„Metal sută la sută”. Un interviu cu GRIMEGOD

by Gabriel Szünder

GRIMEGOD sunt o instituţie a undergroundului românesc. Mai precis, ar fi dacă ar exista aşa ceva. Instituţie, nu underground. Zilele acestea, trupa se pregăteşte să scoată în sfârşit noul album, Roads şi să reediteze primul album, Under The Sad And Silent Sky, pe CD, într-o variantă remasterizată. Nu am avut răbdarea să aşteptăm aniversarea de 20 de ani şi ne-am lansat cu Tibor K. într-un interviu de tip trecut-prezent-viitor.

M-am gândit sa facem un interviu retrospectiv, că tot avem timp şi spaţiu.

„Perfect”.

Povesteşte-mi, te rog, ce îţi aduci aminte despre condiţiile în care aţi format GRIMEGOD. Era aproape după revoluţie, v-aţi mişcat repede.

„Păi, ne-am mişcat repede. Undeva prin ’91 am format trupa cu Hoitu’. Interesante vremuri erau, totul era confuz în mişcarea rock, ca să îi zic aşa… Nu existau scule şi din astea, în schimb erau foarte mulţi rockeri în vremea aceea şi sălile de concert erau pline, indiferent de trupa care presta. Existau festivaluri care promovau rock şi mai era şi TVR cu nelipsitul IMN, în care s-au făcut cunoscute majoritatea trupelor de atunci”.

Da, IMN… astea-s amintirile care ne leagă ca generaţie. Aţi apărut şi voi acolo?

„O, da! Am şi luat locul doi cu Godless Cry la una din competiţiile de atunci”.

Câţi ani aveaţi cu Hoit în 1991?

„Păi, eu 14, el 15. Tocmai intrasem la liceu. Iar el era la acelaşi liceu industrial ca mine. De fapt era liceul unde puteai să-ţi laşi plete. Singurul din Arad. Aşa că am fost sortiţi (râde).”

Atunci bănuiesc că înainte de ’89 nici n-aţi cântat, nu?

„Doar la „Cântarea României”. Pe vremea când eram pionieri (râde)”.

Ok, şi stăteaţi prin ’91 la o bere şi aţi zis „hai să înfiinţăm o trupa de death!”

„Exact! La o bere am stat noi şi ne-am gândit să ne facem o trupă împreună. Hoit mai cântase cu ceva  trupă înainte. Ca şi mine, de altfel.”

Serios? În ce?

„Trupa mea era Putrefaction. De-a lui Hoit nu-mi amintesc. Şi cu câte un membru din trupele vechi ne-am format GRIMEGOD. Iniţial se numea Industrial Corpse, dar am renunţat la asta după câteva săptămâni.”

Numele GRIMEGOD cine l-a inventat?

„Eu”.

Erau multe trupe atunci în Arad?

„Erau o grămadă. Tot felul de trupe. Unele chiar bune de tot pentru vremea aia. Am făcut anul ăsta un show aniversar de 18 ani şi am invitat o grămadă din muzicienii din trupele anilor respectivi. A fost haios şi nostalgic.”

Şi voi ce muzici ascultaţi pe atunci, care v-au influenţat la început?

„Păi, ascultam CARCASS, NAPALM DEATH, DEATH, MY DYING BRIDE, ANATHEMA.”

Aţi prins foarte de repede linia asta ANATHEMA – MY DYING BRIDE. Abia începuseră şi ei la vremea aia nu?

„Păi, da. Cam tot în anii ăia au scos şi ei primele albume. PARADISE LOST a fost prima trupă de gen, care cânta death doar că mai aveau şi melodie.”

Aţi fost acolo chiar la naşterea genului.

„Am avut noroc”.

Eşti modest!

„Uite, THEATRE OF TRAGEDY s-au apucat după noi,  dar au ajuns mai departe. Dar zic asta de glumă.”

E adevărat cu toate astea. Lemmy zicea, pe de altă parte, că totul se reduce la noroc, unii îl au, unii n-au.

„Mare adevăr grăit de un mare om”.

Altă chestie interesantă mi se pare că aveaţi fata aia care cânta cu voi. Pe vremea aceea nu era un lucru de la sine înţeles.

„Cred că ne-am inspirat de la PARADISE LOST. Aveau ei o piesă pe primul album cu o soprană. Ne-am c***t pe noi de cum suna şi am zis că vrem şi noi. A noastră nu era soprană, dar arăta mişto (râde). A fost de efect la început, chiar şocant pentru mulţi, ce caută o tipă „la la la” cu nişte grohăitori pe scenă.”

Dintre trupele româneşti v-a inspirat cineva? Considerând genul cu care aţi început, bănuiesc că nu.

„Nu ştiu ce să zic. Nu prea. Erau trupe ce îmi plăceau, dar de inspirat … e mai complicat. Nu prea aveai acces la multe chestii în anii ’80-’90. Înainte aveam şi noi într-adevăr trupe de avangardă o grămadă. Adică prin anii ’70. PROGRESIV TM şi alţii de gen, doar că eu am aflat despre existenţa lor mult mai târziu.”

Apropo vremuri de început, aveţi pe myspace o înregistrare video din 1994. E beton aia! Curat document de epocă!

„Da, e dovada vremurilor glorioase”.

Mai aveţi înregistrări din anii aceia?

„Mai avem câteva înregistri din perioada respectivă, de pe la Buzău Top T, din Bucureşti din Hard Rock Café…”

Nu v-aţi gândit să faceţi ceva cu ele? Să le adunaţi pe un DVD de a 20-a aniversare, aşa ceva?

„Ne-am gândit noi, dar deocamdată nu suntem în momentul oportun. Dar mai avem doi ani până la aniversarea de 20. Mai putem căuta prin arhivele VHS.”

Ar fi o chestie interesantă. După mine, cel puţin.

„Păi da, cel puţin pentru fanii adevăraţi. E cam ciudat să scoţi DVD cu arhiva de concerte vintage. Cel puţin cam necomercial.”

Sigur. Dar ar fi ceva interesant nu numai pentru fani, ci şi ca un fel de „document istoric”. Mă rog, în Romania nu există un interes excesiv de mare faţă de muzica rock, mai ales faţă de genurile mai extreme. La nivel cultural, adică. Şi asta ca să mă exprim elegant.

„Asta e problema.”

Muzica rock când a dat peste tine?

„Prin ’86 cred”.

IRON MAIDEN?

„BON JOVI (rîde)”.

Retrospectiv, cum vezi albumele voastre de până acum?

„Păi, de unele sunt supermândru. De altele nu chiar, din punct de vedere al producţiei. Muzical vorbind, toate albumele îmi plac la fel de mult. E ca şi cu copiii, toţi îţi plac la fel de mult, chiar dacă unul e frumos foc iar celălat mai urâţel. Cred, cel puţin, că nu am copii”.

Nici eu, dar înţeleg la ce te referi. Şi în legătură cu albumul nou care-i chestia, că parcă s-a prelungit lucrul la el, nu? Parcă anul trecut aţi postat deja un blog pe myspace că ar fi imediat gata, nu?

„Ba da. Iniţial am început să tragem  albumul în vara trecută. Am tras super profi tobele la Negură Music. Apoi am continuat acasă treaba, încet dar sigur, cu chitara şi tot restul. Am tras vreo 14 piese, după care am realizat că de fapt multe dintre ele nu sunt chiar ok. Am renunţat la vreo şase şi ne-am concentrat pe restul”.

Acum în ce stadiu vă aflaţi?

„Am ascultat piesele cu atenţie în faza pre-finală şi am realizat că fiecare piesă rămasă necesită nişte modificari de tempo. Cu alte cuvinte, tot ce am construit aproape jumate de an a fost degeaba. Între timp a revenit Hoitu’ în trupă şi încet am început să modificăm piesele cu el. Iar acum că s-a întors şi celălat vechi chitarist, Tilo, chiar sunăm a GRIMEGOD ca pe vremuri”.

La început aţi înregistrat fără Hoit?

„Da, în prima variantă chitara era trasă de Jetu’ şi de mine. În momentul de faţă tragem tobele din nou, dar de data asta acasă. E mai simplu şi între timp ne-am mai utilat şi noi cu sculele ce ne lipseau pentru tras de tobă.”

Cam când crezi că va fi gata tot materialul?

„În decursul lunii decembrie vom pune primele patru piese pe myspace. Încercăm să găsim o variantă optimă pentru noi. Adică o casă de discuri. Dacă nu găsim nici o ofertă tentantă îl vom scoate noi.”

În principiu la cine v-aţi gândit?

„Aici în România poate ar fi Axa Vahalahă, cu care scoatem primul album, Under The Sad And Silent Sky, pe CD, după 16 ani, într-o variantă remasterizată. Ar fi trebuit să îl scotem în primăvara asta, dar am pierdut mult cu remasterizatul. Acum e gata de ceva vreme matriţa şi aşteptăm să îl scoatem.”

Crezi că mai merită să scoţi muzică pe CD?

„Păi, dacă te gândeşti strict comercial, nu ştiu ce să zic… Pe de altă parte, dacă noi nu avem încredere în noi atunci ce să ne aşteptăm de la alţii?

Aşa e. În final câte piese vor fi pe CD-ul nou? Apropo, titlul e tot Roads?

„Da, titlul a rămas. Vor fi probabil zece piese.”

Death metal sută la sută?

„Metal sută la sută. Nu chiar death sută la sută, fiindcă avem multe bucăţi aerisite, mai atmosferice, ca să zic aşa”.

Ceva aşa mai progresiv ca With Broken Wings (piesa)?

„Ceva de gen, da. Când foarte dur, când foarte aerisit. De la o extremă la alta. Ne plac extremele.”

Cine scrie piesele?

„Hoitu cu mine am făcut toate piesele editate pâna acuma sub numele GRIMEGOD. El ducea bucăţile, apoi le puneam cap la cap împreuna”.

Şi pentru albumul nou, considerând că el o absentat un timp?

„Piesele ce erau compuse au şi rămas compuse de mine. Dar astea sunt doar vreo patru din cele 14 iniţiale destinate albumului Roads.”

Deci patru tu, restul comune?

„Exact”.

Nu v-a tentat s-o daţi spre black metal când a început stilul să devină popular?

„Nu (râde). Nu prea am fost fani black nici unul. Mă rog, dacă ARCTURUS e black, atunci da…”

Mao de ce a avut o carieră aşa scurtă cu voi?

„Mao a venit să ne ajute. Am colaborat o vreme cu ea. Acum, părerile sunt împărţite, adică unii sau bucurat, altele deloc. Mao a prins însă un job bun pe afară ce nu se putea refuza”.

Am crezut că aţi vrut din nou o voce feminină pe post permanent. Ea cânta pe Roads?

„Nu. Am vrut voce feminină pe Roads,  dar ne-a trecut. E complicat să găseşti o tipă care să fie pe filmul nostru. Şi cum ştii bine ce mulţi bani câştigăm din muzică… e comlpicat să găseşti oameni dispuşi să vină la repetiţii, să se streseze şi să nu se plictiseacsă după câteva concerte.”

Bănuiesc că nu e vorba numai de bani. Probabil nu concertaţi în condiţii superlux.

„Îţi dai seama, buget underground”.

Ce înseamnă asta de fapt? Casă-masă, bani de benzină?

„Exact. Sau există varianta 2, în care luăm banii pe încasari de concerte. Cam aşa procedăm noi. Şi aşa nu riscă organizatorul banii respectivi.”

Condiţii de cazare? Hoteluri de cinci stele sau cămine studenţeşti?

„Păi, căminele erau pe vremuri, când cântam la festivalurile celebre de dupa revoluţie. Acum ne luam câte un apartament pentru o zi. E cel mai ieftin şi mişto mod de a te caza.

În fiecare oraş sunt apartamente de închiriat gen hotelier, să zic. Dar dacă nu e foarte mare distanţa ne întoarcem după concert”.

Şi nu aruncaţi televizoare pe geam ca Ozzy, nu?

„Doar chitările noastre proprii (râde). Glumeam desigur. Am face-o sigur la beţie dar nu ne putem înca permite. Poate când vom avea vârsta lui de acuma.”

Sper să vă iasă! Dar ca să te iau prin surprindere cu o întrebare filosofică: ce te-a făcut să nu renunţi în toţi aceşti ani?

„Perseverenta… Ce să zic, e singura chestie mişto din viaţa noastră. În general, colegii noştri de generaţie sunt plictisiţi demult, cu câte doi copii…fără chef de viaţă prea mare, cu o viaţă monotonă… Eu altceva am vrut să fac. Încercăm să facem cât vom putea. Aşa ne petrecem timpul liber, la repetiţii, iar în weekenduri facem concerte în loc să ne uităm la tv şi să mergem la pescuit!”

Rockul te menţine tânăr, nu-i aşa?

„De fapt cu asta trebuia să incep! (râde)”

Mai vezi vreo şansă pentru un nou album EQM?

„Momentan nu. Poate peste cîţiva ani. EQM a fost un proiect mişto, de amuzament. Am vrut să cântăm electro metal şi sub numele de GRIMEGOD ar fi fost blasfemie, de aia a ieşit proiectul”.

Şi care e impresia ta, a fost primit cu simpatie?

„Da a fost primit foarte bine, ca să fiu sincer. Metaliştii nu s-au bucurat de proiect fiindcă am cam neglijat o perioadă GRIMEGOD din cauza EQM. De asta nici nu cred că în viitorul apropiat vom mai face ceva pentru EQM.”

Povesteşte-mi cum aţi făcut clipul cu Femeile. Şi aia trebuie să fi fost mişto!

„Experienţă plăcută (râde). Zece tipe semidezbrăcate care îl călăresc pe Hoit! Deşi acum când revăd clipul mi se pare uşor gay. Dar una peste alta aş mai face clipuri din alea. Păcat că nu mai investeşte cineva în noi nişte bani ca pe vremuri când ne-a făcut Taboo Music clipul”.

Fetele le-aţi scos de la ceva agenţie de modeling sau erau fane?

„Erau de la agenţie. Cu fanele ar fi fost nasol. Nu de alta, dar s-ar fi supărat alea mai plinuţe că nu le băgam şi pe ele (râde). Aşa că am apelet la o agenţie şi nu le-am ales noi, ci producatorul clipului.”

Ziceai de Taboo Music. Are ceva legătură cu clubul Taboo?

„E o casă de discuri, momentan în stand-by, făcută de acelaşi om inimos care se află şi în spatele clubului Taboo. Cu asta mi se pare că poţi ajuta mişcarea metal chiar mai mult decât cu un club. Un album bun poate să facă istorie. Un concert reuşit se uită până la următorul”.

Apropo, concerte, ai spune că cel mai tare concert din cariera voastră a fost acela în care aţi deschis pentru TIAMAT?

„Păi, nu ştiu ce să zic… A fost un concert cu lume foarte, foarte multă, dar curioşi de TIAMAT şi plictisiţi de trupele de opening. Am dat concerte mult mai faine pentru 100-200 de oameni dar care erau curioşi de noi.”

Cu cei de la TIAMAT v-aţi întâlnit până la urmă?

„Da, dar nu ne-am pozat cu ei, dacă înţelegi ce vreau să zic. Edlund era dus pe alte meleaguri. Dar îl respect pentru albumele create de el. Unele sunt chiar o capodoperă. Ascult Wildhoney oricând cu plăcere. E fundamental.”

E adevărat că ai cântat cu INDIAN FALL la Braşov după ce şi-au pierdut vocalistul?

„Da, am cântat cu ei două piese la concertul lor de lansare de album. Şi au ieşit bine, zic eu. În mijlocul turneului au rămas fără vocal, iar noi trebuia să cântam la Arad şi Braşov împreună. Din păcate, la Arad nu au mai putut ajunge. De altfel, e foarte tare publicul din Braşov. Primitor si entuziast.”

Îţi place Seasons In Equlilibrium?

„Da, e un album foarte bun. Sper să îşi găsească vocal şi să continue. Direcţia e foarte bună”.

Hai să încheiem tot cu o întrebare cu greutate. Luând în considerare cât aţi investit în trupă, nu ai regrete când te gandeşti unde aţi fi putut ajunge dacă faceaţi aceeaşi chestie în Germania, să zicem?

„Îţi dai seama că mi-ar fi plăcut să fim intr-o ţară cu mai multe şanse… ce să zic, bine că nu ne-am născut în Alaska sau undeva în Africa … era mult mai nasol. Deocamdată sperăm să scoatem un album cât mai bun şi atunci totul e perfect.Ultimul cuvânt mai încolo, peste nişte zeci de ani!

Mulţumesc pentru interviu!

Noi mulţumim pentru şansă! Baftă şi ne vedem la concerte!