SYN ZE SASE TRI, Între două lumi (2009)

by Gabriel Szünder

Se zice uneori că muzica rock a contribuit la căderea comunismului. Nu ştiu dacă e chiar adevărat sau doar wishful thinking din partea unor hippies îmbătrâniţi. În orice caz, albumul SYN ZE SASE TRI m-a făcut să simt distanţa faţă de acea epocă. Nu numai din motivul că genul acesta – black metal „simfonic” – nici nu exista la vremea aceea, ci deoarece spiritualitatea genului – şi în particular a albumului de faţă – este atât de îndepărtată de epoca aceea încât provine efectiv dintr-o altă lume. Dacă Între două lumi ar fi un disc făcut în doru’ lelii, nu ar merita desigur să te întrebi asupra dinamicii sale interioare. Nu este însă aşa ceva şi mă face să mă gândesc că black metalul este în acest caz expresia muzicală a unei nevoi de spiritualitate – şi SYN ZE SASE TRI nu este, evident, singura formaţie românească de black metal despre care se poate afirma asta. Sigur că black metalul nu a fost inventat în ţările ex-comuniste, dar este cu atât mai interesant cum a putut fi preluat şi apropriat, transformat într-un limbaj propriu. Spre deosebire de hard rockul american, de exemplu.

Între două lumi nici n-a inventat nici n-a reinventat genul black metalului simfonic, dar asta e, să zicem, cea mai radicală critică ce aş putea s-o formulez. Şi nu e critică deloc. Totul este la locul său aici – de la introul Profeţie, cu multe arhaisme, inversiuni, foc, întuneric şi sânge, cu o atmosferă perfectă de teatru de păpuşi, adică, până la outroul Ruga, cu urlet de lupi, ploaie, furtună şi atmosferă de muzică de film. În general, părţile monumentale, „epice” ale albumului au ceva din muzica de film. Măreţia Întruparii, piesă instrumentală, este ceva între Wagner şi „Frodo se apropie de Mordor”. Că veni vorba de eternul Tolkien, elementele acestea muzicale produse pe cale sintetică sună aproximativ ca şi cum Enya s-ar fi dedat la black metal. Adică, luate în sine, sunt cam subţirele. Din perspectiva rolului pe care-l au pe album însă, a manierei în care învăluie melodiile black metalizate, sunt fără greşeală. Dacă piesele nu ar fi suficient de puternice, nu ar rezista în faţa acestui wall of sound. Dar sunt. Dacă ar fi să nominalizez câteva dintre ele, aş alege Ziua din urmă – un început de album bombastic – şi poate Spirit etern. Interesant este că pe cât de blândă e personalitatea scenică a lui Corb – într-o cronică la un recent concert NEGURĂ BUNGET din Budapesta s-a folosit chiar cuvântul „sfios” – pe atât de itifalică e maniera sa de a interpretare a pieselor de pe Între două lumi. În general toată muzica respiră mai degrabă un aer de forţă şi de sănătate decât acela de criptă caracteristic anumitor înregistrări black metal.

Trebuie spus că pentru un „album de apartament” Între două lumi sună de-a dreptul cosmic. Nu ştiu dacă migrarea lui Corb şi Spin la un alt ansamblu vocal-instrumental din Timişoara va afecta sau nu existenţa unui al doilea album SYN ZE SASE TRI, dar m-aş bucura să n-o facă.