„Trebuie să învăţăm să căutăm binele în vieţile noastre”. Un inteviu cu FADING CIRCLES

by Gabriel Szünder

FADING CIRCLES sunt o trupă destul de specială. Provin, ca nimeni alţii, din Miercurea Ciuc. Cântă un tip de rock-metal progresiv cum puţini o fac. Au aşteptat şapte ani până să-şi scoată, anul trecut, primul album. Soulburn. Din toate aceste motive şi despre toate aceste teme, am stat de vorbă cu Csiszer “Putyi” István, vocalistul şi chitaristul formaţiei.

FADING CIRCLES a apărut, după câte se ştie, ca o continuare a trupelor NIKKHOTYNNUS din Miercurea-Ciuc şi FADING din Oradea. Aş fi curios totuşi, cum v-aţi întâlnit atâţia muzicieni talentaţi la Miercurea Ciuc, care în mod sigur nu este o metropolă a rockului? 

„Cum cei ce se ocupă cu muzica se cunosc în general între ei, în mare eram şi eu în clar cu capacităţile muzicienilor din oraş. Dar asta nu ar fi fost încă suficient, latura personală, umană era la fel de importantă. Am experimentat destul de mult la început, dar până la urmă pot să spun că fundamentul acestei trupe îl reprezintă prietenia dintre cei doi chitarişti, Csiszer István şi Bálint Barna.”

Aţi început să vă ocupaţi de muzică mai mult la modul autodidact sau în condiţii mai instituţionale? 

„Depinde. Basistul Nagy Hunor a umblat până la bacalaureat la o şcoală de muzică, la secţia contrabas. Eu lucrez în prezent ca profesor de muzică şi înainte să mă îndrăgostesc de chitară am studiat vioara. György Csongor este tipul inginerului, el e autodidact.”

Mai sunt la Miercurea Ciuc şi alte trupe de calibrul vostru? 

“Foarte mulţi se ocupă de muzică, dar o activitate într-adevăr serioasă nu are decât formaţia ROLE. Situaţia se caracterizează mai degrabă prin faptul că oamenii cu greu se pot desprinde de influenţa constrângătoare a unor factori exteriori.”

Aceşti precursori ai trupei voastre actuale, NIKKHOTYNNUS şi FADING, se mişcau pe aceeaşi linie progresivă? 

“NIKKHOTYNNUS se ocupa mai degrabă de metalul grohăitor, dar FADING a favorizat deja această linie. Piesele primului demo FADING CIRCLES au fost scrise de fapt pentru FADING din Oradea. Au fost scrise de mine.”

Soulburn a trezit oarece interes în presa de specialitate din Ungaria. S-a scris despre voi nu o dată în Hammer World [fosta Metal Hammer] şi Rockinform, care sunt cele mai serioase publicaţii de gen de acolo. Aveţi un manager priceput sau au fost ei pur şi simplu curioşi de voi?

“Da, este meritul managerului nostru, Schervenka Endre. Împreună cu el suntem de părerea că cu această muzică s-ar putea ieşi în afară dacă publicul ar fi ceva mai prietenos, căci limbajul muzicii este universal. Am fost suficient de îndrăzneţi să trimitem albumul Soulburn în cât mai multe locuri, la case de discuri, reviste etc.”

În recenzia din Hammer World însă v-au depunctat destul de drastic din cauza soundului. Vă întristează aşa ceva sau deocamdată vă bucuraţi dacă se scrie despre voi, indiferent ce?

“Într-o oarecare măsură este normal că ne-au depunctat din cauza soundului. Cine este obişnuit cu muzica făcută de maşini – şi nu o dată muzica pe care o credem live se bazează de fapt pe sunete produse pe cale sintetică – nu mai ştie să aprecieze un sound cu adevărat viu. Apoi, în aceste critici formaţia a fost comparată cu cele din prima linie a muzicii internaţionale, ceea ce nu are cum să nu dezavantajeze o trupă mică. Pe de altă parte, dacă citeşti cu atenţie critica din Rockinform, acolo lucrurile se prezintă altfel. Ei au lăudat albumul. În mod paradoxal aş zice că toate acestea sunt o indicaţie a faptului că muzica pe care o facem este valoroasă şi greu de asimilat.”

Da, ai şi numit într-un alt interviu muzica voastră „metal inteligent“. Mie mi se pare că ceea ce diferenţiază muzica voastră de ceea ce trece azi drept metal progresiv e o oarecare influenţă a rockului progresiv din anii şaptezeci. Se poate vorbi de o influenţă directă?

“Rar mi se pune o întrebate atât de bună! Aş vorbi mai degrabă de o influenţă puternică a  muzicii clasice… În principiu am vrea să scriem o muzică care să se ridice la nivelul lucrurilor de calitate din anii 70 şi 80, când era încă o condiţie de la sine înţeleasă să ştii să cânţi la instrument. Influenţele vin din subconştient. Dar când am compus materialul pentru Soulburn, încă nu obişnuiam să ascultăm muzică progresivă mai veche. Mai nou însă, pe lângă muzica clasică ascult şi mult RUSH, PINK FLOYD, MARILLION iar dintre lucrurile mai noi, DREAM THEATER.”

Cum ai defini progresivitatea în muzică, aşa la începutul secolului XXI?

“Cred că în ziua de azi titulatura “progresiv” a devenit cam tocită. Aş zice că prog în ziua de azi este mai degrabă ceea ce se hrăneşte din trecut”.

Ai putea să-ţi închipui ca pe viitor să experimentaţi cu sunete electronice, cum au făcut-o PURE REASON REVOLUTION, de exemplu, pe ultimul lor album?

“Lumea sunetelor electronice este destul de departe de mine. Chiar şi efectele pe care le folosesc sunt pedale compacte, nu îmi place sunetul de plastic al multiefectelor. Aş putea însă să-mi închipui ca pentru un plus de culoare să facem ceva de genul a ceea ce se aude pe albumele RUSH din anii optzeci, adică să ne ocupăm de efecte externe, de sintetizatoare etc. În momentul de faţă nu avem însă astfel de posibilităţi, ar fi destul de greu de realizat, mai ales din punct de vedere financiar.”

Ai dat într-un interviu o explicaţie frumoasă a numelui FADING CIRCLES. Spuneai acolo că se referă la dispariţia treptată a a relaţiilor interumane tradiţionale, a formelor tradiţionale de comunicare, la apariţia unei lumi depersonalizate. Aveţi o abordare destul de filosofică, nu?

“Da. Cred în faptul că cine se apropie de muzica noastră va deveni mai devreme sau mai târziu sensibil şi la mesajul textelor noastre. Acord din acest motiv o atenţie deosebită textelor melodiilor. În afară de asta mi se pare că cei care nu se ocupă la nici un nivel cu muzica, nici n-o ascultă, de exemplu, sunt mai puţin toleranţi, sunt mai predispuşi spre rău.”

Dar poate face muzica, arta în general, ceva împotriva acestei depersonalizări a lumii?

„Foarte puţin, deoarece ar fi împotriva intereselor generale. Societatea de consum are nevoie de oameni care nu au sentimente, care nu gândesc. Arta în schimb poate să deschidă ochii oamenilor, ceea ce reprezintă pentru unii un pericol. Cred însă că mai devreme sau mai târziu oamenii se vor reîntoarce la artă, căci acumularea lucrurilor materiale nu face decât să te transforme în animal.“

Vidul, lipsa de sens apar destul de des în textele voastre. În Fading Parallels însă cânţi Please don’t let the sorrow be my guide, un vers care îmi place în mod deosebit. Ce resurse crezi că avem împotriva tristeţii, a nihilismului? 

“Trebuie să învăţăm să trăim şi să căutăm binele în vieţile noastre… să poţi să te bucuri de frunza unui copac, de un fluture, de un copac, de un sentiment… Asta înseamnă şi versul la care te-ai referit.”

Titlul Soulburn cum l-ai explica? 

“Ardere a sufletului… Ani de zile am trăit făcându-mi griji pentru fiul meu, pentru soţia mea, cu grija constantă a zilei de mâine. Nu puteam să dorm, eram chinuit de gânduri şi aceasta a fost chiar perioada în care am înregistrat în studio. Cred că mulţi ne confruntăm cu astfel de probleme şi dacă nu ai grijă ţi se “arde” sufletul şi te transformi într-un robot…”

Să vorbim şi despre lucruri mai prozaice. V-aţi format deja un public? 

“Greu de spus deoarece la concertele noastre lumea stă mai degrabă în linişte şi ascultă muzica, aşa că avem parte de mai puţin headbanging. Apoi, nici nu ne prefacem că am fi staruri, nu facem pe băieţii duri după concerte. CD-ul în schimb l-au cumpărat destul de mulţi. Acasă suntem destul de cunoscuţi, avem o oarecare faimă.”

În măsura în care pot să-mi dau seama, în România nu există propriu-zis o scenă progresivă. Aş putea însă să-mi închipui ca publicul vostru să se intersecteze cu cel al lui BYRON, de pildă, sau cel al clujenilor de la YESTERDAYS. Eşti de acord cu ambele afirmaţii?

“Da.“

Cu cine din România v-ar plăcea, de altfel, să concertaţi?  

“În principiu ne place să cântăm împreună cu oricine, ne place să ne lărgim tabăra. Mi-ar plăcea de exemplu un turneu comun cu VOICES OF SILENCE, dar aş cânta cu plăcere şi alături de trupele pe care le-ai menţionat.”

Şi din Ungaria?

“Dintre trupele maghiare mi-ar plăcea să urcăm pe scenă de exemplu cu WENDIGO, STONEHENGE, AGE OF NEMESIS, dar ar avea sens să cântăm şi înaintea unor trupe consacrate, aşa cum am făcut-o şi până acum. Am cântat în deschidere la REPUBLIC, KISPÁL ÉS A BORZ, POKOLGÉP, sau la canadienii de la ANVIL.”

Aţi cântat şi cu AURORA [trupă punk din Ungaria]. Acela în mod sigur nu era publicul vostru. Cum a ieşit până la urmă? 

“Minunat! Vigi [vocalistul trupei AURORA] & co. ne-au şi felicitat. Iar publicul lor nu ne-a huiduit, au fost foarte răbdători şi politicoşi cât timp am cântat.”

În jur de Crăciun albumul Soulburn a putut fi descărcat gratis. Câţi au profitat de ocazie? 

“N-a fost chiar descărcabil, dar putea fi ascultat integral pe MySpace. Acolo se şi poate urmări numărul ascultătorilor. Au fost în jur de 50.”

Acum însă albumul poate fi cumpărat în variantă digitală pe internet. Cum se vinde? 

„Este greu de urmărit, dar cum nu este gratis, bănuiesc că nu mulţi l-au descărcat. CD-ul este mai ieftin. Am făcut însă pasul acesta deoarece am vrut ca albumul să fie accesibil peste tot în lume.“

Spuneai adineauri că predai.

“Da, predau muzică la Liceul Márton Áron.”

Elevii şi colegii ştiu de activităţile tale muzicale?

“Da şi asta chiar mă ajută în relaţia cu elevii. Mulţi dintre ei ne ascultă muzica. La ultimul nosru concert de la Târgu Mureş, jumătate din public era formată din foştii mei elevi, care acum sunt studenţi acolo. S-au găsit şi printre colegi câţiva care ne-au cumpărat CD-ul şi ne încurajează să continuăm.”

Ce planuri aveţi pentru 2010? 

„Planuri concrete nu avem. Ne-ar plăcea să avem cât mai multe concerte şi mai ales repetiţii. Mai nou repetiţiile ne plac la nebunie. Materialul pentru un al doilea disc este aproape în întregime gata, ar fi bine să-l înregistrăm, dar pentru asta prima dată ar trebui să ne refacem şi am avea nevoie şi de ceva bani.“

Cum vezi trupa în timp de zece ani?

„În turneu în Europa, cu o bază de fani mică dar fidelă. Asta este cea mai optimistă viziune pe care o am, dar poate că până la urmă o să fim tot aici, unde suntem acum, dar asta nu va influenţa valoarea muzicii pe care o facem. Şi până ne face plăcere, o facem!“

Mulţumesc pentru interviu!

„Mulţumim şi noi! A fost o adevărată plăcere şi provocare să răspund la aceste întrebări. Salutări tuturor de la Cartea de nisip!“