INTERITUS DEI, In Motion (2009)

by Gabriel Szünder

Dacă o trupă îşi botează albumul In Motion, asta în mod normal ar trebui să însemne că mari schimbări se conturează la orizont. Sau măcar schimbări. Şi iată, în cazul de faţă e chiar adevărat. Acum, dacă schimbarea e în bine sau în rău, asta depinde de ce aşteaptă fiecare de la INTERITUS DEI. Eu zic că e bine şi mă întreb cine ar fi fost cu adevărat curios de lamentouri goticoide nouăzeciste reîncălzite pentru cine ştie a câta oară. In Motion nu are însă nimic adolescentin, este un album viril şi bătăios. Pagan and proud, cum zice titlul uneia dintre melodii. Deşi, cine nu e în ziua de azi. Pagan and proud, vreau să zic.

Piesa care deschide albumul şi îi împrumută titlul este ca şi cum LAKE OF TEARS ar încerca să cânte o horă WHITE ZOMBIE. Fain. Şi mai neaşteptată este piesa care închide albumul, anume Hasta Siempre Comandante Che Guevara. Aş vrea să cred că este un semn al simţului umorului, căci altfel nu prea ar avea ce căuta aici. Poate următorul disc va fi commie and proud. Până atunci însă, majoritatea compoziţiilor de pe albumul INTERITUS DEI din 2009 cad undeva între un LAKE OF TEARS plin de adrenalină şi un AMON AMARTH pe somnifere. În fapt, prima tendinţă este reprezentată masiv, în timp ce a doua caracterizare ar merge pentru When The Metal Meets The Flesh.  Aşa cum e, When The Metal Meets The Flesh se prezintă ca o piesă power-heavy la care n-ar fi multe de obiectat şi care ar putea foarte bine să conţină în germene viitorul INTERITUS DEI. Dacă rolul acesta nu revine cumva galop-metalulului intitulat Deny Denial. Peste toate astea, se mai aude totuşi pe In Motion şi PARADISE LOST. În diferite momente şi în diferite feluri. În Rain Of Fire, de exemplu, un PARADISE LOST mai melancolic, mai As I Die, în The Portrait Of Pain un PL mai doom.

Faptul că noile piese forţează limitele muzicii INTERITUS DEI, aşa cum s-a concretizat ea pe albumele anterioare, este un lucru bun. Totuşi, sau poate chiar din acest motiv, In Motion nu este mai mult decât o tentativă de supravieţuire decentă. Soundul e ok – mai bun decât al tuturor celorlalte discuri INTERITUS DEI luate la un loc – coperta e ok,  CD-ul poate fi arătat oriunde în lume. Toate acestea nu schimbă însă situaţia că există o serie de formaţii care fac cam acelaşi lucru ca INTERITUS DEI dar o fac mai bine.

Şi prin aceasta INTERITUS DEI nu se deosebesc din păcate de o mare parte dintre reprezentanţii primei generaţii de trupe româneşti de heavy metal de după 89. Se pare că ce este mai bun abia urmează să vină, dar, cel puţin după cum arată lucrurile acum, este puţin probabil să vină din partea unor trupe ca INTERITUS DEI.