RAMMSTEIN, Liebe Ist Für Alle Da (Universal, 2009)

by Gabriel Szünder

Liebe Ist Für Alle Da nu este în primul rând al şaselea album de studio RAMMSTEIN, este mai degrabă albumul pe care se găseşte piesa Pussy, care este de fapt soundtrackul pentru de acum celebrul clip Pussy. Dincolo de motivele evidente, Pussy îmi place pentru că rock n’ rollul zilelor noastre este caracterizat mai degrabă de conformism şi lamentaţie decât de provocare, iar Pussy este provocatoare nu la modul morbid, să-i zicem thanatic – pentru asta s-ar mai găsi exemple – ci la modul sănătos-erotic. Interesant e că în ultimii ani, aşa-zişi artişti serioşi ca Lars von Trier sau Jane Campion au cochetat cu pornografia, în timp ce golanii lipsiţi de glorie care cântă rock au ezitat s-o facă. Acum RAMMSTEIN au deschis larg porţile şi poate că în câteva luni toată afacerea se va fi transformat deja în banal şi în ridicol, dar deocamdată este, dacă nu o revoluţie, măcar un eveniment. Bine că Pussy nu este dat pe canalele muzicale, bine că nu poate fi văzut pe youtube decât în variantă cenzurată, măcar pune degetul pe ipocrizia constitutvă a acestora: cururi da, ţâţe da, sex nu! Ba nici nu cred că realizarea clipului este lipsită de riscuri pentru trupă, cât timp, în America cel puţin, unde RAMMSTEIN au realizat inimaginabilul – succes cu piese cântate în altă limbă decât engleza, în condiţiile în care în trecut o NENA sau un FALCO au reuşit cel mult să acceadă la efemerul statut de one hit wonder – pentru figuri ca Pussy se mai pracică boicotarea vânzării cd-urilor şi altele de acest gen. Dacă se va dovedi ulterior că RAMMSTEIN n-au avut decât de câştigat din toată afacerea, o să fie clar măcar că am intrat într-o epocă compet nouă a distribuţiei muzicale. A, îmi mai place Pussy pentru că au făcut-o cu stil, l-au convins pe Jonas Akerlund să regizeze, cât timp puteau să găsească o grămadă de regizori porno care s-ar fi bucurat de şansa de a încerca mainstreamul cu degetul.

Să fim serioşi: clipul în sine este mai interesant decât tot albumul. Nu că acesta ar fi rău. Adevărul e că RAMMSTEIN n-au atras niciodată atenţia prin subtilitatea muzicală sau prin  inventivitatea lipsită de precedent. Dimpotrivă, cred că riffurile simplissime – numai bune să-ţi dai cu capul de perete pe ele – însoţite de cuvinte puţine care, chiar dacă nu le înţelegi, îţi dau uneori impresia că sunt zicători pentru copii, au contribuit mult la succesul internaţinal al trupei. Să zicem că nici nu merită să înveţi germana pentru a descifra mesajul profund al unor versuri de tip Du / Du hast / Du hast mich gefragt / Und ich hab nichts gesagt. Bine că acum cu Pussy le-a ieşit ceva egal de nuanţat şi în engleză (To big, too small etc.). Singura chestie în legătură cu versurile e că cine nu le înţelege prinde mai greu umorul bolnav care, împreună cu grija pentru elementele vizuale, asigură formaţiei RAMMSTEIN un caracter, într-o măsură mult mai mare decât muzica. Iată în acest sens, albumul din 2009 începe cu Rammlied, un imn pe care RAMMSTEIN l-au scris în propria lor onoare. Prin corul angelic intercalat, melodia aminteşte puţin – şi de ce să n-o facă, cu un titlu ca ăsta? –  de Engel, unul din primele lor hituri internaţionale. Haifisch este o melodie foarte haioasă, povesteşte cum marea este sărată datorită lacrimlor produse de tristeţea rechinilor. În plus, intertextualizează cu o poezie de Brecht (de asta nu m-am prins singur, am luat-o de pe wikipedia.de). Muzical are ceva elemente de synthpop. Avem apoi Frühling In Paris, unde Till L. nu se dă în lături de la un Je ne regret rien şi care, pentru cine nu le are cu Piaf, poate fi pusă în relaţie şi cu Nick Cave. Tot de umorul RAMMSTEIN ţine şi transpunerea serială în muzică şi versuri a aberaţiilor criminale comise în spaţiul germanofon. Nu demult a fost Mein Teil, dedicată cazului de canibalism homosexual din Germania, iar acum avem Wiener Blut, dedicată cazului bărbatului din Austria care şi-a ţinut prizonieră şi şi-a violat fiica timp de decenii în pivniţa casei familiale.

În ceea ce priveşte muzica, ţin minte că unul dintre membrii LAIBACH zicea că RAMMSTEIN este un fel de LAIBACH pentru copii. Foarte adevărat. Weidmanns Heil sau tobele din Haifisch sună neliniştitor de milităros şi foarte LAIBACH. Prima piesă are şi ceva din Wagner. Un alt adevăr legat de muzica RAMMSTEIN e că în momentele ei bune îmi aminteşte de MINISTRY. Teza se verifică aici pe Ich tu dir weh sau Bückstabü. Synthpop mai există şi în Pussy şi în Mehr. Mehr [Mai mult], un fel de critică a capitalismului sună de-a dreptul ca o variaţie RAMMSTEIN pe un cover ALPHAVILLE. Iar Roter Sand, ultima, este un “METALLICA îl întâlneşte pe Ennio Morricone”. Printre bonusurile de pe ediţia specială ar fi de amintit Liese, o “murder ballad” în variantă RAMMSTEIN.

Cred că, fără să dezmintă lipsa inerentă de sens a muzicii RAMMSTEIN, Liebe Ist Für Alle Da este un album spiritual (ca traducere pentru funny) şi inventiv. Dacă mă pun să număr, Haifisch, Frühling In Paris, Wiener Blut, Mehr, Roter Sand şi piesa de titlu – de care n-am amintit până acum, deşi este cea mai „metalizată“ de pe album – sunt cu adevărat interesante, iar asta înseamnă mai mult de jumate de disc. Iar Pussy rămâne gluma anului.