INDIAN FALL, Seasons In Equilibrium (2009)

by Gabriel Szünder

Şi cu istoria asta născândă a metalului românesc treaba stă aşa că (tot mai) mulţi aleargă, dar numai puţini vor lua premiul. INDIAN FALL îl vor lua cu siguranţă. Aş vrea ca în cazul lor asta să însemne mai mult decât glorie postumă. Seasons In Equilibrium este tipul de album făcut să definească standarde şi să redefinească ierarhii. Materialul a fost masterizat de Dan Swanö la Unisound. No comment. Considerând că Pathfinder, precedentul album INDIAN FALL, a apărut cu opt ani în urmă, simplul fapt că în 2009 există un al doilea album este deja un lucru mare. Se cunoaşte o anumită categorie de ascultători de muzică pentru care albumul anterior – după caz, primul – al oricărei trupe a fost întotdeauna mai bun decât cel actual, care este întotdeauna varză. Cu toate acestea, în legătură cu Seasons In Equilibrium trebuie spus că este mai bun este decât Pathfinder. În mod semnificativ mai bun. Asta în condiţiile în care nici Pathfinder nu a fost un modest bricolaj, ci un material cu personalitate.

 

Descrierea trupei de pe Wikipedia – pusă acolo poate chiar de unul dintre membrii INDIAN FALL – ca “death/black din Transilvania” sună potrivit, deşi nu există, har Domnului, “autohtonisme” în muzica braşovenilor. Un NEGURĂ BUNGET ajunge la o ţară. După mine, cel puţin. Transilvania rimează bine cu atmosfera muzicii INDIAN FALL mai ales pe acest al doilea album. Pe Pathfinder chestia era nu atâta că auzeai ce muzici au inspirat piesele – nu văd nici o problemă cu asta – ci că diferitele elemente nu se contopeau atât de organic ca acum, pe discul din 2009. Aici, pe Seasons In Equilibrium, piesele sunt lungi şi complexe, dar asta înseamnă inventivitate muzicală şi grijă pentru detaliu şi nu complicarea melodiilor de amorul artei. Din contră, ele sunt construite cu un simţ muzical atât de “matur”, pentru a folosi un cuvânt urât, încât este aproape incredibil că e vorba doar de un al doilea album. Astfel, piesele au deseori un feeling heavy metal sau rock tradiţional, au groove – ceva cât se poate de puţin autohton.

Imediat pe Demonologic Universe, prima piesă, devine clar că sintetizatorul are un nou rol în muzica INDIAN FALL. Nu este atmosferic ca mai demult, intră într-o relaţie mult mai variată cu chitările. În Demonologic Universe este folosit aproape ca o a doua chitară, iar în Ex Inferis, de exemplu, contrapunctic, strecurând o mică melodie bolnavă sub rifful death. Ex Inferis este, pentru mine, hitul albumului. Împreună cu Follow Us, este cel mai bun exemplu de groove INDIAN FALL. Clapele sunt folosite uneori astfel încât să dea unor fragmente de melodii dimensiuni simfonice, fără ca muzica în întregul ei să fie atinsă prin aceasta de kitschozitatea care caracterizează de obicei aşa-zisul “metal simfonic”. Prima melodie, iar mai târziu a cincia, Serpent Whores Of Salvation, conţin nişte solouri de chitară briliante, melodioase în maniera lui Michael Amott, dar fără excesele acestuia. Inteligenţa interacţiunii dintre chitară şi clapă se regăseşte şi în combinarea părţilor muzicale gotico-melancolice cu cele brutalizatoare, respectiv a vocalizării death cu cântecul “curat”. Soundul chitării se mişcă de obicei la graniţa dintre black şi death, riffurile fiind construite în manieră death, fără să atingă în general densitatea acestora. Cea mai death piesă este poate Nomad Absolution Metamorphosis. În Screaming Down, combinaţia dintre oniric şi agresiv este atât de monumentală încât aminteşte de CODE, iar dacă cineva a pus ceva serios pe masă în domeniul acesta în ultima vreme, apoi aceea au fost CODE. To Lose Faith îmbină rockul gotic classic –departe de ecourile LAKE OF TEARS de pe primul album – cu death metalul. Cu cele şapte minute ale ei, The Stellar Journey Back, care închide albumul este, cum îi sugerează şi titlul, o piesă mai psihedelică, cu cântec şoptit, un fel de space death.

Singurul aspect pe care nu-l înţeleg în legătură cu Seasons In Equilibrium este coperta. Fata care se balansează pe marginea acoperişului se vede că are legătură cu equilibriumul, dar restul, care arată ca un peisaj urban românesc (post)comunist, l-aş asocia mai degrabă cu un cd punk sau hardcore.