CLAUSTROFOBIA, AFFLICTION @ Taboo, Arad, 06.11.2009

by Gabriel Szünder

De mare naivitate am dat dovadă când m-am plâns data trecută de numărul mic de spectatori la concertul MASTERPIECE, ţinut cu o săptămână înainte în acelaşi loc. Păi, prin comparaţie cu concertul AFFLICTION-CLAUSTROFOBIA, acela a fost un fel de Live Aid. La un moment dat am numărat şapte (şapte) oameni în faţa scenei, dintre care cel puţin unul era fotograf pentru o publicaţie locală. De ce se întâmplă aşa, nu ştiu. Nu ştiu, de asemenea, cum au ajuns CLAUSTROFOBIA, o trupă din Brazilia care îşi scot albumele la Candlelight Records, la Arad. Mă  bucur însă că au făcut-o.

Iadul de vineri seara a fost dezlănţuit de AFFLICTION, formaţie de death metal din Turcia. Din Izmir, mai precis. Destinaţie turistică îndrăgită, după cum mi s-a spus. Fluturaşul-afiş al evenimetului promitea – cineva nu crede în elementul-surpriză – death metal „ca IN FLAMES”. În fapt, AFFLICTION practică varianta „culturată” a death metalului. Au ceva refrene melodice şi cântă şi din laptop, deci comparaţia cu IN FLAMES e ok. Asta mi s-a confirmat, de altfel, la câteva zile după concert, când din profunzimile internetului am scos la iveală Execution Is Necessary, albumul din 2007 al trupei. Sună suedez şi conţine piese bine lucrate. Merită ascultat. Nu vreau să spun prin aceasta că muzica AFFLICTION nu putea fi urmărită live. Dimpotrivă, au avut un sound foarte curat, numai că ai nevoie de o ureche mult mai performantă decât a mea dacă vrei să-ţi faci o impresie corectă despre calitatea unei trupe death metal când primeşti muzica în figură live, pentru prima dată în viaţă. Băieţii au apărut în negru, cu un chitarist care arăta ca Marx în tinereţe şi cu maniere oarecum timide. În loc de conversaţie aruncau în jur semnul coarnelor în fiecare moment în care aveau o mână liberă. Căutau permanent ceva din ochi – asigurări din partea publicului sau poate publicul însuşi. De pe albumul amintit au cântat Hollow – zile întregi am crezut că se numeşte Hello – şi Raven.  Asta din urmă a început cu ceva croncănit de corbi, deci era uşor de identificat. Toată reprezentaţia a ţinut cam jumătate de oră, dar mie mi-a lăsat amintiri plăcute.

CLAUSTROFOBIA e tipul de trupă pe care ai fi putut s-o trimiţi în anii optzeci la CBGBs să deschidă pentru DRI . Ar fi ieşit nevătămaţi. La Arad au intrat pe scenă în maniera MOTORHEAD: we are CLAUSTROFOBIA from Brazil şi dă-i! Până să apuc să iau o gură de bere au trecut prin vreo trei piese. Vocalistul Marcus D’Angelo a rostit şi fraza esenţială a serii: „Deşi suntem puţini, important e să ne simţim bine”. Aşa e. Acum, orice metalist care nu s-a născut ieri asociază Brazilia cu SEPULTURA. Afişul menţionat a ţinut totuşi să împrăştie orice dubiu: CLAUSTROFOBIA cântă „ca SEPULTURA” scria acolo. Adevărul e că CLAUSTROFOBIA cântă exact ca SEPULTURA pe Beneath The RemainsArise. Nici o problemă cu asta. SEPULTURA au definit un stil acolo – cum să combini death metalul cu hardcoreul fără să iasă deathcore – care merită dus mai departe. Poanta e că CLAUSTROFOBIA nu diferă mult de SEPULTURA nici din punct de vedere vizual. Basistul Daniel Bonfogo arată cam ca Paolo Jr. S-a prezentat într-un tricou IRON MAIDEN homemade Cred că există rezerve de Paolo Jr. în Brazilia. În plus, şi în CLAUSTROFOBIA cântă doi fraţi.

Trupa a intrat deci pe scenă ca un comando muzical, energie în stare pură, ce s-a propagat şi asupra unui ascultător, care s-a lansat într-un număr singuratic de headbanging în faţa scenei. Marcus s-a arătat impresionat. Celălalt frate D’Angelo este tipul de baterist-păianjen: în cazul său, numărul total al mânilor şi picioarelor însumează opt. Cvartetul a cântat de pe toate albumele lor, cel puţin aşa au afirmat, dar îi cred pe cuvânt. Momentul mai surprinzător al concertului a constat într-un intro jazzy la una dintre melodii, încă n-am reuşit s-o identific pe cd-uri. Poate era o imrovizaţie spontană, deşi nu suna aşa. Retrospectiv mi-ar fi greu să identific melodii concrete, dar aş paria pe Terror And Chaos, Insane Reality sau Two Faced, pentru cine cunoaşte albumele. De pe noul lor disc au cântat Raining Shit, titlu pe care n-ai cum să nu-l ţii minte.

Fain concert, deci. Şi gratis. În ce mă priveşte, aş boteza o stradă după Boric în Arad.