ACT @ Nerv, Arad, 18.12.2009

by Gabriel Szünder

Concertul acesta a fost ca o experienţă iniţiatică. Ca să ajungi să te bucuri de ACT trebuia să treci prin încercarea reprezentată de trupa de deschidere. Nu le-am reţinut numele. Nici nu ştiu ce sens ar fi avut. Eventual, să ştii pe cine să eviţi. Or fi fost arădeni, dar asta nu e neapărat o scuză. Cred că poţi să spui cu certitudine că o trupă e proastă cu adevărat când reuşesc să-ţi facă insuportabile şi piesele pe care le agreezi de altfel (Rollin’, de exemplu de LIMP BIZKIT). Mare lucru că n-au golit clubul.

Prin comparaţie, ACT au părut incredibil de profi. Au şi fost. Pe C. Sandu şi Dumnezeu l-a făcut să cânte metal. Există vorba aceea anglofonă care spune să nu trimiţi un băieţel să facă treaba unui bărbat şi Mr. Sandu este o confirmare perfectă. De mult n-am mai văzut pe cineva care să dea aşa de clar impresia de frontman. Oarecum din şcoala lui Cristi Minculescu, dar cu o voce mult mai puternică. Apropo, până să urce trupa pe scenă, s-au împărţit cd-uri printre plătitorii de bilete. Frumos gest! Eu aşa am ajuns în posesia albumului de debut ACT, pe care nu-l cunoşteam înainte de concert.

Soundul a prins forţă cam spre a doua jumătate a reprezentaţiei. La început chitara s-a cam pierdut prin peisaj, aşa că piese ca E rându’ meu! sau Să fie anarhie! nu au rupt aşa cum ar fi trebuit să o facă. Deşi a doua s-a năpustit şi aşa cu sălbăticie asupra publicului (virtual). Cum ziceam mai sus, muzica ACT nu prea o cunoşteam dinainte, dar am o sensibilitate specială pentru tipul acesta de metal. Clasic, dar cu elemente PRONG-PANTERA sau cu altele şi mai alternative. Cum au remarcat şi alţii înaintea mea, chitaristul Vlad Văcărescu suprapune efecte tip Morello peste o lucrătură mai tradiţională. Este adevărat şi e o plăcere să-l asculţi. Cât de perfect a funcţionat rhythm sectionul format din George şi Gusti Costinescu s-a văzut la coverurile MOTÖRHEAD. Don’t Need Religion, pentru cunoscători şi Ace Of Spades, pentru toată lumea. Cântate, stilos, de basist. Respect etern!

Dacă albumul Exact dă pe alocuri impresia de confuzie stilistică, aici combinaţia de stiluri a făcut mai degrabă ca showul să fie interesant de la un capăt la altul. Cum în general lumea a preferat să-şi păzească berile la mese şi nu şi-a mişcat curu’ până la scenă, n-aş putea să spun, pe baza feedbackului, care au fost punctele tari ale concertului. Mă rog, la MOTÖRHEAD a fost ceva mişcare. Mie, în orice caz, cel mai mult mi-au plăcut E suspect de bine – bluesy, aproape ca un stoner – şi Ora de vârf, fină, psihedelică. Coverurile au fost de asemenea fain alese. În afară de cele de care ziceam, au mai fost Be Yourself şi două româneşti, dintre care una de M.S. Be Yourself suna în mod interesant mai mult a SOUNDGARDEN decât a AUDIOSLAVE, dar a fost o alegere surprinzătoare, ca să zic aşa. Până la urmă o să ajung să aud şi KISS pe o scenă din România. Până atunci, să mai zicem de Politicianului X, ultima lovitură a concertului şi de cât de bine e să auzi urlate prin cluburi texte din astea, mai ales acum, când se cloceşte un nou guvern.

Aş vrea să văd cândva ACT şi pe o scenă mai mare decât cea de la Nerv, care e aproximativ de dimensiunile unui lift. Şi aşa – încă o dată – tot respectul pentru ce a scos trupa din concert, şi muzical şi ca atitudine.