, ART ZOYD, THINKING PLAGUE, BIRDSONGS OF THE MESOZOIC etc., adică aşa-numitul avant-prog rock. Asta nu reprezintă neapărat viitorul muzicii progresive, deşi avangarda de obicei arată drumul generaţiei tinere şi e posibil să o inspire în mod pozitiv. Nu în ultimul rând, mai şi sună superb!”

Doamne, ai reuşit să faci o listă de trupe de care n-am auzit niciodată…

„Apoi, în afara de anii ’80-’90 mai e şi un “70” care, cel puţin mie, mi-a marcat gândirea muzicală. În ultimul deceniu eu văd o evoluţie descendentă în muzicile progresive, mai ales în rock-metal. Nu văd idei muzicale geniale, lucrate cu fantezie. Văd şi aud însa o groază de banalităţi, “neo-metale” fără sens, fără nici cea mai mică străduinţă către originalitate. Desigur asta nu se referă la toate trupele, din când în când mai apar şi exceptii [râde]”.

Cam aşa. Pe voi însă ce vă inspiră zilele acestea să scrieţi muzică şi texte?

„Uneori mă inspiră tot ce mă înconjoară, dar nu sunt sigur că vreau să aud şi să văd rezultatul astfel creat. Alteori simt că sunt înconjurat de o lume din plastic care în mod sănătos n-are cum să mă inspire în nici un fel, eventual în mod negativ. Trebuie să fiu foarte precaut, să mă ţin la o distanţă cât se poate de mare de idioţeniile societăţii în care trăiesc.”

Spuneai adineauri că aveţi piese noi. Cum ar trebui să ne imaginăm albumul viitor?

„Avem desigur multe în minte, dar rămâne de văzut ce se va realiza din toate astea. Albumul nostru viitor, dacă va fi, va trebui să-l imaginaţi în felul vostru, nu avem cum să dăm reţeta potrivită în acest sens. Probabil că va conţine piesele amintite şi încă câteva mai noi, dar stilistic va fi în general de aceeaşi manieră pe care o cunoaşteţi foarte bine”.

În “civil” la ce concerte îţi place să umbli? Care a fost, să zicem, ultimul concert la care ai fost?

“Umblu foarte rar la concerte, cred că nu este nevoie să explic de ce. În primul rând, o dată la zece ani am şansa să văd o trupă preferată undeva prin zonă, iar pe de altă parte nu sunt deloc mulţumit de sunetul de la concerte. Am ajuns să umblu la concerte cu căşti de protecţie ca să nu-mi distrug complet auzul. Aşa că mai bine caut să văd altfel de evenimente, mai puţin metal şi rock, mai degrabă muzică exprimentală şi de avangardă. Din păcate, pe la noi mai rar poţi vedea aşa ceva. Totuşi, anul trecut am avut parte şi de nişte metale preţioase. Am putut vedea VOIVOD, CYNIC şi două trupe legendare din Ungaria, reunite pentru prima dată după aproximativ 15 ani de pauză. E vorba de SLOGAN şi THE BEDLAM. SLOGAN este una din trupele maghiare care ne-au influenţat atât de mult încât la recitalul nostru de la Sziget din 2003 de la Budapesta am şi cântat un cover SLOGAN, piesa Art of Ego.”

Dacă ar fi să înregistraţi un album de coveruri, ce piese ar conţine?

“O piesa de la fiecare trupă preferată de noi.”

Albumul anului 2009?

“PRESENT, Barbaro (ma non troppo)”.

Mulţumesc pentru interviu şi toate cele bune pe mai departe!

“Mulţumim şi noi pentru posibilitate şi pentru suport!”